sonetul XVI – Versuri.pro

Rainer Maria Rilke - Sonetul XVI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Rana pururi de noi scurmată,
însuși zeul e, de-i vindecată.
Tăiș noi suntem, râvnind a ști –
iar el, seninul, se risipi.
Chiar daru-i sfânt în neprihană
îl smulge din lumea-i prea vană;
neclintit, nu-l primește decât
dezlegat, părtaș hotărât.
Doar mortul soarbe gând
din șipot susurând
sub zeiescul semn, mortului mut.
A noastră larmă sfărâmă țelul!
Râvnește spre dangăt doar mielul
din molcom freamăt tot mai tăcut.

Elizabeth Barrett Browning - Sonetul XVI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Și totuși, chiar fiind biruitor,
Căci ai noblețe, ca un rege ești,
Nu-mi poți lua teama, nici să mă-nvelești
Cu slava ta, să simt acel fior
La pieptul tău, și-apoi să gem ușor
Că singură am fost. Când cucerești
Faci ceva nobil, poți să te fălești,
Dar alteori e lucru-njositor!
Și cum soldatu’ învins dă spada sa
Cui de pe jos din sânge l-a săltat;
La fel, Iubite, eu îți spun așa
Că mă predau. Dar dacă m-ai chemat,
Eu mă ridic din josnicia mea.
Iubirea ta mă-nalță imediat.

Francesco Petrarca - Sonetul XVI [Il Canzoniere]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De îndată ce o vede pe Laura sau se gândeşte la ea, inima i se tulbură şi este uluit peste măsură, de aceea fuge.
Când mă întorc spre partea aceea-n care
al doamnei chip ca soarele luceşte,
şi pentru că în minte-mi zăboveşte
acea lumină ce mă arde tare,
eu inima îmi simt că vrea să zboare,
dar când lumina vie brusc păleşte,
merg ca un orb ce-n beznă dibuieşte,
constrâns să plece – unde, habar n-are.
Deci ca să nu simt lovituri de moarte,
eu fug; dar n-am cum să întrec dorinţa
ce peste tot se ţine după mine.
Şi plec tăcut, căci orice vorbe moarte
fac oamenii să plângă; şi-am dorinţa
să vărs eu singur lacrimi cristaline.

William Shakespeare - Sonetul XVI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cum să nu ai un fel maiestuos
Să lupți cu timpul, nemilos tiran?
Să fii mai tânără din an în an,
Cu grația-a mai mult decât un vers?
Tu poți să stai deasupra orelor,
Iar feciorelnice grădini, nezămislite,
Smerite să-ți rodească ție flori
Cu-a tale haruri mai asemănite.
Astfel că nici urmași ce viața-ți cer,
Timpul sau pana mea, ce slavă-ți vor,
Nici suflet bun, nici farmec efemer,
Te-or face să trăiești în ochii lor.
Doar de te-i dărui, vei și rămâne,
Trăind prin ce se va-ntrupa din tine.