Georg Trakl – Delir
Zăpadă neagră, de pe acoperiș curgând;Se-nmoaie-un deget roșu-n frunte-ți, și-n sihastreOdăi cad lin zăpezi etern albastreCe pentru-amanți oglinzi defuncte sunt.În mari bucăți se sparge capul, cugetândLa umbre în oglindă de zăpezi albastre,La zâmbet rece-al moartei copilandre.În miros de garoafe plânge-al serii vânt.