vadim tudor – Versuri.pro

Corneliu Vadim Tudor - Veneticii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Turnul Babel Redivivus: peste tot sunt corcituri
Doar țigani, evrei și unguri de cu zori și până seara
Ei fac Legea, ei ne scuipă cu spurcatele lor guri –
Totuși, unde sunt românii când li se distruge țara?.
Ei s-au instalat la cârmă și nu se mai dau plecați
Pe când plebea băștinașă duce tot mai greu povara
S-au făcut stăpâni pe Mare, pe Danubiu și Carpați –
Totuși, unde sunt românii când li se distruge țara?.
Liftele ne șantajează că nu suntem democrați
Ne pârăsc străinătății și ne luăm, din plin, papara
Ne tratează ca pe-o slugă, din părinți dezabuzați –
Totuși, unde sunt românii când li se distruge țara?.
Ne conduc minoritarii, am ajuns ca vai de noi,
Ne înjugă ca pe vite și își sting pe noi țigara
E ca și pierdut Ardealul, deși nu-i nici un război –
Totuși, unde sunt românii când li se distruge țara?.
Unde sunt? În Evul Mediu, furișați prin văgăuni,
Fug de venetici, țin capul în pământ și tac din gură,
Asta e realitatea cea amară, oameni buni.
Iată, dar, de ce-i nevoie de o nouă dictatură!.
Corneliu Vadim Tudor,
15 septembrie 2014

Corneliu Vadim Tudor - Poveste Adevărată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Amurg englez, cu ceaiul translucid,
e ora cinci pe un cadran de iarbă
când amfore de smirnă se deschid
tăcuţii elfi ai mării să le soarbă.
Când diligenţe vin dinspre infern
chemate prin formule alchimiste
şi când pe ţărm năvoadele aştern
sirene reci, cu ochi de ametiste.
Ce molcom cad fuioarele de spleen
pe cărămida vechilor castele,
nervuri din Evul Mediu sanguin
cu şanţ de apă şi cu poduri grele.
Cu grinzi de palisandru şi gazon
precum un craniu tuns la mânăstire
din halebarda pusă pe blazon
mai curge sânge de email subţire.
Aici, într-un salon împărătesc
la umbria ferestrei ca armura,
păzită-n somn de-un câine ciobănesc,
visează-n leagăn primogenitura.
Copil vrăjit în băi trandafirii
şi în mătăsuri bleu cu monogramă,
un monsegnior curând îi va sluji
botezul în cristelniţa de-aramă.
Neprihănit şi fraged ca un zeu
respiră stins în stampa de amiază –
bătrînul dog, cu trunchiul lui de leu
adulmecă-n răstimpuri şi oftează.
Îl simte de prieten şi stăpân,
ca mâine doar vor hoinări alături,
vor umple vadul ciutelor cu fân,
vor scutura pădurea de omături.
Armurier şi gardă îi va fi,
îi va aduce iepurii în gură,
de când aşteaptă el această zi
să aibă un tovarăş pe măsură!
Înalţă slavă nobilei femei
care-a avut destinul să îl nască,
fără sudoarea zbuciumului ei
murea de-a pururi spiţa lor regească.
Adie vântul reavăn în brocard,
copilul doarme-n faguri de răcoare,
în galionul Soarelui mai ard
napoleoni de aur prin frunzare.
Amurg englez, contesa s-a trezit,
supraveghează cina ce-o să vină
un corn de vînătoare rătăcit
revarsă o nelinişte-n surdină.
Nelămurită teamă fără rost,
un porţelan de Sevres spart aiurea,
un ochi zbătut, sau poate somnul prost,
ori poate noaptea cotropind pădurea.
Dar ce se-aude oare în donjon,
ce mugete de fiară zbuciumată?
Acolo doarme nobilul cocon,
ce tragedie, Doamne, ne e dată?
S-a năpustit pe scări în sus, urlând,
frânturi de rugăciune îşi îngaimă,
în faţa ei, cu botul sângerând
stă dogul mut, încremenit de spaimă.
Ea într-un fulger scurt şi-a-nchipuit
odorul sfârtecat în colţi de fiară,
o puşcă grea, cu patul aurit
a smuls din panoplia princiară.
A tras cu sânge rece, de bărbat,
mari cheaguri roşii i-au ţâşnit pe rochii
şi-n craniul vietăţii, spulberat
a mai văzut cum lăcrimară ochii.
Erau întorşi spre ea, în chip ciudat,
de parcă fiara aştepta răsplată,
un fel de milă fără de păcat
pentru pedeapsa cea nemeritată.
Dar cine se mai uită la un leş
când pruncul sfânt e mort în leagăn, poate?
Când porţi blestemul greu de-a fi dat greş
lăsându-l pradă balelor turbate?
Întredeschisă, uşa tremura,
cum zgâlţâia ferestrele vântoasa!
Argintul picurat din prima stea
îndolia havuzul, iarba, casa.
Ca prin minune, pruncul este viu,
nevătămat şi teafăr se arată,
se-apleacă tandru mama către fiu
şi îi sărută fruntea asudată.
Priveşte-n jur şi vede, în sfârşit,
zăcînd un lup cu beregata ruptă,
un scrin zgâriat, covorul răvăşit
mai povestesc de sângeroasa luptă.
Albind sub brazda de gazon bogat
îşi doarme somnul, fericit, un câine,
iar peste trupul lui canonizat
un party fără seamăn va fi dat
întru onoarea contelui de mâine….

