ultima plimbare – Versuri.pro

Dume - Ultima Plimbare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Vorbesc cu tine,
Și nu mă auzi,
Începi să mă judeci,
Începi să mă acuzi.
Nu ai timp să asculți,
Tot ce vreau să spun
Doar prin simplul fapt
Că o ard ca un distrus.
Asta am ajuns,
Asta încep să devii în plus (daaa)
Că am distrus ultima scrisoare,
E ultima plimbare.
Nu îmi doresc decât să treci peste,
Te rog nu plânge,
Fii tare, asta este.
O să vină ziua..
Când îmi vei zâmbi
Că totul va fi bine
Vei vedea și vei trăi,
În orice moment, orice sentiment.
Orice pas gândit ca pe un testament
Mulți poartă ură
Că tu m-ai învățat
Pașii corecți în viața asta.
Sunt dărâmat
Fără tine nu sunt decât o umbră,
Ești soarele meu
M-ai ajutat când toți treceau pe lângă.
Ai avut curajul
Să vezi ce dracu’ e cu mine
Am sufletul ruginit.
Nu e compatibil cu tine
Și totuși te-ai riscat,
Mi-ai arătat..
Că orice om poate iubi cu adevărat.
Dar trebuie să ai răbdare
Să oferi liniște,
Bună-stare, o floare nu răsare fără razele de soare
Eu mi-am dat seama, dar a fost mult prea târziu.
Ai plecat din vina mea
Acum totul e pustiu
Dar muzica e tot ce mi-a rămas
E locul în care mă ascund.
Și dau inimi glas (aa)
Și vreau să te întorci.
Dar cred că e prea târziu
Că inima ta bate pentru altcineva..
Nu vreau să fiu
Răutăcios sau confuz (noo)
Dar cum poți iubi
iluziile altcuiva (haa)?.
Am fost cum am fost
Și m-am luptat..
Ai grijă de tine,
Te pup, eu am plecat.

Gabriela Melinescu - Ultima Plimbare În Ninsoare a Lui Strindberg

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

După zile de somn și nopți cu soare
el a ieșit din închisoare îmbrăcat
în haine de nuntă și joben.
Avea un surâs frumos de parcă
ar fi vrut să schimbe câteva cuvinte cu cineva,
căci numai cuvântul poate umple
vidul timpului ca apa din interiorul unui vas.
Cerul în aprilie era cenușiu ca piatra
cu multe crăpături albe.
Un cer de ploaie din care uneori
fulgerul izbucnește și se face
vizibil pentru toți.
Lui i se părea că oamenii se salutau
fără să-l bage în seamă
ca și cum ar fi devenit deodată invizibil
pentru ochii lor, transformat
într-o pânză de ceață.
O nălucă în colțul străzii Reginei,
pentru cei care vor trăi mai departe
O fotografie ni-l arată pe el înzăpezit
cu haine de sărbătoare și pălăria căutătorilor de aur,
în ultima ninsoare a anului 1912.
Nu s-a mai întors niciodată acasă. Adio, închisoare!
Străin în fața acelei reci dimineți de aprilie
stătea el și vedea cum crăpăturile cerului se deschid repede
și ninsoarea cădea din cerul găurit.
Din înalt începu să ningă peste el cu pene și brândușe.

Tevere - Ultima Plimbare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu te mai grăbi! Mergi și tu ca…
Da, mă rog, hai, nu te mai feri!
Zi și tu ceva…
Măcar un, „te iubesc”, un, „mi-ar plăcea”,
Acolo-n cafenea, sau nu vrei cafea?
Și mă mai gândesc
Că poate… Sunt toate uitate
În tot ce… Ne cam desparte,
Iar celelalte; poate, cu celălalt.
Ăla mai isteț sau poate și mai înalt,
Poate și mai cald, dar nu vreau să te-mpart,
Iubire pe asfalt… Tango atât de stâng,
Argou în care-ți plâng, de parcă aș fi beat…
Glumeam… Știi că nu am vrut,
Ziceam… Ce-ai zice, de-un sărut?
Unul mărunt? „Ai niște mărunți?” Lasă-mă-n pace!
Nu vezi că vorbesc cu…? Hei vino-ncoace!
Zău, nu te-nțeleg și nici nu vreau să-ncerc,
Dar nici nu vreau să plec și nici să te culeg
Boala din petală, croiala de cerneală,
Beteala de pe coală.
Vei fi pururea goală…
De tot ce este pur,
Ești doar o spoială
Între iubire și multă îndoială,
Dedublare virală, între sur și azur
Sau poate, în trăsuri…
Te-așteaptă în mașină.
Pleacă… Nu ești tu de vină…