Cincinat Pavelescu - Veneția

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Veneția adoarme-n valuri…
Pe când amurgul trist răsfrânge,
Pe mare-n larg și spre canaluri,
O lată purpură de sânge,
Brodată-n aur și lumină
Ca vechea-i mantă de regină!
Nimic nu mai ne-aduce-aminte
De viața ei de glorii plină,
Decât bătrânele morminte
Și catedralele-n ruină;
Și glasul mării ce străbate
Pustiul vechilor palate.
Și când Veneția blajină
Duios se tânguie de soartă,
Pe turle, blonda lună plină
S-așază-n mila ei supremă,
Ca cea din urmă diademă
Pe-o frunte de regină moartă.

George Gordon Byron - Beppo - Strofa - XX

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe lungi canaluri lunecă grăbit
Sau lent, pe sub Rialto, noapte, zi,
Dau roată teatrelor c-un brâu cernit
Și-așteaptă în livrele, parc-ar fi
În doliu, după câte-au suferit;
Dar nu sunt pentru chin făcute, ci
Adeseori duc haz și desfătări
Ca și-un fiacru după-nmormântări.

George Gordon Byron - Beppo - Strofa II - Strofa XXX

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Beppo – strofă II.
Când noaptea-și zvârle mantia cernită
Deasupra bolții (o, de-ar fi de scrum!)
Pentru amanți e-o vreme potrivită;
Sfiala-și rupe corzile, și-acum
Tiptil colindă vesela ispită
Râzând cu toți care-i răsar în drum;
Și-s triluri de ghitare, zvon zglobiu,
Cântări și zarvă, fredonări și chiu.
Beppo – strofă – IV.
Decât o zdreanță dintr-un strai prea-sfânt
Cu spini mai bine-ncins peste mijloc.
Chiar dacă v-ați jura c-acel veșmânt
A fost în glumă pus, v-aruncă-n foc,
În Flegeton văpăile-ațâțând,
Și liturghia n-ar citi de loc,
Spre-a potoli cazanul clocotit,
Pân’ nu-i plătiți cu prețul îndoit.
Beppo – strofă – V.
Oricine, -ncolo, slobod e să-și pună
Surtuc sau glugă, manta de-orice soi,
Cum se îmbracă-n Rag Fair lumea bună
Cu mare râvnă sau glumind; și-apoi
Sunt și pe-aici unghere care sună
Mai dulce însă, pentru că la noi
Nu-i Piazza botezat un loc anume;
Doar Covent Garden poartă acest nume.
Beppo – strofă – VI.
E Carnavalu-această sărbătoare.
Adică: – ”adio carne”; nimerit
Pe cât socot, căci ei în postul mare
Înfulecă doar pește învechit.
De ce-n ajunul lui sunt veseli, oare?
Nu prea-nțeleg, dar bănui: a sosit
Clipa plecării-n navă sau docar:
Prietenii ciocnesc câte-un pahar.
Beppo – strofă – VII.
Spun bun-rămas mâncării pipărate
Și cărnii fripte, căci intrând în post,
Vreo patruzeci de zile încheiate,
Se vor hrăni cu pește vechi și prost,
Oftând și suduind pe apucate
(Nu-i spuneți muzei mele). Toți au fost
Obișnuiți să-și toarne, de copii,
Măcar un sos picant peste scrumbii.
Beppo – strofă – VIII.
Pe amatori, spre-a nu-i lovi năpasta,
I-aș sfătui, nainte de-a pleca,
Să-și roage bucătarul sau nevasta
Să ia din Strand, dar nu doar o oca,
(Sau să-i trimeată de-I plecat, și basta!
N-au de pierdut nimica) soy, scordea,
Oțet de Chili, ketchup; Doamne sfânt!
În postul mare poți muri flămând.
Beppo – strofă – IX.
De-ai fi de rit roman, se înțelege
Că te-ai purta la Roma – cum s-a spus –
Ca un roman să fii la post supus.
Ca protestant sau bolnav ți-ai allege
Păcătuind, tocană; dar te-ai dus!
Ai fi nelegiuit – sau și mai rău.
Mojic nu sunt – dar asta-i legea, zău!.
