versuri despre moarte – Versuri.pro

Trooper - Verset Uitat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Minte-mă din nou, spune-mi că exiști,
Cere-mi să îți dau tot ce-am clădit!
Zece sunt uitate, zece-am inventat,
Peste vieți curate umbre-am aruncat..
Dacă sunt aici numai ochii mei,
Nu vreau să ascund, focul din ei..
Singuri am trădat și moartea lumii-n noi.
Trei priviri ascunse, toate sunt acum.. două.
Norii apar și roșul curge-n ape adânci,
Se crapă munți și suflete sunt în pământ..
Doar durerea te poate trimite din nou,
La început, când cerul prea mult a tăcut!!!.
Simte-acum și tu, vântul ca un foc,
Șterge lacrimi vii de pe chipul mort.
Nimeni nu mai simte viața ca un dar,
Raiul e în lume, noi suntem în iad.. DA.

Eugen Cioclea - Dacă-i Să Mor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dacă-i să mor,
măcar să mor frumos,
îndrăgostit și încă tânăr.
Grăbește-te, iubito, să-ți fiu de vreun folos,
nu mă privi străină
peste umăr.
Căci și așa, degrabă o să plec
să ar hectare de singurătate,
dar, egoist, mai sper să mă înec
în suflul tău de miere
și de lapte.
Orașul vinde,
în loc de flori, nebuni,
iar mătura-i din liliac la piață.
Doamne, de ce insiști să mă cununi
cu roțile tramvaiului
din față?!
Ori eu de mult
sunt scară de la bloc,
aștept pantofii ei să mă mângâie,
să-mi se topească ceafa de noroc,
ca un asfalt în care-au
să rămână.
Parcă ți-am spus
că vreau să mor frumos.
Naivii caște gură ca la Kio
și-n timp ce bat din palme zgomotos,
aorta-mi strigă,
clandestin,
adio!

Osip Mandelstam - Versuri Despre Soldatul Necunoscut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Această respirație fie-ne martor,
Inima-i cu bătaie lungă, în serie,
Și în blindaje, activ-otrăvitor,
Ocean fără ocean – materie..
Ce delatoare sunt aceste stele!
Vor toate să știe – pentru ce au ochean?
În condamnarea judelui și a martorului ele –
Sunt materie în ocean fără ocean?
Ține minte ploaia, neprietenos semănător, –
Necunoscuta mană râvnită de noi, –
Cum cruci păduroase marcau răspânditor
Oceanul sau formația de război.
Oamenii reci, pricăjiți – ființe crunte
Vor ucide, vor trage frig, foame, păcat,
Și în renumitul mormânt, oriunde,
Vor îngropa necunoscutul soldat.
Învață-mă tu, firavă rândunea,
Ce te-ai dezvățat să mai zbori,
Acest mormânt aerian cum l-aș acapara
Fără-a avea timonă, aripi sau flori.
Și pentru Lermontov Mihail* cuvântul
Mi-l voi spune-n severă dare de seamă,
Cum pe cocoșat îl îndreaptă mormântul
Și cum ademenește aeriana groapă.
Cu mișcătoare bobițe din ruginie vie
Aceste lumi ne tot amenință
Și atârnă ca niște orașe furate,
Cu bâlbâieli de aur, calomnie,
Cu ale gerului toxic fructe moarte –
Întinsele corturi de constelații,
Grăsimile-astralelor zodii ciudate..
Prin eterul decimal înmulțit, marcat,
Lumina vitezelor măcinate din raza aurie
Începe șirul de cifre, limpezit, decantat,
De-o boală luminoasă și de zeroul-molie.
Și după câmpia câmpiilor alt câmp apare,
Zburând a triunghi de cocoare-n amiază
Vestea fâlfâie-n prăfoasă lumină-nnoitoare
Și de la bătălia din ajun se luminează.
Zboară-ntreg prăfos-luminos a primenire:
– Eu nu-s Leipzig, nici Waterloo nu sunt,
Nu sunt Bătălia Popoarelor-Omenire,
De la mine va fi luminos pe pământ.
Măcelul arabic, groaznică tocătură,
Lumina vitezelor în care raza s-ar măcina,
Și cu pingelele strâmbe pe curmătură
Raza stă îndelung pe retina mea.
Milioane de uciși pe nimicul din lume
Bătătorit-au potecă în pustiu, prin nămeți, –
Noapte bună! Lor – toate cele bune
Din partea pământenelor cetăți.
Incoruptibilul cer al tranșeelor –
Cerul marilor morți angro, –
După tine, dinspre tine, duh integrator,
În beznă dau din buze – contra sau pro? –
După gropi, delușoare, ridicături,
Peste care el amurgea-ncet, pe nevăzute:
Bolnav, posomorât, în zbârcituri
Umilitul geniu al mormintelor răvășite.
Ce superb moare infanteria, te-ai gândit,
Și admirabil cântă corul nopții de eben
Peste al lui Șveik surâs cam turtit,
Peste păsăreasca suliță-a lui Quijote,
Peste cavalerescul păsărilor pinten.
În prietenie cu omul e calicul –
Pentru ambii se găsește de muncă,
Și cu cârjele de lemn bocănesc
Pe la porțile acestui secol
Necăjite familii, pe ducă, –
Hei, tovărășie, glob pământesc!
De asta craniul trebuie să se dezvolte
Pe-ntreaga frunte – de la tâmplă la tâmplă, –
Pentru ca în fantele lui de orbite
Să poată intra armate? Idee tâmpă..
Craniul se dezvoltă de la viață
Pe-ntreaga frunte – de la tâmplă la tâmplă, –
Cu puritatea suturilor întărâtându-se pe față,
Celui ce-nalță boltă i se limpezește-al ideii fir,
Spumegă-a gândire, singur pe sine se visează, –
Cupa – cupelor, patria – patriei, credința,
Cu stelară cicatrice e cusută scufița,
Tichiuța fericirii – a tatălui lui Shakespeare..
Văz clar de stejar, văz acut de bob mut
Abia rumene intră-pușcă în casă,
De parcă de leșin sunt cuprinse durut
Ambele ceruri cu flacăra lor fumegoasă.
Înainte nu-i prăbușirea, ci sondarea,
Doar surplusul ne este întru unire,
Iar a lupta pentru aerul viețuirii, a suporta –
Această glorie altora nu li-i de pilduire.
Și conștiința ta asigurând-o cu marfa
Semileșinului existențial,
Fără-a alege, beau pentru a-mi găti ciorba,
Capul mi-l mănânc la foc demențial?
Oare a fascinației, în spațiul pustiu,
De aia pregătită-i țara voluminoasă,
Pentru ca albele stele să apară-turmă
Deja ușor roșii, gonind spre casă?
Auzi tu, mamă vitregă, a șatrei stelare,
Noapte ce va fi acum și pe urmă?
Aortele se umplu cu sânge; ca-n teatru,
Printre rânduri șoapte se aud:
– Eu sunt născut în nouăzeci și patru,
Eu sunt în nouăzeci și doi, an rotund.. –
Și strângând în pumn anul spălăcit
Șoptesc cu livide buze în tremurare:
– Eu sunt născut în noaptea de doi spre trei
Ianuarie în nouăzeci și unu – pripor
De an precar – și veacuri aiuritoare
Mă înconjoară cu focul lor.

