tarmul marii – Versuri.pro

Costica David - La Ţărmul Mării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

La țărmul mării valurile-aduc
Trupuri de scoici ucise și de alge
Că soarele în flăcări coboară în amurg
Și pescăruși țipă printre catarge
Șiruri de pași tăcuți marea-ncet a șters
Speranțe pe nisipul ars de soare
O ultimă amintire, o umbră pe nisip
Deși valul a șters-o, încă doare.

Refren:
Și-mi amintesc de veri promise
Când ne făceam atâtea vise
Sărutul tău de gust amar și sare
De valul mării înspumat ce într-o clipă a destrămat
Un legământ uitat pe-un țărm de mare
Și-mi amintesc de-atâtea ori când ne găsea soarele-n zori
Privind în nopți la stele căzătoare
Eram o singură ființă și aveam o singură dorință
Când uneori cădea o stea în mare
O stea în mare..

Se lasă înserarea, tăcut și trist alai
Ziua rănită se stinge și moare
Din larg spre țărm vin valuri
Ce par sălbatici cai ce ies cu coamele albe din mare
Meduzele par lacrimi ce cad pe-al mării fund
Corăbiile noastre se scufund
Suntem două clepsidre într-un târziu amurg
Din care ultime lacrimi se scurg.

Și-mi amintesc de veri promise
Când ne făceam atâtea vise
Sărutul tău de gust amar și sare
De valul marii înspumat ce într-o clipă a destrămat
Un legământ uitat pe-un țărm de mare
Pe-un țărm de mare..

Heinrich Heine - Pe Țărmul Mării, O Fată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe țărmul mării, o fată
Ofta cu foc nespus.
Era adânc mișcată
De soarele-n apus.
Duduie, hai, zâmbește,
Că gluma s-a-nvechit:
În față-ți asfințește
În spate-a răsărit.

Heinrich Heine - Sta-n Tăcere Țărmul Mării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Stă-n tăcere țărmul mării
Și se lasă-adânca noapte.
Luna iese dintre nouri,
Vânturile-și spun în șoapte:
„E hai-hui bărbatu-acela?
Sau e-ndrăgostit de-o fată?
Ba e trist și ba e vesel,
Trist și vesel totodată.”
Râde luna. După-aceea
Cu glas tare se socoate:
„E hai-hui și-ndrăgostit e,
Și-i poet pe lângă toate.”

Petre Stoica - Lăudată Fie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Fiecare își are frumoasa lui singurătate
șopârla, fluturele, lăcusta și lupul
își au frumoasa lor singurătate
drumețul, creanga și piatra
și fulgul de zăpadă și-o are.
lăudată fie și singurătatea
celui care plânge pe țărmul mării
și zadarnic așteaptă în ceață
revenirea acelei melodii

Eugenio Montale - Casa la Țărmul Mării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Călătoria se sfârșește-aci:
în grijile meschine ce împart
sufletul ce nu știe să mai strige.
Minutele-s egale acum și fixe
ca învârtirile de roată ale pompei.
O-nvârtitură: un șuvoi cu muget.
Alta, o altă apă, un scârțâit.
Drumul sfârșește pe această plajă
pe care-o-ncearcă harnic și-ncet fluxul.
Doar fumul leneș mai dezvăluie
țărmul de mare-ntrețesut în scoici
de lenta briză: și doar rar de-apare
pe marea ca uleiul,
prin insulele-n aer rătăcind,
Capraia sau a Corsicăi spinare.
Te-ntrebi de astfel totul se desface
în astă slabă ceață-a amintirii;
de-n ora lâncedă sau în suspinul
de val se împlinește-orice destin.
Aș vrea să-ți spun că nu, că se apropie
ora-n care vei trece peste timp;
poate doar cine vrea se nesfârșește
și-asta tu o vei putea, nu eu.
Cred că pentru cei mulți nu-i mântuire,
dar că unii răstoarnă orice plan
și pragu-l trec, și sunt cum vor să fie.
′Nainte să cedez vreau să-ți însemn
această cale de scăpare,
labilă precum dunga, precum spuma
′n săpații câmpi din mare.
Îți dăruiesc și-avara mea speranță.
Nu pot s-o cresc, de ostenit, noilor zile:
drept zălog sorții tale o dau acuma.
Drumul sfârșește-n țărmurile ude
roase de mare-n zbaterea-i pustie.
Inima ta-i aproape, dar n-aude,
poate-a pornit înspre vecie.

Iulia Haşdeu - La Țărmul Mării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

La țărmul mării.
Prieteni, bună seara, sub clar de lună spun
Sub vântul care plânge trecând prin codrul brun
Ca nişte unde care, lovindu-se, se sparg
Şi sub uşoara briză ce trestia o-nclină
Un călător visează şi-n visuri se alină
Şi-ascultă glăsuirea talazului din larg.
Pe-acest pescar noptatec pe stânca sumbră-l văd
Cum îşi îndreaptă ochii spre al cerului prăpăd
Şi-n timp ce-a lui privire pătrunde-n firmament,
El se întreabă, poate ce este cu-acest cântec
Ce către ceruri suie rupt din al mării pântec
Se stinge şi renaşte în fiece moment.
Aţi auzit, prieteni, ce imn a înălţat
Nemărginita mare spre cerul înstelat?
Ce muzică sublimă trezeşte Dumnezeu
În lumea infinită Atoatecreator
Însufleţind talazul statornic călător
Să cânte imnul sufletului meu!
Prin Dumnezeu vorbeşte talazul vast al mării
Şi totul prinde viaţă la şoaptele chemării,
Venind din mari adâncuri ca soarele-n răsfrângeri
Al valurilor mării fantastic cor de îngeri
Care-şi topeşte-n spaţii nemărginite ceara
În castul clar de lună, prieteni, bună seara!