Ion Barbu – Statură
Statură.Să nu prelingă, să nu piceViu spiritul, robit în ea,La azimi albe să-l ridice:Sfiit pruncia ei trecea.Sori zilnici, grei, ardeau sub dungă,Ușor sunau în răsărit;Și nori ce nu știau s-ajungăȘi munții, câți va fi-ntâlnit.Suiau cu iezerii, să cateLa anii falnici, douăzeci.Vedeau din ceasul ce nu bate– Din timp tăiat cu săbii reci.