urias – Versuri.pro

Jorge Luis Borges - Martorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din visul lui îl vede pe uriașul
din visul în Bretania visat.
De fapte vitejești înflăcărat
mârțoagei îi dă pinteni, iar uriașul
își mișcă brațele bătut de vânt,
îi rupe lancea, coiful îi turtește,
de mârțoagă-n praf îl prăvălește,
cu-aripile îl culcă la pământ.
Ceas rău pentru viteazul în armură.
Căzut și-nfrânt îl vede un vecin
ce, ajuns în Indii (ce ciudat destin!),
nu va cunoaște-ntreaga aventură.
Drept vis, la cellalt capăt de pământ,
va lua prăpădul morilor de vânt.

Gabriela Melinescu - Pământul Uriaș Indecent

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În călcâiul lui enorm m-am născut,
ca un spin în talpa lui gigantică am crescut.
Pe fluierul piciorului său fără sfârșit mă înalt.
Târziu am traversat oceanul măruntaielor sale,
auzindu-i mațele grohăind ca demonii nemulțumiți
și când am ajuns în fața falusului său ridicat
am fost cuprinsă de o dorință violentă,
o foame protoplasmică, asemănătoare foamei viermilor
și foamei salamandrei trecând prin foc.
Atunci am nutrit ideea că fertilitatea ar fi
un mister mult mai mare decât castitatea.
Dar în pieptul uriașului ca o tobă magnetică
nimeni încă nu a pătruns, după cum nimeni
până acum n-a reușit să-i vadă inima, dacă uriașul
are cumva vreo inimă.
Pământul, omul oamenilor, face un pod către lumi,
în capul lui religios și păgân duce gânduri și închipuiri,
vise și fulgere, ca și cum tot timpul s-ar pregăti
pentru întâlnirea cu femela egală lui.
Puterea îi stă în cap și în ochi rătăcind prin constelații.
Nările lui hegemonice au miros de catastrofe
și pe buzele lui răsfrânte se întrec fulgerele.
Îmbăiat de ploaia de meteoriți
el înțelege numai ce e înalt și în fața ochilor lui din frunte
fiecare clipire e un haos
Se pare că știm multe despre el deși nimeni n-a pătruns
în pieptul lui ca o tobă magnetică și nimeni nu i-a văzut
vreodată inima, dacă are cumva vreo inimă.

Nazim Hikmet - Uriașul cu Ochi Albaștri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

A fost odată ca niciodată
un uriaș cu ochi albaștri
îndrăgostit de o femeie mărunțică.
Ea visa să aibă o căsuță foarte mică
cu o grădină sub fereastră
și în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină.
Dar uriașul, cu mâinile lui de uriaș
menite să înalțe un întreg oraș,
nu putea construi visul femeii,
adică, o căsuță foarte mică
cu o grădină sub fereastră
și în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină.
Iar într-o zi când soarele-a apus,
ea ochilor albaștri le-a spus
„Rămâneți cu bine!”
Căci a venit unul cu avere și stare
și a dus-o pe femeia mărunțică
la visul ei, adică
la o căsuță foarte mică,
cu o grădină sub fereastră
și în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină.
De atunci uriașul e singur pe lume,
singur de tot,
dar și-a dat seama
că dragostea lui de uriaș
menită să înalțe un întreg oraș,
nu ar fi putut încăpea
într-o căsuță foarte mică
cu o grădină sub fereastră,
și în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină.
Deci a fost odată ca niciodată
un uriaș cu ochi albaștri
îndrăgostit de o femeie mărunțică.
Femeia… visa.