Jorge Luis Borges – Oglinzile
Eu, care simt o spaimă de oglinzi,Nu doar când văd cristal de nepătrunsUnde se-ncheie (începe?) aspru, ascuns,Vid de reflexe-nspre care tinzi.Ci și-naintea apei ce-a reluatAzurul celălalt în cer profund,Ce iluzoriul zbor îl trage afundDe păsări ce se-ntoarnă ori se zbat.Și-naintea preatăcutei fețe,Fin abanos cu palidă lucire,Precum un vis, ivește-n repetireCrin alb ori marmuri, vagă frumusețe.Când … Citește mai mult