stoguri

Ard libelulele roșcate,Bondarii trec multicoloriȚărănci în care râd urcate,Pășesc cu coase cositori.Până când timpul mai prieșteGreblează și învârt nutrețȘi-adună până asfințeșteUn stog cât casa de măreț.Ca și un han el se înalțăPrinzând contur în asfințitÎn care noaptea, ca drumeață,Se culcă pe trifoi cosit.În zori când bezna e mai rarăStogul ca fânărie-i susUnde Crai-Nou încă din … Citește mai mult