Refren (x2) :
Asta-i cronica unei senilități premature
Și reacția întârziată a unei minți imature
Prea bolnav să muncească, prea fricos să fure
Prea mândru să ceară, mulțumit să-ndure.

Vers 2:
Când n-ai la ce să renunți, simți
Că ai putea să muți munți
N-ai făcut nimic, n-ai cu ce să ne-ncânți
O arzi ca un sinucigaș laș cu gându’ la sfoară
Ca un gras în impas după decepția alimentară
Să știi că și încă o sănătate mentală precară
Poa’ să moară-n p**a mea dacă-așteaptă să moară
Cât ești tânăr n-ai bani, după aia poate ai
Te f**i în ei, te bucuri prea târziu și puțin
Căci acum vrei să stai singur cu părinții la masă
Să umbli poate de nebun în p**a goală prin casă
Să nu te-ntrebe nimeni dacă mănânci, ce-ai făcut, unde te duci
Să te trântești de dimineață în patu’ tău beat muci
Zâmbiți un pic, vă rog, a mai trecut un an
Mintea e la pădure deja și a rămas fără plan
Cum ziceam, când ziceam, ce ziceam?
Între timp am uitat despre ce vorbeam.

Refren (x2)

STROFA I:
În mintea lui triumf inevitabil,
Vrea de la viață mai mult decât poți duce în portbagajul unei Dacii,
Ta-su îi spune: „E vina voastră, mi-ați distrus copilul salvator
Care trebuia să-mi construiască, trebuia să-l las să crească.”
Leșa alterează masca, redirecționează clovnul într-un sihastru,
Să nu ne grăbim, deocamdată sunt doar griji și iluzii metamorfozând conturul,
Ființă nulă, sugerează-i soarele când a apus amurgul,
În golul tău utopic dinăuntru,
Înapoi în piramide cu un gust intens de greață,
Îl găseam pe-o bancă singur, jucând Tetris cu senzații,
Cu tristețea lui vagabondând, uite cât râsu-mi,
Funcționar abandonând biroul pauzei de prânz,
Și nu mă ține să spun nume,
Că sunt atât de mulți în jurul meu și eu m-am învățat să-i număr,
Scos din schemă de tovarăși, își ia o marjă de eroare,
Drame de weekend fac din internet zonă de boală,
Și moare când o consolare întârzie să apară,
Și ți-am mai spus, în mintea lui triumf inevitabil,
Că l-au subestimat și s-a holbat prea mult la alții,
Și tati a reușit să-i modeleze sufletul de plastic,
Confuz și umed într-un taxi,
Somnul ros în hohote spinoase ca un porc mâncând un cactus,
Printre dame arogante cu reflexe de țărancă
Și scarabei aplaudând rudimentar eșecul,
Că ți-ai distrus copilul, viața lui ratată-i premiul,
Nimic mai bun de făcut și savurezi momentul,
Știi, Chronos, timpul tău viu roade tot,
Eu merg pe drumul vieții invers ca o navă fără port,
Cu vanitatea-n stoc caut fiori hormonale,
Dar Santo trage cortina la timp și omoară animalul.
Over and out,
Cristescu Naum.