un saxon

Se cufundase-nconvoiata lună;În zori, bărbatul aspru și roșcat,Călcând domol, cu pasul clătinat,Nisipul fin, desculț, sui pe dună.De golful palid dincolo priviCâmpia albă, negrele coline,În ceas elementar, când Domnul bineCuloarea n-apucase-a o ivi.Era tenace. Singur, soarta-i bună,Cu rame, plase, pluguri, spadă, scut,Și-o făurise. Fierul a-nceputSă sape-n piatră-ncrezătoarea rună.Dintr-un ținut de mlaștini el veneaPe țărm bătut de … Citește mai mult