Verlaine – Versuri.pro

Dimitrie Stelaru - Verlaine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Bună dimineața, Verlaine,
Ciudatul meu zeu și prieten –
Bună dimineața. Vor mai trece
Până ni s-or usca versurile, milenii treisprezece.
Ceasornicul pământului îl laud
Cum zbuciumă oasele trupului tău crud;
Îl aud și nu-l aud. Dar ochii mereu
Sticlesc deasupra paharului meu.

Mircea Demetriade - Colocviu Sentimental

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

(După Verlaine).
În vechiul parc înghețat și tăcut
Acuma chiar două forme au trecut.
Cu ochii morți și cu buzele moi,
Abia s-aud cum vorbesc amândoi.
În vechiul parc înghețat și tăcut
Doi spectri și-au amintit de trecut?
„De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?”
„Să-mi amintesc acum de ce voiești?”
„Palpiți și-acum la numele meu, tu?
În visul tău mai vezi sufletu-mi?” „Nu!”
„Ah! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,
Când ne uneam noi gurile…” „Se poate!”
„Ce-albastru cer era, speranță mare!”
„Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»!”
Printre fâneți bogate-astfel mergeau,
Și noaptea, doar, auzi ce-și spuneau.

George Bacovia - Iarmaroc - Poem în Proză

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

I.. haa.. orășelul e plin de praf, de iarmaroc, de oameni și de animale.
Căruțe dejugate stau în drum, drumul e plin de paie, țăranii cinstesc rachiu, vin
cald, bere caldă, bragă și limonadă colorată; prin crâșme soldații strâng în brațe țărănci și
servitoare grăsune și pline de sudoare.
I.. haa. O caterincă plânge ca o babă beată, fabricile urlă, clopotele sună și fanfare
țigănești răsună; automobile și trăsuri aleargă, praful îneacă orășelul și năvălește în gura
celor care beau, care mănâncă, care cască..
Ciungi, orbi, ologi, infecțioși, cu cărnuri putrefacte, urlă cerșind; un copil s-a
speriat și plânge.. Morile duduiesc și în ogrăzile lor stau munți de grâu și de păpușoi; pe
malul gârlei aleargă o puzderie de oameni, femei și copii, în pielea goală.
I.. haa.. la panorămi, țăranii se civilizează.. și orășelul e plin de praf, de
iarmaroc, de oameni și de animale.
Caterinca veche.. Verlaine ce plânge în iarmaroc în târgul meu natal, paiața care
simte că n-o ascultă nimeni.. și izbucniri bengale, catalige, fluierături; o baletistă ce
pozează în fumuri colorate ah, Vasilache disperat..
Hodorogite clopote alarmate, caterinca veche.. Verlaine.. eu, nota cea mai falsă
din caterinca hodorogită, săracă notă, ce dispune sau indispune pe visătorii, amanți
afectați, . stau singur lângă vagonul ambulant, în care doarme, în lumină, o atletă
comediantă ostenită. Lume după lume în noaptea întârziată.. și umbrele ce joacă pe drilul
de la circuri, ori panorame licărind de oglinzi și de mărgele.. ochene îngrozitoare.. elevi
tremurători în „cabinet secret”.. caterinca veche, tipsii asurzitoare și țipete stridente și
totul.. se duce în zarea depărtată, în satele inocente, acolo, unde dorm fecioare naive,
pale, pure.. O, noaptea târziu, să plângă discordant, o caterincă într-un cătun.
Eu, nota cea mai falsă din caterinca hodorogită.. săraca notă, ce bate indignată în
geamul vagonului nomad, dar nu e auzită..
Petița a pocnit la „încercarea puterii”.. am călărit pierdut în goana circulară a unui
armăsar de lemn.. Verlaine.. caterinca veche ce plânge nostim.. o tempora.. omenesc..
I.. haa.. orășelul e plin de praf, de iarmaroc, de oameni și de animale..

Federico Garcia Lorca - Verlaine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cântecul
ce n-o să-l spun niciodată
adormi pe buzele mele.
Cântecul
ce n-o să-l spun niciodată.
Pe caprifoi
era un licurici
și luna înțepa
apa ca o rază.
Atunci eu visai
cântecul
ce n-o să-l spun niciodată.
Cântecul plin de buze
și de izvoare îndepărtate.
Cântec plin de ore
pierdute în umbră.
Cântec al stelei vii
peste-o veșnică zi.