sonetul 116 – Versuri.pro

William Shakespeare - Sonetul 116 [Sonnet CXVI]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Refuz să cred că piedici, rătăciri,
Stau între două minţi ce s-au unit,
C-acelea sunt dorinţe, nu iubiri,
Dacă încet-încet s-au ofilit.
Iubirea e un far fără egal,
Ce stă-n furtuni şi nu este răpus;
E ca o stea a bărcii de pe val,
Nu-i ştii valoarea, doar o vezi că-i sus.
Iubirea nu-i al Timpului bufon,
Deşi cu coasa lui o va lovi;
Nu-şi schimbă chipu-n orişice sezon
Şi până la Final va dăinui.
Dar dacă mint şi-am fost descoperit,
Nici eu n-am scris, nici nimeni n-a iubit.

William Shakespeare - Sonetul CXVI (116)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nu-i între inimi vreun zăgaz înalt
Spre-a le opri. Iubirea nu-i iubire
De-şi schimbă focul după celălalt,
Fugară ca fugarul în neştire;
O, nu! iubirea-i far nezguduit
Ce străjuieşte-n pîclă şi-n furtună,
O stea ce-ndrumă năvi necontenit
Şi care nu se-ntîmplă să apună.
Iubirea nu-i paiaţa Vremii. Ci
O floare dată coasei ei ce-o curmă.
Dar nu păleşte-abia ce-mboboci,
Ea neschimbată şade pîn’ la urmă.
Şi dacă versu-mi minte şi-i greşit
Nimic n-am scris, şi nimeni n-a iubit