taran roman – Versuri.pro

Daniela Condurache - Zbuciumat Țăran Român

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Calea-i lungă, drumu-i greu,
Vrut-a Bunul Dumnezeu
Să rămâi aici stăpân,
Zbuciumat țăran român.
Când o fost foc la hotar
L-ai oprit pe cel barbar,
Ai făcut din arme plug,
Zbuciumat țăran român.
O fost aur din belșug,
Dar tu ai rămas cu plug,
Îngăduitor și bun,
Zbuciumat țăran român.
Ca stejarul neclintit
Nicăieri n-ai pribegit,
Pieptu-ai pus la cel păgân,
Zbuciumat țăran român.

Corneliu Vadim Tudor - Lauda Țăranului Român

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Într-o măiastră, dis-diminecioară,
a fost dus în fața gurilor de foc.
Ochii lui, ca niște pui semeți de vultur,
fură puși de-o cârpă neagră sub obroc.
Martie acela, de-nceput de secol,
poleia cu vlagă firea dimprejur,
se topea lingoul de argint al iernii
sub dogoarea unui colț de iarbă pur.
Viața lui? Un uger de albină sacră
biciuit de demoni, și rănit, și supt,
plugul umilinței i-a săpat în carne
fluviile unui chin neîntrerupt.
Fericit, ca lumea, n-a fost niciodată,
nici o ființă parcă n-a trăit mai rău,
drept aceea, Christul zugrăvit pe troiți,
lua adesea chipul suferind al său.
Și cu toate astea, Doamne, ce lumină
revărsa făptura lui în univers!
El, ce se hrănise cu pelin și ștevii,
își muia în doină inima, și-n vers!
El știa tocmeala cerului și-a vieții
ce detună-n arbori și-n sălbăticiuni,
adevărul lumii, căutat aiurea
era scris în pumnii lui enormi și buni.
Cum a dus el singur, în spinare, țara,
înfruntând prin veacuri seminții și legi!
Jerfa lui ne face, azi, s-avem hotare,
grai duios și-atâtea rânduieli întregi.
…”Foc!” – avea să strige, blestemata fiară.
Pe zăpadă macii înfloriră reci.
Dar, vă-ntreb: cum poate dintr-atât să moară
Cel sortit de zodii să trăiască-n veci?.
Corneliu Vadim Tudor,
(Martirilor de la 1907)

Adrian Păunescu - Întoarcerea Țăranului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Apleacă-ți fruntea de stăpân
spre brazda noastră milenară,
reînviat țăran român
și făcătorule de țară.
Într-un pridvor cu busuioc
ascute briciul pus la grindă,
peste-un lighean muiat la foc
tu bărbierește-te-n oglindă.
Ai colindat ce-ai colindat
prin lumea veșnic friguroasă,
acum, bine-ai venit în sat,
mai cald e totuși pe acasă.
Te-așteaptă brazda s-o-nflorești
și grajdul să-l îndeși cu vite
și vechi colinde românești
te mustră, parcă părăsite.
Țăran român, Măria Ta,
să nu lași câmpul tău să moară,
ți-au dat strămoșii ce lucra,
cu mâinile-au făcut o țară.
Dă iute briciul pe curea
și bărbierește-te de-a rândul,
că, vezi, că azi e ziua ta
care durează cât pământul.
La cimitir, pe la cei duși,
coboară-n zori și te închină,
să ungi țâțânile la uși,
deschide geamul spre lumină.
Repară gardul putrezit,
dă coama calului prin mână
și ca să simți că ai venit
sleiește apa din fântână.
Și nu uita, din când în când,
să mai și mori, cum se cuvine,
în toți urmașii renăscând,
cum toți strămoșii sunt în tine.
Țăran român, Măria Ta,
îndreaptă căi ce se strâmbară,
prin tine țara va dura,
că tu ai palma cât o țară.