trestie – Versuri.pro

Moulavi - Ascultă Trestia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ascultă trestia povestindu-și tristețea;
de despărțiri se plânge, spunând:
„De când din mlaștina cu stuf am fost tăiată,
bărbat și femeie
și-au descărcat sufletul prin sunetele mele.
O inimă-mi doresc, sfâșiată prin separare,
ca să-i destăinuiesc durerea nostalgiei,
căci orice ființă rămânând departe de originea sa
caută clipa când o va regăsi.
În orice anturaj m-am lamentat;
îndureraților și fericiților le-am fost însoțitoare;
fiecare mi-a fost prieten, după interes,
fără să-mi caute secretele-n adâncuri.
Or secretul meu nu-i separat de plângerea mea,
dar asta nu se înțelege prin ochi, nici prin ureche.
Trupul n-ascunde nimic sufletului, nici sufletul, trupului;
și totuși vederea sufletului nu-i dată nimănui.”
Plângerea trestiei e-un foc! , nu-i vânt;
să nu fi existat cine nu are focul acesta!
Focul iubirii e cel ce pătrunde flautul,
fervoarea iubirii, ceea ce răzbate în vin.
Flautul însoțește pe oricine s-a despărțit de ființa iubită;
accentele lui dezvăluie secretele noastre.
Să fii totodată, precum flautul, și antidot, și otravă,
îndrăgostitul și confidentul, cine-a mai văzut asta?
Flautul descrie itinerarul cumplit al iubirii
și-ale lui Madjnun aventuri le povestește.
Nu poți concepe acest sens decât aflându-te-n afara lui;
iar ce se spune prin limbă
ascultător n-are decât urechea.
Or dacă plângerea flautului ar fi fără rod,
ea n-ar umple de blândețe tot universul.
Sfârșească-se zilele în care eram îndurerați!
Ca însoțitoare de drum, zilele noastre-au avut
Tristeți arzătoare.
Or dacă zilele s-au dus, spune-le: Duceți-vă!
Eu nu mă tem de nimic!
Dar rămâi cu noi, tu, fără seamăn în puritate!

Mihail Lermontov - Trestia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ședea pescarul tânăr
Pe mal de râu, cântând,
Și trestii fără număr
Se legănau în vânt.
Tăie cu o custură
O trestie din mal
Și-o duse-apoi la gură,
Suflând ca-ntr-un caval.
Iar trestia-nviată
A prins atunci puteri,
Șoptind cu glas de fată
Și glas de adieri.
„O, lasă-mă! Dă-mi pace! –
Zicea cântând cu-amar –
Mă chinui și nu-mi place,
Frumosule pescar.
O fată minunată
Am fost, la vremea mea,
De-o mașteră-ncuiată
Ca-ntr-o-nchisoare grea.
Mi-am plâns zadarnic soarta
Cu lacrime fierbinți.
Doream să vie moartea
Să scap de suferinți.
Feciorul ei de-asemeni,
De vitregă-alintat,
Urât era de semeni,
Pe fete le-a-nșelat.
Odată-aici pe maluri
Într-un amurg m-a dus,
Ca să privim la valuri
În purpuriu apus.
El mă dorea cu sete,
Dar eu nu l-am iubit,
Iar banii ce mi-i dete
În față i-am zvârlit.
Cuțitu-atunci scoțându-l
Mi l-a-mplântat în piept
Și mi-a săpat mormântul
Aici, pe malul drept.
O trestie mlădie
Crescu pe-al meu mormânt.
E-n ea durerea-mi vie
Și sufletu-mi plăpând.
Dă trestia deoparte,
Frumosule fecior!
Să plângi nu știi. N-am parte
Să-mi vii în ajutor!”

