sopte – Versuri.pro

Marius Livanu - Șoapte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și vântul șoptește, și norii zâmbesc,
Și zarea lucește, și razele cresc,
Și frunzele cântă, și zorii doresc,
Și noaptea suspină: ”Isus, Te iubesc! ”
Dar vântul încetează și noaptea s-a stins,
Și zarea surâde, și raza s-a-ncins,
Și frunza suspină, și totu-i învins
De taina iubirii Isus e cuprins..
Și inima-n mine suspină spre Tine,
Isus, Te iubesc!
Și inima-n mine suspină spre Tine,
Isus, Te iubesc. Te iubesc..
Și iarăși gradina se uscă de jar,
Și inima arde, de-i singură iar
Și umbra-mi rămâne lipită de zid,
Și ușa iar, singur, Isus, mi-o deschid.
Coboară-mi lumina din zorii tarzii,
Deschide spre mine cărări aurii,
Să-mi umple cuprinsul cerești simfonii,
E ceasul, e clipa, Iubire să fii..
Și inima-n mine vibrează-n suspine,
Isus, Te aștept!
Și inima-n mine vibrează-n suspine,
Isus, Te aștept.. Te aștept..

Cincinat Pavelescu - Nocturna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe sulițele ascuțite-a galbenelor trestii plouă
Un tremur vag de lună nouă,
Iar nuferii, când raza-i bate,
Par, în acea singurătate
Ce frica-ncepe s-o propage,
Că-s niște mici arhipelage!
Pe lacu-n umbră se deșiră dantela lungă-a unei morți.
E ca o ceață ce s-așterne pe cuta undelor ușor,
O stea ce pică face-o dungă și-argintul ei căzut departe
Aprinde-o stranie lucire în părul umbrelor ce zbor.
Parcă bătăi de aripi albe tăcerea nopții o frământă,
E ca o muzică ce-adoarme departe moartea unor crini,
Ori, tu, Ofelie-necată, în pacea undelor suspini,
Și vântul care plânge-n sălcii e poate glasul tău ce cântă.
Atunci, din trestii, parcă șoapte
Se înălțară-n miez de noapte.
Nebun, zadarnic te-nfiori
De vânt, de umbre și de flori,
Și vrei pe alte căi s-apuci;
Ce-auzi, ce vezi nu sunt năluci;
Nu-i glasul vântului ce-asculți
Deși sunt moartă de ani mulți,
Dantela care-o vezi pe apă
Este lințoliul ce-mi scapă,
Iar sub a apelor oglindă
Vezi părul meu de alge lungi?
Să te ferești să nu te prindă
Că-n veci la mal nu mai ajungi.
În fundul lacului, sub unde
Palatul morții se ascunde,
Iar când e cerul fără stele,
De vezi spre lac un zbor de iele
Și-auzi, târziu, în miez de noapte
Cum se înalță tainici șoapte,
Și-auzi din apă cum te cheamă
Cu glasuri blânde, ca de mamă,
Tu fugi și n-asculta la ele:
Sunt clopotele de aramă
Ce sună-n lac în orice noapte;
Așa de-ncet și de departe,
Dar ele sună-așa de-ncet,
Ca din apuse veșnicii
Că, de le-auzi sunând, să știi
Că nu-i semn bun, e semn de moarte!
D-atunci în lacuri pe când luna târziu își tremură văpaia,
Sus, pe clopotniță, departe, cobind s-aude cucuvaia.

Daniel Vişan-Dimitriu - Alo!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E-un zumzet, azi, în zborul de albine,
ce-mi dă fiori: e altfel, mai alert,
se pierde printre ramuri și revine
mai tare, mai nisip și mai deșert.
Iar vântul … nu e vânt, sunt șoapte reci
pornite în alai primăvăratic
pe urmele de pași, de-acum poteci
în visul ce se deapănă, apatic.
E-o zi de mohoreală ireală,
sub cerul cenușiu, apăsător,
o zi urâtă, aspră, anormală,
ce se sfârșește în cuvântul “dor”.
-Alo! Ce faci? Ești bine? Spune-mi, vrei
să ne-ntâlnim? Te-aștept! Vii să mă iei?.

Leo Butnaru - Amplificare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lucrurile se leagă între ele
sunt intercomunicante
ca într-o pură telepatie a materiei
şi spiritului
îmi zic
aplecat peste un text atât de bătrân
încât
când întorc filele
literele gotice trosnesc din încheieturile de tuş uscat
fărâmiţat-pojghiţe
ceea ce mă face să mă gândesc că
probabil
îngerii din cereştile ocini eparhiotice
mânuiesc
potrivesc măiestrit pâlnii mari
pentru amplificarea şoaptelor
din filele gotice.