transee – Versuri.pro

Camil Petrescu - Primăvara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Fusese o mocirlă de zăpadă
Pe cale de topire
Și noroi,
Care curgeau la vale în șuvoi.
Dar într-o săptămână vântul
A însănătoșit pământul.
În tranșee.
Cămăși spălate s-au întins la soare,
Prin colțuri de traverse,
Pe banchete,
Zvârlite la-ntâmplare.
Lucesc metalic tuburi de cartușe,
Baionete
Și-n dezordine
Pe jos, îți stau în cale
Saci de merinde, sape și mantale.
Căci noroiul lacom s-a zbicit
Și-a devenit,
Cu urmele-ntărite de bocanci,
O panglică de galbene tipare.
E soare.
În gropile adânci,
În care nu intrăm decât pe brânci,
În gropile întunecoase, greu mirositoare
Și încă pline de noroi,.
În care am bolit întreagă iarnă,
N-a mai rămas nici unul dintre noi.
Ca niște bolnavi pe o terasă de spital,
Atâta cât permite șanțul.
Soldații palizi au ieșit la soare
Și fericiți ei se salută cu surâsuri:.
E soare,
E peste tot o albă și fragilă sărbătoare
Timpurie,
Căci până și taluzul galben râde
Cu aere de aur bolnav de anemie.
Pe umerii-mbrăcați de dealuri
În verde crud, minor,
Pe văi care se-aleargă și se-alintă
Cu rotunjimi de valuri,
Peste pădurea totuși înnoită,
Ori cât de înnegrită,
E o ploaie delicată de lumină.
În umbră pete-ntârziate de gheață
Par țipete.
Iar printre pietre umede,
Sclipește proaspăt apa râului în vale,.
Pe când pe povârnișurile goale
Au apărut poteci nebănuite
Și-atâtea lucruri noi de sub zăpadă,
Căci sub imponderabila grămadă
De raze înmuiate, întregul peisaj
Ca un convalescent lungit pe spate,
Zâmbește către soare, mulțumit.
Prizonier,
Eu mă întreb zâmbind cum aș putea să fac
Să mă lungesc puțin
Pe coasta dulce și concavă
De pare o pânză verde de hamac.
Un camarad stăruitor mă cheamă
Grăbit, nervos,
De teamă
Să nu-nceteze până vin prin șanț
Miraculoasa scenă:
La doi pași de tranșee,
Pe coasta lină,
Un soldat își coase haina ruptă
Și infinit nepăsător,
Așa cum stă grecește,
Din când în când și-ntoarce față suptă
Spre cer, spre soare
Și zâmbește
În ploaia ireală de lumină.
Ascunși în șanț, soldații îl contemplă
Înspăimântați de alba nebunie,
Râzând cu prea multe mișcări nervoase.
Și-n timp ce omul coase,
Preocupat de-acum de amănunte
Ei îl văd în fiecare clipă
Cum cade, dur plesnit în frunte.
Dar ca pe tavă,
În iarbă
La douăzeci de pași apare
Un cap bălai de neamț sfios, cu barbă
Și cu mustăți de fire de otavă.
Se uită cu ochi vii, la cel pe care cad
Atâtea raze calde
Și râde luminos,
Cu fața înflorită
Stupid de fericire:
„Die
Sorine,
Kamerad!”

Ion Caraion - Tranșee

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ciorapii vremii peste câmp – șalupe
stăteau cum stă obiala pe picior
și se uitau la boii în pripor,
noroaiele să-i lingă și să-i pupe..
Se coborau aproape norii, cât o dungă,
peste plutoanele cu baionetă-n coaste,
să-ntingă-n noi, ca-n niște străchini proaste.
tot șomoiogul lor murdar. Sau să ne-mpungă.
Din marea zestre de metal, pe-armură
curgea din buze febră cu leșie:
bidoanele-ncărcate cu-alifie.
celestă parcă, se căscau la gură
și-n jur ploua vegetativ – ploi lente
cu boabe de pământ și pansamente..

Bitza - Scrisoarea Unui Soldat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

[Butch]
Prea multe întrebări,
prea multe teste,
Soldați încarcă arme,
Trag, îmbracă veste,
Neveste plâng,
Pe un mormânt, îndoliate,
În altă parte,
un tată râde fericit,
în timp ce un copil,
se naște,
Mai rău ca vinul,
destinul de multe ori,
ne încurcă pașii,
ca să te ridici,
îți zici,
azi la pământ rămân,
doar lași,
lași de la tine,
un ultim fier,
să tragi în ultimele zile,
poate mai ai puține,
poate mai ține încă o vreme, așa,
apoi se va schimba, ceva,
și îți vei vedea râzând familia,
Războiul ăsta,
te-a acrit deja,
Mai trist de atâta,
Războiul ăsta e viața ta,
Mai trist de atâta,
Nu-i nimic,
Stai liniștit,
ridică capul,
Hai strânge pumnul,
Ascultă-mi sfatul,
Păstrează-mi ultimul fier.
Sub o bucată de cer..
Refren: x 2
Poate pleci azi, poate pleci mâine,
Știu că nu am avut, o viață de câine..
Și dacă știi, că poate nu ai făcut bine,
Păstrez ultimul glonț ptr mine,
[Bitza]
Scriu grăbit, pe genunchi, din tranșee,
într-un scurt moment, în care tac armele,
și pixul parcă are acum, voința lui
în încercarea de a da.. glas gândului.
Îți relatez despre lupta care tre’ să o duc,
în încercarea de a trăi, într-un loc mai bun,
sătul de oamenii care calcă peste oameni,
de fetele ce au în inimă doar bani
mă uit la copii și văd doar victime.
În acest război în care crimele.
par, parcă rupte din apocalipsă,
decât în lumea asta.
poate mai bine lipsă,
închei aici, căci bombele tot cad.
mai trebuie să spun
că azi m-au ridicat în grad
nu mă mai bucur, lacrimile ard
căci trebuie să sap o groapă ptr camarad..
Refren: x 2
Poate pleci azi, poate pleci mâine,
Știu că nu am avut, o viață de câine..
Și dacă știi, că poate nu ai făcut bine,
Păstrez ultimul glonț ptr mine,
[Bitza]
O să plec purtând în piept.
mândria că am stat întotdeauna drept,
dacă eram soldat, dacă eram gradat,
am fost întotdeauna primul atacat,
nu mai contează astea,
parcă toate dor,
și aș vrea să îmi îndrept atenția către viitor,
poate îmi fac familie, și poate și copii,
sau poate ptr mine asta e ultima zi,
nu pot să știu eu, nu pot să aleg eu,
căci toate vin întotdeauna de la Dumnezeu,
sunt în mâinile lui așa va fi mereu,
chiar dacă este bine, chiar dacă este greu,
îmi e dor de tot, îmi e dor de casă,
și pun peste răni ultima fașă,
închei transmisia de aici din prima linie,
sper să ne auzim și mâine.
Refren: x 4
Poate pleci azi, poate pleci mâine,
Știu că nu am avut, o viață de câine..
Și dacă știi,
Că poate nu ai făcut bine,
Păstrez ultimul glonț ptr mine.