Beppo – strofă – X.
Însă, din toate, știți, oare, –n ce loc
Era mai mult zarvă-n carnival,
Cântări mai multe, serenade, joc,
Mistere, haz și-atâtea măști la bal
Că să le-nșir n-aș mai sfârși de loc?
Veneția, orașul triumfal,
Regină peste mări, pe vremea-n care
Povestea mea își capătă-ntrupare.
Beppo – strofă – XI.
Venețiene chipeșe zărești
Și azi, cu ochii negri, sprâncenați,
Cu fețe dulci ca-n pânzele grecești,
Prost imitate-n timpii-apropiați.
Când pe balcon se pleacă, te gândești
La Venera lui Tițian (aflați
Că în Florența-i cea mai bună) sau
Ceva din Giorgione parcă au.
Beppo – strofă – XII.
Sublimul meșter de culori. Când treci
Pe la palatal lui Manfrini, chiar
De-s altele, vezi-i tabloul, deci,
Cel mai frumos din toate; nu-n zadar
Îl pun în vers – n-o să vă lase reci,
Ba dimpotrivă. Iată-I cum răsar:
Fiul nevârstnic, el, nevasta-i dragă.
Dar ce femeie! Dragostea întreagă!.
Beppo – strofă – XIII.
Iubirea-ntreagă, nu cea ideală,
Splendoare-nchipuită, – ce-i un nume
Frumos, și-atât. – Un lucru ce nu-nșeală,
Vrăjit și viu ca și modelu-anume.
De s-ar putea să-l iei fără sfială
L-ai lua din cui. O palidă minune
Îți pare chipul: l-ai văzut cândva
Dar niciodată nu-l vei mai vedea.
Beppo – strofă – XIV.
E o himeră-a tinereții, când
Pe orice chip noi ochii ațintim, –
O vrajă, vai! Ce zboară prea curând –
Căci gingășia fragedă-o zărim
Pe chipuri fără nume, – o, nicicând
N-au fost cu noi și n-o să le-ntâlnim, –
Ca și Pleiada-n cerul neguros
Pe veci pierită pentru cei de jos.
Beppo – strofă – XV.
Venețienele spuneam că par
O cadră de Giorgione. Și chiar sunt
Așa, plecate peste pălimar
(Sporește-al frumuseții dalb veșmânt
Când e abia zărită) și răsar,
Ca la Goldoni, –n umbră. O, nici gând
Să stea ascunse – ce păcat de moarte!
Și-aproape toate sunt foarte frumoase.
Beppo – strofă – XVI.
Ochiadele se schimbă în suspin,
Suspinu-n dor și doru-n vorbe vii,
Iar vorbele-n răvaș ce zboară lin
Pe-aripile Mercurilor zglobii,
Dibaci în meserie – și-apoi vin
Nenorociri: răpiri, blestemății –
Ferească Domnul – căci amour-mparte,
Din plin, credințe, inimi, țeste sparte.
Beppo – strofă – XVII.
În Desdemona, Shakespeare ne-ar arăta
Păcatele femeii. E ușor,
Verona sau Veneția să-ți dea
O probă astăzi. Soț bănuitor,
Să-și gâtuie nevasta, n-ai afla,
Când ea-I de douăzeci de ani. Omor,
Că ea și-ar fi găsit un cavalier
Servente, nu se-ntâmplă nicăieri.
Beppo – strofă – XVIII.
Căci dacă sunt geloși și ei vrodată,
Nu-s crunți precum Othello, negru drac,
Ce-a sugrumat femeia vinovată
În patu-I moale. Fiii ăstui veac,
Mai înțelepți, în graba mare cată,
Când căsnicia nu le e pep lac,
Să-și afle alinare și-adăpost –
Și de o altă doamnă își fac rost.
Beppo – strofă – XIX.
Văzuta-I o gondola? Nu? Atunci
Să ți-o descriu amănunțit: e-o barcă
Obișnuită-aici, cu linii lungi,
Ușoară dar solidă, și-o încarcă
Sculpturi, la provă. Pe-apele adânci
Gondolier, o mână-alene, parcă
Ar fi-ntr-o luntre un sicriu – și-aici
Nu află nimenea, ce faci, ce zici.
Beppo – strofă – XX.
Pe lungi canaluri lunecă grăbit
Sau lent, pe sub Rialto, noapte, zi,
Dau roată teatrelor c-un brâu cernit
Și-așteaptă în livrele, parc-ar fi
