Gheorghe Azap - Maria, A Sosit Momentul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

„Sic erat in fatis”
– Ovidiu, Fasti I, 481 -.
Maria, a sosit momentul să meșteresc un sarcofag,
După o schiță personală; taman în forma unui cord.
Voi pune-ntr-însul ce, pe lume, mi-a fost nechibzuit de drag:
Iubirea care ți-am purtat-o din Polul Sud în Polul Nord.
De ciocli n-o să fie criză, căci am vrăjmași nenumărați,
Cu brandemburguri parfumate pe conștiință și pe trup.
Tu o să plângi într-o secundă un milion de kilowați:
Pentru că-n secolul acesta ți-am dat târcoale ca un lup.
Și-au să mai cază niscai stele, ca-n erezia din popor;
Iar vântu, -n dinții lui mi-o duce, departe, sufletul olog;
Zăvozii au să mă scufunde în toate lacrimile lor,
Și-un zeu, cu damigeana-n brațe, va delira un necrolog.
Eheu, Maria! niciodată n-o să-nțelegi cât m-am căznit
Să jupuiesc eternitatea: mătăsuri veșnice să ai..
Orbecăiam printre capcane, ca-n pântecele unui chit.
Miraculoasa mea nădejde întotdeauna tu erai.
Dar m-au tradus biocurenții; și-am plâns; și nu m-am bucurat;
Un maxilar de neodihnă la somnul meu s-a predispus,
Pân’ am ajuns argatul nopții, ca un strigoi adevărat,
Căznindu-mă să ar în beznă ca tu să fii cea mai de sus.
Deci: prin urmare – cum se zice – sau așadar, ori așadeci,
Acum când îmi cobor în humă amorul sfânt și vertical,
Mi-a mai rămas numai urarea: ca, tu, iubito, să-ți petreci
Vacanțele la Acapulco, Tenochtitlan, sau la Predeal.

Ted Hughes - Brazilia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Te-ai dus înapoi
În coiful tău de oțel. Neajutorați,
Am fost târâți la curte, în arena ta,
Căluș în gură, liniște.
Hohote de groază
Și bobul de sudoare pe șanțul spinării.
Ai rostit
Cele trei fraze. Nici o șoaptă.
Liniște.
Cuvântase marea ta iubire.
Numai cea mai groaznică fărădelege
Putea aduce la pământ
Lama fulgerului
Atunci coborât. Orbiți,
Cu toții au tușit în ozon.
Până și câinii erau uluiți. Și aceeași strălucire
Te-a înhățat sus, la Ceruri.
Niște lachei de Colosseum
Poartă trupul tatălui tău.
Un altul îi duce capul. Mama ta
Stă în picioare și, spre o imensă uimire,
Se împleticește când pleacă, ducându-și capul.
Alți lachei îl duc pe-al meu, pe mine.
De atunci, în fiecare zi, peste tot în Imperiul tău,
Așa cum arătarea maternă jelea
Pe străzile Tenochtitlánului noaptea,
Cu puțin înainte să-i pună capăt Cortéz –
Efigiile tale plâng în gura mare pe socluri,
Cu ochii uscați. Portretele tale, fără lacrimi,
Plâng în cărți.

Tenochtitlan – Versuri.pro

Gheorghe Azap - Maria, A Sosit Momentul

Ted Hughes - Brazilia