Dar crezi că porțile-s degeaba deschise
Și zeilor cu bucurie liber le e drumul?
Și dau în zadar deplinătății sărbători bunurile
Pe lângă vin, fructe de pădure și miere?
Dăruiesc lumina purpurie cântecelor, și
Liniștite prieteniilor profunde noaptea?
Te ține ceva mai serios, salvezi iarna și
Oameni liberi, ai răbdare,
oameni-s fericiți în luna mai.
Acum vin alte nevoi,
Acum vino și sărbătorește Toamna
Cu obiceiuri vechi, noblețea acum înflorește-n noi.
Doar un singur lucru e valabil azi, patria și sacrificiul
Fiecărei aruncături în flacăra festivă.
De aceea, Dumnezeul nostru ne încoronează părul
Și propria minte se topește, ca perlele de vin.
Aceasta înseamnă masa, onorata, dacă, așa
Ca albinele, stăm în jurul stejarului și o cântăm,
Cu acel sunet de pocal, și de aceia îi obligă sălbaticele
Sufletele a certăreților bărbați să cânte împreună-n cor.

Dar pentru a nu fugi de noi, prea isteți,
Acest timp neînduplecat, vine să-l întâmpinăm
La granițele țării-mi iubite
Și pe insula apelor albastre care o-nconjor.
Sfânt îmi este locul, pe ambele maluri, și stânca,
Cea cu grădină și casa verde din valuri se ridică.
Acolo ne întâmpinăm; O lumină plină de har!
Unde pentru prima dată
Razele tale odată simțite mă luminează.
Acolo a început și începe din nou scumpa-mi viață;
Dar văd mormântul tatălui meu care mă plânge?
Plâng și și eu, mă opresc și-mi văd prietenul
Și ascult cuvântul care
Odată mi-a vindecat suferința
Și dragostea artei cerești.
Altfel trezit! Trebuie să adun eroii țării la apel,
Și pe tine Barbarossa, binevoitor Christophor,
Și pe tine, Konradin!
Precum cazi, astfel cade puterea iederii
Verzi pe stâncă și acoperă castelul bachic înfrunzit,
Dar trecutul, ca și viitorul, sunt sacrii cântăreți,
Iar în zilele de toamnă umbrele-i ne ispășesc.

Astfel e amintirea și soarta Înălțătorului,
Singur și ușor, dar totuși din eter
Privit și evlavios, ca anticii, în divină creștere,
Noi, veselii poeți ne ducem fericiți pe-naltul tărâm.
Mare e Fiindu-mprejur. Acolo sus,
Pe tăpșanul munților
Se nasc tinerii ce coboară dealurile.
Izvoare susură acolo și sute de pâraie învolburate
Coboară zi și noapte și ctitoresc astă țară.
Dar meșterul ară mijlocul pământului, brazdele
Trag spre apele Neckar-ului, binecuvântarea.
Și cu vin vânturile Italiei, marea-și trimite
Norii, aducând cu ei magnificul soare.
De aceea crește aproape peste capul nostru
Enorma-i abundență, pentru că aici binele câmpiei
A devenit mai bogată celor dragi, oamenilor de la țară,
Dar nimeni nu invidiază grădinile munților d-acolo,
Nici vinul sau luxurianta iarbă nici cerealele
Sau strălucitorii arbori,
Ce stau aliniați pe potecă, deasupra călătorilor.

Dar între timp privim și marea bucurie s-avântă,
Drumul imploră ziua ce cu noi fuge, beți de umblet.
Orașul încununat cu sfânt frunziș se ridică în zare,
Lăudatul, strălucește acolo, preoțeasca minte.
Splendid stă ea și ține toiagul viței
Și înaltul brad înălțat spre norii fericiți de purpură.
Fie-ne binecuvântat! Fiului și oaspetele,
O prinț a țării natale!
Fericit Stuttgart, primește binevoitor
Străinul din mine!
Mereu ai aprobat cânturi de flaut și de coarde,
Și pălăvrăgeala copilărească a cântecului,
Și truda dulcii uitări a prezentului spirit,
De aceea îndulcești plăcerea barzilor, tu inimă.
Dar și voi, preaînalților, fericiților, care mereu
Trăiți și stăpâniți, recunoscători sau chiar puternici,
Când lucrați și creați în noaptea sfântă
Domnind în singurătate,
Și atotputernici înălțați un popor prevestitor,
Până când tinerii își amintesc de părinții de sus,
Responsabili maturi și oameni luminați -.

Îngeri ai patriei! O, voi, în fața cărora ochiul
Fie chiar ager, iar rupe genunchiul singuratecului om,
Căci trebuie să se țină de scumpii săi prietenii
Și să-i implore
Să ducă cu ei toată povara fericirii;
Mulțumesc, oh binevoitorule, pentru asta
Și pentru toate celelalte
Care-mi conduc viața; proprietatea mea
Cea muritoare voi îmi sunteți.
Dar vine noaptea! Să ne grăbim, să sărbătorim
Festivalul de toamnă încă
Astăzi! Inima ne este plină, dar viața scurtă,
Și ceea ce ziua cerească are a ne spune
Spre a slăvi-o, dragul meu Schmid!
Noi doi nu-i ajungem.
Îți aduc excelența și flacăra focului va duce în sus
Sfântul cuvânt spre a rosti cu putere îndrăzneala-i.
Privește! Aici totul e pur! Și darurile Domnului,
Pe care le împărțim, sunt numai pentru îndrăgostiți.
În nici un chip altfel – oh, veniți! Faceți-o realitate!
Căci singur, da, sunt, și nimeni
Nu-mi ia de pe frunte Visul?
Veniți și întindeți mâna, îndrăgostiților!
Atât cât e, să fie de ajuns,
Dar marea plăcere o vom ține pentru nepoți.