trandafir negru – Versuri.pro

Stefan Augustin Doinaş - Trandafirul Negru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În Țările de Jos, într-un vechi burg
încins cu holde arse de pelagră,
un grădinar visă într-un amurg
un straniu trandafir cu floare neagră.
Și ani de-a rândul visul lui rămase
deasupra casei, ca un cer închis;
iar păsările, când veneau sfioase,
zburau cu aripi fragede prin vis.
Dar ochii lui și mâinile în friguri
păliră lent sub zări verzui, iar el
mereu se aplecă pe nalte diguri
ținând holbat al apelor inel.
În mări, epave cu catarge moi
dădură rădăcini, în timp ce bradul
de șapte ori se scutură de foi
și zeci de fluvii își schimbară vadul.
Altoiuri albe, muguri sângeroși
în van își împleteau pe rând nuanța.
Și într-o zi, când trâmbițau cocoși,
pieri sub cerul de rubin speranța:
căci fata grădinarului hrănind
la sânul ei trei luni un șarpe harnic,
îi îngropă cenușa sus, pe grind,
sub trandafiri, – dar totul fu zadarnic.
Chemați din țări străine, magi de seamă
se-ntoarseră-n ținuturile lor,
vorbind de-a lungul drumului cu teamă,
de lucrul fermecat și fără spor.
Iar grădinarul putrezi în mlaștini,
sub zborul păsărilor care trec
în unghi prelung spre țările de baștini
pierind în ceruri ca-ntr-un alb înec.
Cadavrul lui strălumina sub valuri
o noapte-ntreagă, ca o stea de sus.
Și-odată, cum lucrau cântând pe maluri,
bărbații deslușiră spre apus
cum apele se scurg grăbite foarte,
și, ca într-un descântec de deochi,
un chip se ridica din ape moarte
purtând zăbranic sumbru peste ochi.
Copiii zâmbitori crezură-o clipă
că liliacul apei poate fi.
Dar ceea ce li se părea aripă
vărsând un sânge stins, se vesteji.
Abia atunci bătrânii pricepură
că trandafirul negru, mult visat,
crescuse lin, ieșind prin nări și gură,
din craniul pur al celui înecat.
Acum, când bate vântu-n echinocții,
în șapte fortărețe un nebun
vestește despre el la miezul nopții.
Iar oamenii se-nchină lung, și spun
că-n Țările de Jos, în vechiul burg
încins cu holde arse de pelagră,
fantoma lui se plimbă-n ceasul murg
și poartă-n loc de ochi o floare neagră.

Fabiano feat Co - Trandafirul Negru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Erau doar imagini, dintr-un vis…
În care pluteam, amândoi.
Era totul neclar, dar am promis…
Că orice-ar fi, n-o să ne despărțim.
[Strofa 1 – Fabiano]
Și poate mulți n-ar fi crezut,
Că trandafirul negru pentru mine a căzut
Prafuit, la pământ, acolo-i e locu’
Păcat de ce-am iubit dar lacrimile nu sting focu’
Majoritatea-mi spun: „Mergi mai departe”
Sunt conștient, petalele nu vor rămâne-n spate
Nu am cum s-arunc clipele-adunate
Dar pot să le dau foc, să le rup și să le fac uitate
Știi că nu-mi arde de șoapte
Sunt sătul până peste cap de promisiuni deșarte,
Ce prost eram fiindcă te vroiam cu acte
Dar o să țin cont, voi merge mai departe;
Ești trandafirul negru!.
[Refren – CO]
Trandafirii nu se ofilesc,
Chiar și în întuneric ei zâmbesc
Tot ce înseamnă amintiri acum sunt departe.
Și nimeni nu vedea că te iubesc,
Tot ce am simțit s-a stins încet în șoapte
Sunetul se stinge în noapte,
Erau visele noastre..
[Strofa 2 – Fabiano]
Și câteodată mă gândesc cu nostalgie,
Când eram amândoi era liniște, da’ acu-i gălăgie
Asta e, n-a fost să fie
Averea noastră-s amintirile deci zi-mi tu mie
Cum vrei să le-mparți? Ce vrei să păstrezi?
Nu vezi că orice-ai face singură te-ndepărtezi!
Nu știi ce să faci, nu știi cum să procedezi
Ai vrea s-o luăm iar de la cap dar și să încetezi
Cu toată vâlmașala, ai vrea să fie totu’ bine
Să renunți la tot ce-a fost să fii atentă la ce vine
Să faci pe dracu’ în patru și să mă întorci la tine
Însă nu e chiar atât de simplu pe cât sună și știi bine!
C-acum mi-e clar totu’ (Acum mi-e clar totu’)
S-a stins demult focu’ (S-a stins demult focu’)
Deschid ochii și apari tu (Apari tu..)
Ești trandafirul negru!.
[Refren x2 – CO]
Trandafirii nu se ofilesc,
Chiar și în întuneric ei zâmbesc
Tot ce înseamnă amintiri acum sunt departe.
Și nimeni nu vedea că te iubesc,
Tot ce am simțit s-a stins încet în șoapte
Sunetul se stinge în noapte,
Erau visele noastre..

Vasko Popa - Trandafirul de pe Čegar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Este lumea asta a noastră, sau nu e?
Șoimul de foc ne cade de pe față,
din inimă ne fuge mistrețul minunat.
Ne agățăm cu unghiile de ultima suflare.
De ce altceva ne-am mai putea agăța?!
Nici norul să ne-ntindă mâna,
nici piatra umărul să-și pună,
nici timpul să ne vină-ntr-ajutor.
Cine mai numără dinții morții?
Nimeni. Tu, ultim sânge negru al nostru,
mușcă inima spaimei,
mușcă și norul, și piatra, și timpul,
și deschide în aer un trandafir negru!
Este lumea asta a noastră, sau nu e?!