ucidere – Versuri.pro

Jorge Luis Borges - Pumnalul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Într-un șipet e un pumnal.
A fost lucrat la Toledo, la sfârșitul veacului trecut; Luis
Melian Lafinur i l-a dat tatălui meu, care l-a adus din Uruguay;
Evaristo Carriego l-a ținut cândva în mână.
Cei care-l văd trebuie să se joace câtva timp cu el; se vede că
de mult îl căutau; mâna se grăbește să strângă plăselele care-o
așteptau; lama ascultătoare și tăioasă joacă precis în teacă.
Altceva dorește pumnalul.
E mai mult decât o structură alcătuită din metale; oamenii
l-au conceput și l-au făcut cu un scop foarte precis; într-un fel
este veșnic, pumnalul cu care azi-noapte a fost ucis un om în
Tacuarembó e același cu pumnalele cu care a fost omorât Cezar.
Vrea să ucidă, vrea să verse neapărat sânge.
Într-un sertar de la un scrin, printre ciorne și scrisori, pumnalul
își visează visul simplu de tigru, iar mâna se-nfioară când
îl strânge, fiindcă metalul prinde viață, metalul care-l presimte
la fiecare atingere pe ucigașul pentru care l-au făurit oamenii.
Uneori mi se face milă. Atâta duritate, atâta credință, o trufie
atât de impasibilă și nevinovată, iar anii trec, fără rost.

René Char - 232

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Excepționalul nici nu-și îmbată nici nu-și înduioșează ucigașul. Acesta, vai! are ochii care trebuie pentru ... →

Rainer Maria Rilke - Palidul Prunc Abel Grăiește

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eu nu sunt. Fratele mi-a făcut ceva.
Ceva ce văzul nu vedea.
Lumina toată mi-a luat.
El chipul mi-a înlăturat
cu chipul său.
Acum e singur el fără să știe.
Eu cred că el mai trebuie să fie.
Lui nimeni nu îi face ce mie îmi făcu.
Pe drumurile mele duse-acu,
vin toți fugind de-a lui mânie,
și toți se pierd în el fără să știe.
Eu cred că fratele pândește
ca judecata de apoi.
La mine noaptea se gândește;
la el însă ea dă-napoi.

Lacuste Negre - Conceptul de Promisiune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Tu spuneai că totul era bine, nu te ascundeai după deget, ci după cortine
Și acum te consideri demonul în sine, tai-o tata, lasă arfele de tenta deocamdată,
Ucide-ți aproapele și fugi spre o nouă etapă
Prin întunericul minerilor ca Alighieri,
dezgropăm faptele murdare din Terra ca mizerii
Eu ca o nouă etapă de război, intru peste voi doi, vă combin mințile, amestec totul, vă chemați eroi
Focul iese din brichetă 3 secunde înainte, flacăra dictează, asta e flama, flegma trece vama
Te ucid silențios după, să erupă colosul
Treaba strică graba când frigul îți solidifică osul
Om demascat cu aceleași filme-n cap, Spielberg te învârte pe roata-n 13 rute consacrat
Direct din direcție, dicție dogmă, demonii domnind din domn domină-n domino dotați,
Scuipă divinul, în poala cretinul, în boala declinul, în coală e destinul și goală e masa când masa e rechinul,
Criptez alfabetic culturile oculte al atomului ca apoi să fac conflagrație prin genul genomului,
Geneza generațiilor trase-n veni o nouă ucidere muzicală arhitectată de cargando și cosmin,
Acidu’ liric care deblochează fizic orice robot, generând prin straturi genetice geneza acestui complot,
Raelis personaj principal în acest caracter din cartier până-n orașu’ fantomelor mă lupt cu metal și fier,
Nibiru îmi dictează calea, am un creier motorizat, explodez ca o bombă ca underman pe eroism neautorizat

