sfarsit de toamna – Versuri.pro

Ion Pillat - Sfârșit de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,
Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum.
Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
Se irosește frunza pornită-n zbor pe drum.
Prin codrul de cărbune plutește-al iernii fum –
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.
Cu fața ei asemeni iubirii ce-a trecut,
Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.
Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
Tăcut o șterge veacul, dar tot mai blândă pare
Cu fața ei asemeni iubirii ce-a trecut.

Nicolae Davidescu - Sfârșit de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Oh, după ce, ieri, vântul acidulat de ger,
Umflându-se-n scheletul copacilor, stătuse,
Din arbori frunze rare se desprindeau stingher
Și cu intermitența acceselor de tuse.
Apoi simțit-am gândul ascuns al toamnei cum
Răsfrânge pretutindeni culoarea-i de sulfină,
Iar cerul se făcuse un larg alcov de fum,
Greoi ca atmosfera murdară de uzină.
Pe uliță, impresii adânci de doliu-mic
Treceau ca un nostalgic convoi de-nmormântare,
Și tainic, trecătorii, cu clătinări de dric,
Păreau că duc povara tăcerii în spinare.
Prin cafenele, oameni, visând trecutul mai,
Ședeau și, sub asaltul de gânduri nențelese,
Cu ochii duși în fundul paharului cu ceai,
Doreau tovărășia vecinilor de mese.
În mintea lor bolnavă și-n sufletul lor ros
De moartea dureroasă a zilelor în noapte,
Șovăitoare, iarna, intră ca un miros
Subtil de pâine caldă și de castane coapte.

Vasile Alecsandri - Sfârșit de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Oaspeții caselor noastre, cocostârci și rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi, s-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înșirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.
Vesela verde câmpie acu-i tristă, veștejită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zboară-n aer, și de crengi se dezlipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.
Din tuspatru părți a lumii se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un card de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.
Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăț călare!
Vântul șuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rânchează, câinii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc.