Alphonse De Lamartine – Seara
Seara aduce lină tăcere;Pe pustii stânce eu așezatIau după urmă al nopții carCe-n aburosul senin pășește.Venus se-nalță pe orizont,Și la picioare-mi steaua-amoroasăCu-a sa lumină misterioasăArgintuiește verdele șes.Prin deasa frunză acestor arburiAuz zefirul încet șoptindLângă morminte ast sunet simtParcă ar trece zburând o umbră.Dar totodată scapă din cerSenină rază din steaua nopții,Și pe tăcuta-mi frunte-ndreptatăLin se … Citește mai mult