În doliu, după câte-au suferit;
Dar nu sunt pentru chin făcute, ci
Adeseori duc haz și desfătări
Ca și-un fiacru după-nmormântări.
Beppo – strofă – XXI.
Dar să nu-mi uit povestea. Mai acum
Vro treizeci-patruzeci de ani, era,
În timpul carnavalului, duium
De măscărici și măști și, iac-așa
S-a dus și-o doamnă-acolo. Nu știu cum
Și nici nu bănuiesc cum o chema.
I-aș spune însă Laura, de-ați vrea:
Încape tocmai bine-n strofa mea.
Beppo – strofă – XXII.
Nici jună, nici bătrână, nici având
O ”vârstă oarecare”, în doi peri,
Căci nu cunosc și n-am decis nicicând
Pe cineva să-mi spună – chiar de-I ceri
Cu rugăminți și daruri – prin cuvânt
Sau prin depeșă, câte azi și ieri,
În vorba asta-și află crezământ.
Fără-ndoială: e o vorbă-n vânt.
Beppo – strofă – XXIII.
În floare încă, timpul cu folos
Și-l petrecuse Laura, iar el,
La rândul lui fusese generos,
Încât părea – mbrăcată, un model;
Primită pretutindeni, bucuros,
Nu-și adumbrise fruntea ei de fel,
Ci numai zâmbet, ochii-i încercănați
Păreau să cheme-n juru-i pe bărbați.
Beppo – strofă – XXIV.
Avea un soț – și-n țările creștine
Se trec cu-ngăduință, mai ușor,
Greșelile nevestelor, vezi-bine.
Dar fetele, e vai de capul lor
Când fac năzbâtii (doar de nu le vine
În timpul ăsta nunta-n ajutor)
Căci dacă li se află taina, eu
Socot că se descurcă tare greu.
Beppo – strofă – XXV.
Pe marea Adriatică cea lină,
Bărbatul naviga spre alte zări,
Și când a stat, odată-n carantină
(Vreo patruzeci de zile) ea, pe scări
Urca în foișor, ca să-și ațină
Pe navă, ochii. Mărfuri, el, pe mări,
Ducea-n Alep. Fusese botezat
De-ai lui: Giuseppe – Beppo, prescurtat.
Beppo – strofă – XXVI.
Ca spaniolii: oacheș ars de soare
Pe puntea navei, nalt și arătos,
Deși-ntr-un fel doar negru de unsoare,
Era un om cuminte, inimos
Și ne-ntrecut matrod. Ea, însă, care
N-avea-n purtări nimica fioros,
Trecea drept foarte, foarte greu de-atins,
Ba, pentru mulți, aproape de ne’nvins.
Beppo – strofă – XXVII.
Dar el, era de mult timp călător:
Unii ziceau că vasul s-a-necat,
Alții că nu îndrăznea, fiind dator,
Să vină-acasă. Ba s-au apucat
Câțiva din ei să pună chiar prinsoari
Că vine sau că nu. Așa li-i dat
Bărbaților pân’ se izbesc de prag:
Pe orice fleac să pună rămășag.
Beppo – strofă – XXVIII.
Se spune că s-au despărțit patetic,
Cum se întâmplă-ades sau s-ar cădea,
Ei presimțeau, aproape-n chip profetic,
Că niciodată nu s-or mai vedea –
(Un simțământ bolnav și chiar poetic
Văzut la doi-trei inși în viața mea) –
Când și-a lăsat pe țărmul adriat,
Cu jale, Ariadna, și-a plecat.
Beppo – strofă – XXIX.
Și Laura-ndelung l-a așteptat,
A plans un pic, ba se gândea să poarte
Chiar doliu, nu-i sta rău, pierdu treptat
Și pofta de mâncare și, de moarte,
Se speria când, singură în pat,
Vedea stafii; credea că vin s-o prade
Răufăcători. Să-și ia, și-a pus în gând,
Un vice-soț, drept scut, în primul rând.
Beppo – strofă – XXX.
Ea și-a ales – (pe cine n-ar allege
Femeile, dacă te faci niznai?)
Până când Beppo-ntors, se înțelege,
Va face iar din inima ei rai, –
Un cuconaș, cum vorba lumii merge,
Un conte-avut și nobil, pus pe trai,
Femeilor plăcut, în felul său,
Deși adesea îl vorbeau de rău.

