sonetul puterii

Târnăcopul, pila, mâna, mușcă stânca cu-ndârjire.Vâna de-aur bănuită e adânc în munte-ascunsă.Strălucirea ei curată nicăieri nu e răspunsă,Ci mereu se depărtează, ca furată de-o vrăjire. Mă cuprinde, câteodată, o-ntristare și-o-ngrijire:Străbătea-voi, prin voință, până-n taină nepătrunsă,Sau rămâne-va această veche Mekă neajunsă,Și plătit voi fi de muncă fără seamăn, c-o rânjire? Dar deși, dintre unelte, pe granit … Citește mai mult