toaca – Versuri.pro

Zaharia Stancu - Clopot

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O toacă sună-n soare, și inima îmi bate
Asemeni unui clopot de bronz străvechi ce-ar vrea
Să stingă plânsu-amar al lumii întristate
Cu dangătu-i sonor și luminos, de stea.

Paul Sava - Cheia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

CHEIA.
Opt este ora la care liniștea învăluitoare
a sfântului lăcaș ctitorit peste vreme de
doi haiduci cu frica lui Dumnezeu se
destramă încet.
E ora la care îngerii se scaldă în lumina
șampaniei.
Unul din cei șase viețuitori de azi ai
mănăstirii Cheia toacă de vecernie.
Ciocănelele sfințite de îndemânarea
luminată de har a purtătorului de rasă
și comănac, scornesc din scândura lungă
cu nod motiv măiestrit ca țesăturile
de pe ii.
Toaca începe cu lovituri seci și ascuțite
precum cele date în floarea unui cui. Un
cui, și încă un cui, și încă unul și altul
și altul, cu, între ele un timp egal cât
le-ai potrivi din pumnul stâng în
scândură, drept, și toc! în floare,
înfipte dintr-o dată, cu îndemânare de
dulgher. Apoi, mărunțel și des, în dealuri
și văi de mai tare și mai încet.
Curgerea uniformă a boabelor sonore
egale și catifelate, e-mpunsă ici și
colo de lovituri mai tari, ritmic
scandate ca niște iambice strigături de
cuc. Ritmul crește din nou, uniform într-o
savantă împerechere armonică, nuanțând
valorile până la fortissimo, pentru a se
pierde apoi în depărtările fără viață
ale unui pianissimo imperceptibil, punctat
în final de rarele lovituri ascuțite și
seci cu care începuse.
Liniștea, atât de trecătoare și
alunecoasă, e prinsă în loc cu împunsături
de sunet, ca acelea de ac din urzeala unei
scoarțe românești.
Timpul încremenește, sufletul se
înalță, trupul se smerește.
Din copilărie ajunge până la mine,
păcătosul, amintirea obiceiului de a
împreuna trei degete și de a le purta la
frunte, în numele Tatălui, și al Fiului și al
Sfântului Duh, amin.
22 august 1980
Paul Sava- LACRIMI USCATE

Octavian Goga - Răsună Toaca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Răsună toaca de utrină
În pacea unei nopți târzii
Și, rând pe rând, câte-un opaiț
S-aprinde-n mutele chilii.
De glasul ei tresari pe pernă,
Maicuță, tu, cu chip frumos,
Și-alergi în grabă la altarul
Mântuitorului Hristos.
Te văd în colțul vechi de strană
Cum stai supusă de răstriști,
Și-atâta jale pare scrisă
În ochii tăi curați și triști.
Și cum te-nchini în rugăciune,
Eu mă gândesc, înduioșat:
Nemilostiva toacă-a nopții
Ce vis frumos ți-a tulburat?…

Ion Pillat - Toaca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe curtea mănăstirii îmi deschid,
Ca peste visul sufletului, geamul.
Tăcerea e de piatră: un molid
Și-a-ncremenit în luna plină ramul.
Biserica de bârne s-a-nchinat
La steaua cea dintâi, ca la icoană.
Un înger ca un nor îndepărtat,
Proptit de munți se roagă alb în strană.
Ce-i om s-a stins — ce-i sunet a murit
Trăiește numai schitul și copacul.
Tăcerea cerului a țintuit
Cu stele grele de oțel copacul
Dar clar o picătură a căzut,
Spărgând oglinda timpului în două —.
Și-ascult în piept și-aud în schitul mut
Mărgăritarele cum plouă.
E toaca ta! A început să bată
Sub cer, prelung, cu inima deodată.