Corneliu Vadim Tudor - Elegie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Elegie.
Eu sunt din altă lume, din alt veac
Inspir respect și teamă, ca furtuna
Îi simt pe toți cum se retrag și tac
Îi laud sau îi bat – le e totuna.
De ce le este frică tuturor?
Eu vin cu cinstea – ei, cu impostura
Îi pun la zid c-un tir nimicitor
De nu-ndrăznesc nici să deschidă gura.
Ca Gulliver mă simt printre pitici
Toți sunt ridicoli, deși au putere
Leul va fi tot leu printre furnici
Eu sunt stăpân pe-o altfel de avere.
Îmi trag eternitatea de la brazi
Deși e greu să fii statuie-n viață
Eu îmi trăiesc posteritatea azi
Renasc cu o cafea de dimineață.
Nu voi muri de tot, ci voi trăi
Prin faptele și operele mele
Pe crucea mea, un înger va vesti:
„El nu-i aici, e îngropat în stele! ”.
Corneliu Vadim Tudor
30-31 august 2014

Corneliu Vadim Tudor - Natură Moartă cu Gardenii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Zorii de cenușă, prundul unei lacrimi
Umbria odăii, precista cu crini
Noaptea de iubire cade-n agonie
Fără ea, femeie, devenim străini
Peștera ferestrei luminează straniu
Tremură-n leșie părul tău bogat
Soarele își pune purpura de zdrențe
Rege fără țară, imoral prelat.
Parc-ar fi de ceară mâna ta frumoasă
Pâlpâind la focul unui mic rubin
Țipă trist cocoșii, înălbind mesteceni
Zgomotoși zidarii dimineții vin
Eu rămân de pază, tu te pierzi în lume
Jur că fără tine parcă-s mai sărac
Ne-am iubit eroic, dar puteam mai bine
Să nu ne cunoaștem vreme de un veac.
Și cu toate astea, cerul gurii mele
Fulgerat de patimi și de fragi era
Mirosea a smirnă încleșarea noastră
A tutun, gardenii și apus de stea
Trefle în ogive, ramuri cervidee
Ne pirogravase Luna pe pereți
Te-ai pornit cu plugul trupului tău tânăr
Fluviul vieții mele iarăși să-l dezgheți.
Ziua își desface scoică după scoică
Nu au nici o perlă, nu au nici un rost
Înecarăm trupul nopții în oglindă
Fără lumânare, fără vin de post
Lămpi violacee arde liliacul
Le desfaci cu mâna, pleci în drumul tău
Rob al insomniei, sunt atât de singur
Dacă mor acuma, n-o să-mi pară rău.

Corneliu Vadim Tudor - Poem Inedit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Poem inedit
Ultima cafea.
Hai, Moarte, să bem o cafea
Ți-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ți coasa cea grea
Și mantia asta ciudată.
Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine ești, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini și oftezi?.
E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce câștigi?.
Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?.
Hai să-ți ghicesc în cafea
E bine să știi ce te-așteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, ești deșteaptă.
Ești tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi dușmani?
Eu te-nțeleg cel mai bine.
Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună și-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?.
Acum ești captivă la mine
Am vrut să-ți arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ți-am pus șoricioaică-n cafea.
Corneliu Vadim Tudor
Noaptea de duminică spre luni
6 spre 7 septembrie 2015

Corneliu Vadim Tudor - Ce-i de Făcut?