Nicolas Guillen - Moarte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În ce culoare-mbrăcată
e Moartea, eu, vai, nu pot ști
și nu știu de ști-voi vreodată!
Mână osoasă și coasă,
coasă cu sclipete vii,
pe-un vârf de tulpină, sticloasă?
Basme de spus la copii,
medieval terorism,
să șantajezi pe cei vii!
Eu voi intra-n noaptea mare
ca fiara obscură, fățiș,
care, când Moartea apare,
se duce, și-n negrul hățiș,
calm trupul și sufletu-și lasă.

Bon Jovi - Blaze of Glory (Română)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Mă trezesc înspre dimineață.
Și îmi ridic capul, am în loc de pernă o haină veche.
Și pământul a fost patul nopții trecute.
Nu știu unde mă duc, numai Dumnezeu știe unde am fost.
Sunt un diavol pe fugă.
Un amorez de șase arme.
O lumânare în vânt.
Când ajungi pe lumea asta se spune că ești născut în păcat.
Cel puțin mi-au dat ceva ce nu trebuie să îl fur sau să îl câștig.
Ei bine, mi se spune că sunt căutat, da, sunt un om căutat.
Sunt ceea ce era Cain pentru Abel.
Domnule, prinde-mă dacă poți.
Mă cobor într-o strălucire de glorie.
Ia-mă acum, dar să știi adevărul.
Mă cobor într-o strălucire de glorie.
Doamne, nu am desenat primul, dar am desenat primul sânge.
Sunt fiul nimănui.
Numește-mă tânără armă.
Ai cerut conștiința mea.
Și eu îți ofer sufletul.
M-ai întrebat dacă voi crește să fiu un om înțelept.
Ei bine, eu întreb dacă voi îmbătrâni.
Mă întrebi dacă am cunoscut dragostea.
Și cum e să cânți în ploaie.
Ei bine, am văzut dragostea venind.
Și am văzut-o doborâtă.
Am văzut-o murind în zadar.
Doboară-mă într-o strălucire de glorie.
Ia-mă acum, dar să știi adevărul.
Pentru că mă duc spre o strălucire de glorie.
(refren)
Mă rog la Dumnezeu să îmi păstreze sufletul.
Nu, nu caut iertare.
Dar înainte de a fi 2 metri sub pământ.
Doamne, trebuie să îți cer o favoare.
Și sper că vei înțelege.
Pentru că am trăit viața la maxim.
Lasă copilul să moară ca un bărbat.
Uitându-se la glonț.
Lasă-mă să îmi exprim ultima dorință.
(refren)
.. by Versace Crinel..