Plec într-o lume nouă, undeva
Departe, peste mări, spre nesfârșit.
Nu știu nici eu unde mă-ndeamnă
Destinul care mi-a fost hărăzit.

Acolo va fi altfel, mai mult soare…
Domnițe albe mi-or întinde mâna
Și-n noaptea caldă, parfumată,
Va răsări mai zâmbitoare luna.

Corabia, cu pânzele întinse,
Cu pieptul alb, străluminat, deschis,
Despică apele albastre, zboară
În depărtare, spre un cer de vis.

Adio, mamă! Rămas-bun, prieteni!
Mi-e strânsă inima, îndurerată,
Ca n-am puterea să vă iau cu mine,
Dar tot am să vă chem odată!