Li Tai-Pe – Șopotul Apelor
Abia șoptește undaÎn ceasul vesperal.Își oglindește lunaDe toamnă chipul pal.Și-atât e de adâncăTăcerea, că audCum lotusul suspinăPe-adâncul lac din sud.Și parcă îmi șopteșteCu glasul stins, mereu,De-adânca lui tristețeSă mă-ntristez și eu.