sonetul XIV – Versuri.pro

Rainer Maria Rilke - Sonetul XIV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Privește floarea, țărnei credincioasă:
Destin îi dăruim o clipă, doar atât!
Dar cine-o știe, veștedă, că-i pasă:
A noastră-i jalea ei, demult am hotărât!
Orice vrea să plutească! Cu pași grei
Noi peste tot călcăm greoi, mai apăsat;
Și dăscălim cu necuprins temei
Copilării ce pururi s-au păstrat.
Un cuget de-ar dormi somn adâncit
Cu Firea-n preajmă – o, cât de ușor –
Din geamănul străfund spre zori venind
Ori poate-ar rămâne-n răsad, preaslăvit
De flori, pocăitul, fiind doar al lor
Cu surori și cu frați, peste câmp adiind.

Elizabeth Barrett Browning - Sonetul XIV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De mă iubești, iubirea ta să fie
Numai de dragul dragostei. Nu spune:
„Mi-e dragă pentru zâmbet, sficiune
În grai, priviri – pentru un gând ce-mbie
Un gând de-al meu căci înrudit mi-e mie
Și-mi dărui atâtea clipe bune!”
Iubitule, din asta nu rămâne
Nimic nevătămat și se sfâșie
Ușor, iubirea astfel însăilată.
Nici pentru milă-n stare să-nsenine
Obrazu-mi – nu iubi. Căci alinată;
De tine, uit de plâns, te pierd pe tine.
Iubește-mă pentru iubirea toată
Și-n veșnicie dragostea-ți va ține.

William Shakespeare - Sonetul XIV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Eu nu din stele-mi iau previziune;
Deși socot că există astrogramă,
Dar nu cât să prezic de rău sau bine,
De ciumă, lipsuri sau ce-o fi la toamnă.
Nici n-am să îți dezvălui la minut,
De-ți tună, îți plouă, sau ce prevestesc,
Nu-i spun alteței ce e de știut,
Din câte-n stele-mi pare că găsesc.
Din ochii tăi îmi trag înțelepciunea,
Fiind statornici, știu să îi citesc,
Cum mintea însoțește pasiunea,
Și cum, la tine, ele prisosesc.
Și tot din ei, mai am un prognostic:
La moartea ta, nu va mai fi nimic.