George Coșbuc - Zobail

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

La miez de noapte morții-n cor
Își cântă jalnic imnul lor,
Iar albele giulgiuri bătute de vânturi
Dau tact tânguioaselor cânturi.
Ei sunt războinicii oșteni
Ai regilor asirieni —
Zobail la moarte i-a dus ca pe-o turmă,
Cu biciul bătându-i din urmă.
Ce fericit e cine-i viu!
Noi putrezim într-un sicriu!
Ni-e dragă și nouă viața și-averea,
Dar regii ne-o iau cu puterea.
Frumos e, sfânt e să trăiești
Când pentru ai tăi tu suflet ești;
Dar noi am trăit ca să dăm ajutorul
La regi care omoară poporul!.
Tu, cel mai lacom dintre regi,
Ai umilit popoare-ntregi!
De dragostea unei regine frumoase,
Umplut-ai pământul de oase!.
Tu pierzi bărbații tăi cei buni
Să faci femeilor cununi!
Tu pierzi în orgie al țării tezaur,
Bei vinul din cupe de aur.
Te porți în haine de argint
Și-n ceasuri dragi de dulce-alint
Săruți pe Tofale, femeia necastă,
Pe cea mai frumoasă nevastă.
Tu dai un semn, și porți să frâng,
Și zeci de milioane plâng;
Oceanul de spaimă în lături s-abate
E vuietul multor armate —.
Dar tot ce ai, de noi ți-e dat!
Și tu râzând ne-ai îngropat!
Mășelule! Astăzi, de-am fi în viață,
Te-am bate cu palmele-n față!.
Și cântă morții, cântă în cor
Și plin de ură-i cântul lor.
Urgia mâniei le-neacă suflarea,
Blestem le e și gemet cântarea.
Dar iată! un scârțâit la porți!
Spre Ninive privesc cei morți:
Doi oameni purtând un cadavru în spate
Răsar pe tăcut din cetate.
Sub ziduri pun povara lor.
Încet al morților popor
S-apropie-n șiruri de-o pânză murdară;
O victimă a regelui iară!.
Și triști, cu fruntea-n piept privesc,
Apoi deodată izbucnesc
Să râdă cu hohot, de mâini să se prindă,
Fanatică horă să-ntindă.

Păstorel Teodoreanu - Cântecele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

I.
Vecinul meu era bolnav,
Bolnav de mult şi foarte grav.
Toţi spun că l-au luat de-aici
Şi că prin parc l-au dus pe dric;
– Dar asta nu-i adevărat –
Eu ştiu c-avea în el furnici,
Ce-au ieşit noaptea prin buric
Şi l-au mâncat.

II.
În lumânări sunt stafii albe,
– O spun, dar nimenea nu crede –
În lumânări sunt stafii albe,
– Le văd şi nimeni nu le vede –.
– De stafii nu mă tem deloc!
Eu râd când ies din lumânare ;
În perini am guzgani de foc
Şi ei le muşcă de picioare.
Şi astă noapte au jucat,
(Tavanul se cutremura)
Şi astă noapte au jucat,
Iar lumânarea fluiera,
Ca un flaut blestemat.

III.
Tralalali, tralalala,
Am mai ucis un gardian.
Tralalali, tralalala,
Acum sunt liber – castelan.
Tralalali, tralalala,
Aveam şi drept (sunt împărat).
Tralalali, tralalala,
I-am scos un ochi şi l-am mâncat.
Tralalali, tralalala
Cu-un lemn în ţeastă l-am izbit.
Tralalali, tralalala,
(El nici nu ştie că-a murit).
Tralalali, tralalala,
M-am îmbrăcat în haina lui,
Tralalali, tralalala,
Şi haina mea o să i-o pui.
Tralalali, tralalala,
Nici doctorii acum nu ştiu,
Tralalali, tralalala,
Că eu sunt mort şi el e viu,
Tralalali.

IV.
Aicea clipele se scurg,
(Ca veacuri clipele se scurg),
Aicea clipele se scurg,
Lăsând fosile pe meninge.
Şi-n faţa zilei ce se stinge
Cu focul tristului amurg,
Mă simt atât de zdruncinat
Văzând astrala agonie,
C-am luat un ac de pălărie
Şi mi-am scos ochii.
P. S. Paznicul plecase să-mi aducă luna (Eu l-am trimis).

V.
El s-a suit s-aducă luna,
Sus, sus, în turla de pe casă.
Dar ea râdea ca-ntotdeauna,
Ha! ha! Şi tabla-i lunecoasă.
Oooo! Luna a căzut în lac,
În fund – şi apa e adâncă.
S-a aruncat şi el în lac.
– Acuma poate o mănâncă –.

VI.
Au scos din lac un paznic mort.
Râdeau nebunii – ca nebunii.
Şi clopote tragând de mort,
Vreo doi s-au spânzurat de funii.
L-au îmbrăcat apoi frumos,
Şi popii rugăciuni îi spun.
Nu ştie nimeni că-s Christos
Şi-am să-l înviu – ca era bun.

VII.
Ceasornicul din cap, tic-tac
Auzi cum bate liniştit?
Ceasornicul din cap, tic-tac,
Socoate clipa ce-am trăit.
Ceasornicul din cap, tic-tac,
Auzi? din mers a-ncetinit.
Ceasornicul din cap, tic-tac,
A stat.

VIII.
Acuma am murit.

versuri macabre – Versuri.pro

George Coșbuc - Zobail

Păstorel Teodoreanu - Cântecele