Trezorier al toamnei, înc-o dată
în lume fug cu merele (şi-o fată)
cu ultima, din veacuri diligenţă,
vă las, se pare, palida-mi absenţă..

Ţin frunzele cu disparate serii,
bancnote mari, când ronde, când alunge
cu care-n copilie am ajunge,
republici am corupe şi imperii,
dar făr’ de veste iarna ne străpunge
cu, sângerând, nervurile tăcerii..