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce-i de făcut? Mai avem vreo speranță?
Mă-ntreabă românii cu care mă văd.
Poporul meu drag a ajuns ca o zdreanță,
Ce timp de ocară! Ce jalnic prăpăd!
Am tras, zi de zi, un semnal de alarmă,
Mi-am dat sănătatea la șerpi de dudău.
Nu stați la balcon, puneți mîna pe armă,
E rău, însă mîine va fi și mai rău!
Vorbeam în pustiu. Un blestem mioritic
Ne ține-n genunchi și cu capul plecat.
Firește, eu n-am nici un drept să vă critic,
Dar inima-mi plânge, ce mult ne-am schimbat!
Uitați-vă-n jur: toată lumea se-agită,
Revendică drepturi, se luptă pe străzi.
La noi e tăcere. O gloată tîmpită
Poftește cîrnații și berea din lăzi.
Bairamuri se fac peste tot: între blocuri,
În parc, mînăstire și chiar țintirim.
Miroase-a mujdei, se-ncing aprige jocuri,
Ce burți de neam prost se revarsă.. Murim!
Murim de-o mai ținem așa, în prostie!
Murim ca păduchii, de-o mie de ori!
Trăim fără noimă și pe datorie,
Iar alții ne fură, vîrtos, de comori.
Leșin general, catastrofă finală,
Dezastru mai mare ca-n timp de război.
Istoria iar ne-a pus capul în poală,
Avem ochii goi și picioarele moi.
Dați muzica tare, să țopăie țoapa,
Ce super o joacă bărbații malaci!
Alături se cască, profetică, groapa
Pe care ne-o sapă vrăjmașii, în draci.
Aceasta e Stema: grătarul și micii,
Maneaua vulgară e Imnul de Stat.
Jos Sfinții din ceruri! Trăiască Miticii!
O viață avem! Hai s-o bem, nu-i păcat?
Din micul ecran intră-n case gunoiul,
Copiii văd crime, și s**, și scandal.
Se ceartă Matrozul și cu Maimuțoiul,
Apoi pun batista, din nou, pe țambal.
Prea multe migrații, amestec de rase,
Byzanț, și Fanar, și Țigani, și Evrei.
Ne fierbe o drojdie-n sînge și-n oase,
Iar asta o știu și stăpînii yankei.
Ne-au pus jugul lor poleit cu minciună,
Puțin whisky prost, niscaiva Hollywood.
Alegeri corecte? Ce vorbă nebună!
Nu sînteți capabili, poporu-i prea crud.
Îți dau ei mutarea în plic, Românie,
Aduc la putere doar slugi de doi bani.
Ce vast Guantanamo! Și ce colonie!
Nici Africa n-are așa mitocani!
Aici e problema: alegeri furate,
Ce-mpiedică țara să iasă la mal.
America n-are atîtea păcate
Precum e acest angrenaj criminal.
Falsifică totul: sondaje și softuri,
Nu lasă să-i scape ciolanul din dinți.
Spionii fac legea, n-au vreme de mofturi,
Ei știu că românii sînt proști de cuminți.
O mie de „cozi de topor” vor ajunge
Să dea aparența că totu-i legal.
Feriți Ambasada! E coadă! Se unge!
S-au strîns șobolanii din guri de canal.
Așteaptă să toarne și-apoi să primească
Noi ordine clare, să fie utili.
Așa se-mbulzeau și la cizma rusească,
Metodic s-o lingă, ce tipi imbecili!
E vrăiște Țara, un corp fără vlagă,
Îi țin lumînarea acei derbedei
Aduși la putere, cu normă întreagă
De capii Mafiei: agenții yankei.
America, ia-ți teroriștii acasă,
Acum îi cunoaștem, noi știm ce vor ei:
Ei vor bogăția, în fond, fabuloasă.
De aur, uraniu, și gaz, și țiței.
Lăsați teatrul ăsta stupid, că nu ține,
În suflet aveți numai ură și jaf.
Isus să vă bată cum știe mai bine,
Diavoli flăminzi, ne-ați făcut țara praf.
Nimic nu mai e de făcut, decît poate
Un scurt harakiri, dar sîntem prea buni.
Mai este vreo șansă? Există, în toate:
E Domnul cel bun, care face minuni.

