Libelullah - Un Strop de Lună

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mă plimb în plină noapte-n câmpul mort, abandonat
E cumva careva aici? Simt o prezență nesigură
Se aude de sub pod, într-o groapă zace și suspină
Fiindcă-n viața anterioară n-a primit strop de lumină
Mă duc în rânduri de vie să vorbesc cu o stafie
Fiecare are ceva de zis dar nimeni nu știe
Și este o tragedie să zbori ca o păpădie
În final n-o să-și amintească nimeni de tine
Vad lumina lunii prin crengile de copac
Vântu-mi cântă-n iarbă ceva ce n-a existat
Mă uit înspre el și mă asigură că nu-i păcat
Copacul îmi spune să nu-mi pun la cap capac
La voință frână, că intuitia-i cea mai bună
E-un bătrân înțelept și-mpartășește cunoaștere
Du-te și intoarce-te, secretele află-le
Greșelile repară-le, în final lasă naravurile
Vorbesc cu morții-n vis seara înainte de culcare
Mi-au povestit de mine la următoarea reîncarnare
Mi-au spus că nu mai sunt om, ci am ajuns mai presus
Toate s-au întâmplat de la răsărit la apus
Pe beznă apar belelele, lumina-evită semnele
Pădure-arată căile iar pământu-ți privește
Drumul, soarta, în același mod și anii
Ferește-te de dihanii să nu stai pe lângă cranii
Frunzele-s căzute, peisajul monocrom
Aș empatiza cu tine numai că nu sunt om
Mi-ar fi părut bine ca acum să mai fiu viu
Dar odată cu răul energetic am rămas pustiu
Mă uit în lacul limpede dar nu-mi găsesc reflexia
Iar pe cărarea ce am venit mi-au dispărut toți pașii
Vad alți pași, apăsați, de apași, pe altă cărare
Acolo îmi voi găsi în sfârșit reflexia oare?

strop de luna – Versuri.pro

Libelullah - Un Strop de Lună