II.
Bun-a magilor Vestire,
Luminată și săracă,
Poarta stelei o deschide,
Pentru-a luneca pe-o rază.
Sfântu-Arhanghel Gabriel,
Printre iriși și-o zâmbire,
Strănepot de-al Giraldei*,
Își apropie venirea.
Și din vesta lui brodată
Greierii ascunși vibrează.
Stelele din miez de noapte
Clopoței se conturează.
Iată-mă aici, preasfinte,
Cu trei cuie-bucurie.
Iasomii, cu strălucirea-ți,
Îmi deschizi pe chip ce arde.
Domnul să te mântuiască,
Sfântă și Bună Vestire.
Minunată arămie**.
Vei avea un prunc frumos,
Trup de briză străvezie.
Sfinte Gabriel din ochi-mi!
Gabrielito-al vieții mele!
Eu visez ca să te-așezi
Pe un jilț din flori de stele.
Mântuiască-te, Vestire!
Luminată, zdrențuită.
Pruncul tău pe trup va pune
Vreo trei răni și-o aluniță.
Sfinte Gabriel ce arzi!
Gabrielito-al vieții mele!
În străfundul meu din piept
S-a născut un lapte cald.
Dumnezeu te mântuiască,
Sfântă și Bună Vestire.
Mama stirpelor – o sută.
Ochii-ți par arizi și goi,
Peisaje lungi, ecvestre.

*
Pruncul cântă stând la sânul
Bunei și Sfintei Vestiri.
Trei verzi sâmburi de migdale
Tremură-n glăsciorul lui.
Deja, Gabriel, pe-o scară,
Înălța la cer urcare.
Stelele din miezul nopții
Deveneau nemuritoare.