Corneliu Vadim Tudor - Bacoviana

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Motto: „Omul trist cade pe gânduri și se-apropie de foc…” VASILE ALECSANDRI.
Înaintăm pe brânci în noul veac,
E tot mai trist și plouă mocănește,
Un nou sicriu se-ntoarce din Irak,
Românii sunt săraci și mor prostește.
Iar frigul toamnei intră pân’ la os,
Miroase-a transhumanță și-a zăpadă,
Un cer de plumb coboară tot mai jos
Pe străzi pustii ca-n antica Eladă.
Ce-ar simți Bacovia acum?
Ce-ar scrie cu cerneală violetă?
Din case zgribulite iese fum,
Fete bătrâne trag din țigaretă.
Nu sunt abecedare, nu sunt bani,
Lumea trăiește doar din împrumuturi,
Invazie TV de mitocani,
Îți vine să îi iei pe toți la șuturi.
E toamnă iar, mai grea decât credeam,
Ce vreme rece, ca de Bobotează!
Nu mai rezistă frunzele pe ram,
Ultimii cuci spre India migrează.
Când a trecut și acest an nebun?
Mai ieri ne îmbăta Revelionul
Și ne uram noroc și-un an mai bun
Și artificii ne țineau isonul.
Însă s-au dus atâția dintre noi,
Atâtea locuri goale sunt la masă,
În boxe de ciment și de noroi
Ei și-au găsit, cuminți, o nouă casă.
Cu candele și vâsc îi îmbunăm,
Ne reproșăm că i-am scăpat din mână,
Că n-am făcut destul să îi salvăm,
Iar ochii lor orbecăie-n țărână.
An funerar, dar ce mai ai de gând?
Mai ai trei luni și nu sunt buni augurii,
Nu vrei să pleci în haos mai curând,
Să nu dai foc la Volga și Missouri?.
Niște netrebnici fără Dumnezeu
Ne taie pofta de-a trăi sub soare,
Eșarfă neagră pun la curcubeu
Și jură strâmb, și jefuiesc popoare.
Pământul e condus de sataniști,
Îi vezi cum ne dau lecții de morală,
De-aceea, astăzi, ochii mei sunt triști,
Iar boala omenirii e mortală.
Tristeți duminicale… Arbori goi…
Parcă-i mai multă viață-n cimitire,
Iisus n-o să învie pentru noi –
E pregătit de-o nouă răstignire.
Corneliu Vadim Tudor
1 octombrie 2014

Terror Art - De-Aș Avea Un Iatagan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De-aș avea un iatagan.
Vino Lenin să ne-nveți
Și ne ia pe noi trupeți
Într-un lagăr comunist
Să ne atârni ca pe un Christ!
Mi-era dor de pușca ta
Cu lunetă și curea
Stalin spune-ne-n pace
Cum ne omorâi mai drace.
Jirinovski, mânca-te-aș
Cu vodcă și paprikaș
Dute-n iadul tău, nebune
Paranoia să v-adune.
Tudore Vadim, b****a
Ne-ai călca cu o mașină
Și ne-ai duce de un lanț
Mai departe de Bizanț.
Mai Funare, p*** mică
Gura ta când crezi că pică
Să n-apuce ca să verse
Tot ce Stalin vrea să beșe.
Nu ne-am săturat de ei
De acești ușiași ponei
Nu ne-am învățat noi minte
Și-n mâncăm prostiți cu linte.
Sătura-m-aș, sătura
Să plecați din țara mea.

Vescan - Țara Minunilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Țara minunilor, țara nebunilor.
Noi nu vorbim, facem, n-avem nimic de dovedit.
Vrei măscărici? Prima la dreapta, scrie mare: PARTID!
Așchia nu sare departe, bun venit, domn președinte!
Uitați-vă la fața de la TV, nu leagă două cuvinte.
Țara vrea bani și tu le dai minciuni pe pâine.
Am numărat zile în ani de când ai promis de mâine.
Dar e OK, toate-s în rost, dar hai să nu ne mai amintim
Că ne taie din salariu cum visează un pinguin.
Schimbă canalul, noi nu suntem de pe Terra,
Sau dacă suntem, sigur am greșit era.
Mă întreb din când în când, așa prost, curios din fire,
Ce prost poți să fii să ai atâta nesimțire.
Apare o blondă din depărtare,
Stinge neonul, că-i miss Udrea pe tocuri,
Să nu-i prăjim neuronul.
Asta-i țara minunilor și știu ce mai există:
Să-l votăm toți pe Vadim [tare].
Asta-i țara minunilor, contăm doar în căpșuni
Și apoi, abracadabra, ne dispar toți banii.
Țara minunilor, cultivăm proștii,
Ei trăiesc din banii țării, românii din inerții [x2].
Au început războaiele, dar la noi e tot la fel,
Ocupați să facem tam-tam pentru Moni, Irinel.
Un tsunami forțe zguduie pământul, nene,
Dar ce ne zici nouă, proștii, avem pe cap alte probleme.
Uite Oana și Pepe, asta da caz important!
Subliniat pentru MASS-MEDIA: MÂNCAȚI PREA MULT C***T!
Știu cine trage sforile, se vede clar de departe,
Că problemele adevărate nu-s și cele prezentate.
Obișnuiți deja cu toate, nu înțeleg cum se face,
Conduși de proști, ne comportăm de parcă ne place.
Voi ne mințiți, noi ne mințim, că nu ne mințiți, vă mulțumim,
Măcar dacă n-ați avea și zâmbetul acela cretin.
Uite ce bătrânel drăguț, parlamentar european, desigur,
Dar nu mai poate nici să se pișe singur.
Ne vând rând pe rând pe toți, fără factură,
Și dacă tot ne sugeți țara, să ne sugeți și de…!
Asta-i țara minunilor, contăm doar în căpșuni
Și apoi, abracadabra, ne dispar toți banii.
Țara minunilor, cultivăm proștii,
Ei trăiesc din banii țării, românii din inerții [x4].
Țara minunilor.