Joan Maragall - Vaca Oarbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tot dând cu capul într-un trunchi și altul,
se-ndreaptă instinctiv spre adăpătoare,
ea, vaca singură. E oarbă.
C-o piatră azvârlită veninos
rândașul i-a golit un ochi. Pe celălalt
o pânză i s-a pus. E oarbă vaca.
La adăpat se duce ca odinioară,
dar nu cu mersul ferm din alte dăți
nici cu suratele ei, nu: singură se duce.
Pe coaste, și în râpe, și pe creste,
prin pacea de pe câmpuri și pe maluri,
păscând la întâmplare celelalte vaci
nepăsătoare tot tălăngănesc. Ea ar cădea.
Izbindu-și botul de-ascuțita muchie
se-oprește și tresare-ndurerată.
Dar se apleacă iar și bea încet.
Puțin bea, fără sete. Apoi înalță
spre nesfârșita boltă țeasta ei umflată
c-un tragic gest, din cale se întoarnă,
pe moartele pupile pâlpâind din pleoape,
orfană de lumină, sub aprinsul soare,
și legănindu-se pe neuitate drumuri,
se duce unduindu-și lunga coadă.

Tudor Arghezi - Stă Singuratec

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Stă singuratec câinele.
De pază
Nu știe cui, pe la amiază:
Fântânii rupte, spânului uscat.
Drumului, cerului, omului?
A tremurat.
Gerul îi ustură urechile, l***,
Nevinovat, neîndurat și degeaba.
Carnea, vlagă, zgârciul, pe de-a-ncetul
I le-a mâncat și mistuit scheletul.
Barba aspră i-a crescut, zbârlită.
Vocea scrâșnește isprăvită.
Și-a purtat, ocărâte, oasele
Pe
Ia toate ușile și casele.
Îl chem și nu înțelege:
Nu mai poate să se dezlege.
Dar ochii lui, într-un maidan,
Părinte,
Dau mărturia lucrurilor sfinte.

suferinta animala – Versuri.pro

Joan Maragall - Vaca Oarbă

Tudor Arghezi - Stă Singuratec