Tudor Arghezi - Noi Moștenim

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Noi moștenim acest tărâm
De la măritul Imarat din Rim.
Blagoslovit să-i fie osul
Că și-a trimis încoace și prisosul,
Și legene-i țărâna și mormântul
Și-adie-i-le vântul.
Ne-ncise țărâna cu brâu
De râuri și-i urzi năframă
Jur-împrejur, de grâu.
În soare bate-a zale de aramă.
Strămoșul lui făcuse dintr-o piele
Hotarul țării sale nou,
Împrejmuind cu noduri de curele
Croite din spinarea unui bou.
– „Socot cureaua, -zise, – ca un zid:
Pe cine-l sare îl ucid”.
Și fratele lui geamă, este scris
Că l-a sărit în râs. Și l-a ucis.
Dar cel puțin, mărite Împărate,
Acela i-a fost frate.

Unq' - Ucide-l

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Uneori mă prinde răsăritul
O gloată de copii în spate
Mă mai prinde câte-o dată
Doar că am picat prea des.

Refren:
Uneori mă prinde răsăritul de parc-aș fugi de el
O gloată de copii în spate ce strigă „Ucide-l”
Mă mai prinde câte-o dată privind noaptea, supărat?
Nu, doar că am picat prea des și mai sunt multe de încasat.

Strofa Unu
Atâtea dealuri, oare ajung?
Când apuc să ajut?
Ajuns pe zero de la zero opt – s-a dus dracu’ punctajul
Dac-am greșit atât de mult să-mi fie cu iertare
Nu-mi e frică de mâine când azi știu că m-am drogat ieri tare.
Lumea asta atât de dulce te face să torni lacrimi amare
Pierzi tot, închide ochii, stai pe spate, a pare
Aaa.. pare că ești inexistent în ochii lor sau suflet
Se gândesc la ei, da-i în morții lor să sufere.
Că doar tu știi cât ai tras
Poate nu-i vorba de nas
Nu mă tem de nimic, tot ce-mi poate pune capac e un necaz
Pierdut atât de confuz de parc-am inhalat gaz
Ajung iar la început de parc-am câștigat cursa și-s singurul rămas.
Om, simt ce simte pomul în toamnă
Domnul în doamnă, mort la pomană, viața asta panaramă
Orice început e un alzheimer, mi-e teamă că nu te știu
Oricum ai fost doar un final, iar eu nu prea mai sunt viu.

Strofa Doi
De ce p**a mea să plâng? Sunt tare ca o stâncă
Când viața nu-i dreaptă, treci în gardă, vine-o stângă
Am ajuns la concluzia că cine o să aducă
Gluma-n poezie e primul care o să plângă, încă
Mă gândesc la viața mea de parc-ar fi viața lor
Și mă gândesc să-mi bag p**a-n tot când mă simt iar monoton
Stilul ăsta de viață fără somn devine insuportabil
Și parcă m-aș băga la somn, dar nici un loc nu-i confortabil.
Descifrabil ca podul de la Paris, unde bat?
În ochiul tău în miezul nopții când mă simt mort de beat
Scriu ca o p****? E bine că ești tu băiat
Unde p**a mea erai când se dădea România pe blat?.
Ești mințit de aproape 40 de ani că știi tot
Când decât asta vor să-ți arate, ‘n morții tăi de dobitoc
Au creat o lamă din frustrările noastre topind tot
Și tu tot pui bot la vot și știi că vor în cor să n-ai loc!.

Când am spus c-o să înțelegi n-ai înțeles
Și acum pictezi cerul în gri pentru că o faci prea des
Mă ambalez, că tre’ schimbat și ambalajul
Și anturajul, peisajul, atâtea-n neajunsuri. Oare n-ajung?.
Uneori mă prinde răsăritul de parc-aș fugi de el
O gloată de copii în spate ce strigă „Ucide-l”
Mă mai prinde câte-o dată privind noaptea, supărat?
Nu, doar că am picat prea des și mai sunt multe de încasat