Rumi - Ascultă Trestia Ce Plânge

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ascultă trestia ce plânge,
de despărțiri ea ne vorbește.
„De când m-au secerat din stuf,
suspinul meu pe oameni îi mâhnește.
Caut un suflet de surghiun lovit,
să-i povestesc a dorului năpastă.
Toți cei ce de obârșie-au fost rupți,
a întâlnirii clipă o așteaptă.
În chin ales suspinul mi-am purtat,
și-ntre sărmani aflai tovărășie.
Prieten fiecare își zicea,
dar nimeni taina n-a vrut să mi-o știe.
Nu e departe taina de suspin;
luminile-i privirii sunt ascunse,
ca sufletul de nimenea văzut,
dar trup și suflet sunt întrepătrunse.
Nu vânt, ci foc este al trestiei zvon.
Cine de foc nu-i stăpânit, să piară!
În trestii-s ale dragostei văpăi,
tot dragoste și-n vinul ce dogoară.
La trestii zvonitoare taina-și spun
iubiții, când surghiunul îi dezbină.
Venin e-n cânt și leac adormitor,
pe cel nebun din dragoste-l alină.”

Eugenio Montale - Trestia Ce-Și Despoaie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Trestia ce-și despoaie
primăvara
molatic, roșul evantai;
făgașul din canal, în neagra
albie cu libelule ce plutesc deasupra
și câinele ce gâfâie spre casă
cu un pachet în bot.
azi n-are rost să le mai recunosc
aici; dar acolo unde răsfrângerea luminii
doare și norii coboară
peste pupilele ei acum depărtate, doar
două
mănunchiuri strălucind în cruce.
Și vremea trece.

Nicolae Labiș - Trestie, Trestie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Trestie, trestie, pe cine ascunzi,
Vântul de seară pe cine-nfioară?
Horbota-ți neagră și multă-nfășoară
Umeri albi și rotunzi.
Valuri, voi valuri, cui i-ați șoptit
Șoapta adâncă, ascunsă și gravă?
Veți mai păstra oglindirea suavă
A chipului ei neclintit?

Adrian Păunescu - Romanța În Trestie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Trestia pe baltă bate tremurat,
Se aude trenul dinspre Calafat,
Neștiute păsări saltă peste noi,
Cum, chemat de tine, morții mă-ncovoi.
Te iubesc în umbra unui fraged vrej,
Greierii în scocul Dunării sunt treji,
Cad și plâng asupra-ți ca un trunchi din trunchi
Și mai simt țărâna caldă sub genunchi.
Prin pustiul mare, mai era un mânz
Injectat de-alarma trenului de prânz,
Balta e arată, fără spor, de pești,
Eu pe nevăzute aflu unde ești.
Din gorgane tulburi, apă caldă sorb
Și turbat asupra-ți cad ca omul orb.
Vai! pe-aici porumbul s-a făcut kaki
Dintre baionete te voi mai iubi.
Vreau să-ți spun în clipa, când te-am și chemat,
Că mă fac statuie înspre Calafat,
Dunărea să treacă sub călcâiul meu
Și de cerul lumii greu să-mi fie, greu.
Printr-un sânge teafăr apei să mă scurg,
Trenul să mă taie, fluierat chirurg,
Mă ridic din balta numai trestiiș,
Mai șoptesc prin vrejuri: unde nimeriși?.
Leneș merge trenul înspre Calafat,
Răscolind țărâna unde te-am culcat.
Se vor face pepeni și se vor fi copt
Când îi va atinge noaptea unui moft.
Trestia pe baltă, Dunărea în pești.
Dulcea mea iubită, unde te găsești?
Te cuprinde flora tulburelui mal
Astăzi pe planetă totu-i mondial.
Și te-ntreb: ce este pe pământ în rest
Dacă noi stăm plută pe-acest straniu vest?
Dacă ei porniră sumbrul lor război
Când stăteam în vrejuri, astăzi, amândoi?.
Vai de-acel mecanic și mașina sa,
Ce din ordin, mâine, ne va și călca,
Curioșii lumii vor bârfi obscen
Deraierea unui plin de moarte tren.
Trestia pe baltă bate tremurat
Se aude trenul dinspre Calafat.
(Iubiți-vă pe tunuri, 1981)