Ion Pillat - Veneția

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mijeau ca licuricii în noaptea aurie
Gondole luminate pe Marele Canal:
Uita Veneția toată sub măști de carnaval
Și-n foșnet de mătase că morții nu învie.
Dar astăzi când e stinsă iubita nebunie,
Când s-a golit de larmă portal după portal,
Când nu mai vezi pe ape o luntre, un fanal;
De ce spre tine pleacă dorința mea pustie?.
De mult e mort San Marco. În umbră mandoline
Sub „Ponte dei sospiri” mai picură suspine,
Și zgomot de talazuri din largul mării vine.
Departe, mai departe răsună tainic struna,
Și iată că răsare înfiorând laguna:
De aur, arcuită ca o gondolă, luna!

Ion Luca Caragiale - În Gondolă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

La San Marco în piață,
Dulce curge-n carnaval,
Ca un vis, a noastră viață
Lin șoptește-al mării val.
— Vino, vino, gondoliere,
Ia-ne, du-ne-ncet-încet,
Sub a lunii scânteiere..
Cântă, scumpul meu poet!.
Doarme-albastr-Adriatica;
Dorul tău îmi vei cânta..
Nu te teme de nimică..
Ești al meu și sunt a ta!.
Doarme-acum și crudu-mi gâde
În palatu-i aurit;
De gelosul meu poți râde,
De demult l-am adormit,.
— Pentr-un zâmbet, o privire
De la tine, scump odor,
Partea-mi dau de nemurire,
Dau chiar patrie, onor!.
Vezi tu luna de pe ceruri
Cum străluce mângâios,
Învelind tot în misteruri?
Pentru mine-i de prisos.
Tu ești singura-mi lumină,
Luna mea d-acum tu ești.
Dogaresa mea divină!
Spune-mi, spune: mă iubești?.
— Te iubesc ca o nebună;
Fă cu mine orice vrei;
Dacă-s pentru tine lună,
Tu ești soare-n ochii mei!.
Dă-mi căldura ta suavă,
De-al ei foc să mă topesc..
Sunt a ta fidelă sclavă;
Te iubesc! da, te iubesc!.
Înainte, gondoliere
Du-ne, du-ne-ncet-încet!
Sub a lunii scânteiere,
Cântă, scumpul meu poet!.
— În Veneția duioasă,
Dulce-i viața-n carnaval!
Pentr-o inim-amoroasă,
Cântă, râde-al mării val!

Vasile Alecsandri - Gondoleța

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cu Ninița-n gondoletă
Când mă plimb încetișor,
Trecătorul din Piațetă
Ne privește oftând de dor,
Atunci cerul se-nseninează,
Lucind vesel l-amândoi,
Și-Adriatica s-alină,
Se alină pentru noi.
În laguna de ne place
A pluti pe-a marei val,
Pentru noi Sirocco tace
Pe-a lui Lido verde mal,
Și sub lunga-i lopată
Gondoleța saltă lin,
Cu Ninița legănată
Legănată pe-al meu sân.
Mână vesel, lopătar,
De la Lido la San-Marc.
Ia de-alung Canalul Mare
Ce se-ndoaie ca un arc.
Mergi cât draga mea Ninița,
Stând la peptu-mi înfocat,
Mi-a dat dulcea-i guriță,
Mi-a dat dulce sărutat.
Cât va fi în ceruri luna,
Cât va fi senin pe cer,
La Gindeca, spre lagună,
Zbori, voinice gondolier.
Du-ne, Toni, -n liniștire
Pân’ ce, stând gondola ta,
Viața noastră de iubire
Cu iubire va-nceta!

venezia – Versuri.pro

Cincinat Pavelescu - Veneția

George Gordon Byron - Beppo - Strofa - XX

George Gordon Byron - Beppo - Strofa II - Strofa XXX

Ion Pillat - Veneția

Ion Luca Caragiale - În Gondolă

Vasile Alecsandri - Gondoleța