sonnet XXVII

Iubitul meu, ce către zări senineM-ai înălţat din cazna ţărnei crunte,Suflându-mi duh de viaţă peste fruntePrin lâncedele bucle în ruine;Mi-ai dat cu un sărut luciri divineCe văd heruvii pe celesta punte.Când n-aveam pace pe pământ niciunde,cătând pe Domnul, te-am aflat pe tine!Ş-aflându-te-s puternică, ferice,Ca unul care-n câmp de asfodelePriveşte-n urmă bucuros şi zice:Adio timpurilor sterpe, … Citește mai mult