vanitas – Versuri.pro

Camil Petrescu - Vanitas

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Urcând luminos în spirală,
Un strung cu lame de argint
Te-a subțiat din fildeș.
Și-ntruchiparea ta e o spirală ce se-nalță..
Dar ce neînsemnați
Mai suntem totuși amândoi..
Suavă, Kicsikém..
Sub înstelarea de baldachine,
Dintre noaptea nencepută din trecut.
Și-aceea fără de știre care vine
Ne-am întâlnit printr-o minune de-ntâmplare
În ceas, cu neființa-asemene,
În omenirea curgătoare
Două trupuri. Gemeni, gemene
Micuțo,
Până la noi
Pământul rodnic a revărsat luminii
Din sânul lui și-al nopții
Milioane de rânduri de făpturi, spumă,
Care, după ce ocoliră cu privirea
După mersul soarelui,
Se-ntoarseră în humă.
Iar după noi
Lumi fără număr vor veni
Necontenit un azi va înflori
Și cine poate bănui
Ce siderale bucurii
Vor înălța pe cei ce vor veni?
O, Kicsikém
Împinși, cu ochii-nchiși
Din sânul rodnic al pământului
Ne vom întoarce-n el fără de urmă
Și-n fața frumuseții viitoare,
Din care picurile cad, dar unda nu se curmă,
Slabi și singuri,
Luptând cu legea năclăită-a humii,
Noi nu avem decât,
Mică și fragedă,
Iubirea noastră trist surâzătoare,
Și-atât.
Căci între două lumi,
Noi stăm în noapte,
Ca doi inși alăturați pe-o carte
La lumina unei lămpi
În câmp departe.

George Bacovia - Vanitas

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Vanitas.
Nu-ți mai pot cânta
Romanțe,
Toate tac
În jurul meu,
Fals se duce
Cursul vieții,
Negăsind
Un cântec nou.
Agent secret
Mi-a fost iubirea,
Dar nu știu când
S-a demascat.
Nu-ți mai pot cânta
Romanțe,
Și, desigur,
Le-am uitat.

Omar Khayyam - Vanitas Vanitatum

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Miresme, cupe, harfe și bucle aurii:
O, jucării sfărâmate de Vreme, jucării!
Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi:
Cenuși pe care Timpul le spulberă, – cenuși.
Ce-s oamenii? Podoabe ce-atârnă din tărie.
Sosesc, se duc și iarăși sosesc aici sub soare.
Din buzunarul humei și-a cerului cutie
Mereu făpturi s-or naște, căci Dumnezeu nu moare.
Spuneți-mi, ce-aduse a lumii bogăție?
Nimic. În mână timpul lăsatu-mi-a doar vânt.
Un foc sunt. Când s-o stinge, nimicu-o să rămâie.
Am fost a lui Djem cupă; dar spartă – nimic sunt.
Crearea ta și-a lumii, destinul ei și-al tău
Sunt taine-aici și taine vor fi în veci și-n moarte.
Surâde-le ca unor pericole deșarte,
Căci pacea te-așteaptă dincolo, -n negrul hău.
Cereasca boltă pare o magică lanternă
Și soarele e lampa. Iar lumea e-o cortină
Pe care defilează în hora lor eternă
Imaginile noastre – răni negre în lumină.
Nu plânge după ieri ce rupți ți-au fost din viață
Și nu gândi la ziua ce nu știi de-o să vie.
Și ieri și mâini și astăzi iluzii sunt și ceață.
Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veșnicie.
Bagdadul, Balkul, – spune-mi, ce s-a ales din ele?
Fatală e și-o briză când floarea-i invoalată.
Bea! Și evocă-n noapte, cu luna laolaltă,
Popoarele și evii stinși rând pe rând sub stele.
A’ lui Bahram palate refugiu-s de gazele.
Unde cântau fecioare pândesc lei singuratici.
Bahram, neîntrecutul la prins măgari sălbatici
Sub trei movile doarme. Măgarii pasc pe ele.
Miresme, cupe, harfe și bucle aurii:
O, jucării sfărâmate de Vreme, jucării!
Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi:
Cenuși pe care Timpul le spulberă, – cenuși.
Ce-s oamenii? Podoabe ce-atârnă din tărie.
Sosesc, se duc și iarăși sosesc aici sub soare.
Din buzunarul humei și-a cerului cutie
Mereu făpturi s-or naște, căci Dumnezeu nu moare.
Spuneți-mi, ce-aduse a lumii bogăție?
Nimic. În mână timpul lăsatu-mi-a doar vânt.
Un foc sunt. Când s-o stinge, nimicu-o să rămâie.
Am fost a lui Djem cupă; dar spartă – nimic sunt.
Crearea ta și-a lumii, destinul ei și-al tău
Sunt taine-aici și taine vor fi în veci și-n moarte.
Surâde-le ca unor pericole deșarte,
Căci pacea te-așteaptă dincolo, -n negrul hău.
Cereasca boltă pare o magică lanternă
Și soarele e lampa. Iar lumea e-o cortină
Pe care defilează în hora lor eternă
Imaginile noastre – răni negre în lumină.
Nu plânge după ieri ce rupți ți-au fost din viață
Și nu gândi la ziua ce nu știi de-o să vie.
Și ieri și mâini și astăzi iluzii sunt și ceață.
Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veșnicie.
Bagdadul, Balkul, – spune-mi, ce s-a ales din ele?
Fatală e și-o briză când floarea-i invoalată.
Bea! Și evocă-n noapte, cu luna laolaltă,
Popoarele și evii stinși rând pe rând sub stele.
A’ lui Bahram palate refugiu-s de gazele.
Unde cântau fecioare pândesc lei singuratici.
Bahram, neîntrecutul la prins măgari sălbatici
Sub trei movile doarme. Măgarii pasc pe ele.

Alexandru Vlahuţă - Vanitas

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Copil ce ești! Te simți bolnav, se vede:
Îți dai tu seama ce înseamnă lume,
Când vrei s-o umpli numai cu-al tău nume?
Tu ești un singur om, oricât ai crede.
O rază-n întunericul uitării?..
În fiecare strop vieți sunt multe,
Și toate-o cer, dar cine să le-asculte
În urletul talazurilor mării!