Dimitrie Anghel - Stejarul și Vascul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Unui critic.
Pusese ani de zile să crească nalt stejarul.
Rotundă umbră scrie acum sub el umbrarul,
Dar dânsul singur știe în lumea lui umilă,
Ca un poet ce-adună visând filă cu filă,
Comoara lui de visuri, cât timp a fost să-ndure
Mâhnitul întuneric ce doarme în pădure
Pân’ să-și înalțe fruntea, și-n nopțile cu lună,
Să-și potrivească-n creștet frumoasa lui cunună.
El singur își amintește acum duios și cântă,
Căci azi se simte tare, și nu-l mai înspăimântă,
Cumplitele furtune ce-odat’ îl cercetară,
Senin își pleacă fruntea sub arșița de vară,
Lung răbdător stă-n fața suflărilor de ghiață,
Căci îndărăt se simte bogat de-o-ntreagă viață
De visuri și revolte, de lacrimi și-augurii,
Cu care să trezească tăcerile pădurii.
Duios își amintește, și crengile lui toate,
Asemeni unei harpe cu strune fermecate:
Cu viers de păsărele, cu lacrime de ploaie,
Cu taina ce și-o spune mereu foaie cu foaie.
La cele patru vânturi ce plâng din boltă-n boltă
Sonor pornesc să cânte, când imnuri de revoltă,
Când cântece de lume, iar codrul cu mirare
Se pleacă și ascultă cereasca lui cântare.
Dar într-o zi de-odată, de sus din nalt de ramuri,
Un pripășit pe lume, un vâsc, un fără neamuri,
Trăind din însăși viața vieții lui, cu ură
A prins să-l dojenească. — „Ah, cum se mai îndură
Să-l mai asculte lumea!.. Ascultă-mă mai bine:
Să nu mai cânți de-acuma făr’ să mă-ntrebi pe mine
De vrei în cartea vremei să ai și tu un nume..
Norocul tău, sermane, că sunt și eu pe lume.”
Uimit a stat stejarul, și-apoi prins ca de-un zbucium,
S-a scuturat cu scârbă, și-n urmă ca un bucium
A prins prelung să geamă, să plângă și să-ngâne:
— „De cer să mă apropii tu m-ai lăsat, stăpâne,
Și glas ca să te laud mi-ai dat, dar dacă toate
Mi le-ai fost dat cu prețul să port un vâsc în spate,
Trimite-ți, atunci, Doamne, asupra mea furtuna,
Căci eu nu mai sunt vrednic să-ți port de-acum cununa!”

stejarul si vascul – Versuri.pro

Dimitrie Anghel - Stejarul și Vascul