scutul minervei – Versuri.pro

Ion Pillat - Scutul Minervei V

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

V.
Precum prin crâng, în umbră, o pasăre țipă
Din zborul ei rănită de vechiul vânător
Și te ajunge glasul-i sunând sfâșietor
Când vrea și nu mai poate să-nalțe o aripă,
În sângele-mi departe se tânguie și țipă
Iubirea încolțită de rănile-i ce-o dor;
Sleită se mai zbate când nu e ajutor
Să-i dea o vlagă nouă în neguroasa clipă.
De prin afund de mine aud cum se prelinge
În liniștea de astăzi neliniștea de ieri.
Zeiță prinsă-n zaua luminii ce învinge,
În sufletu-mi noptatic în arme te coboară.
Străpunge-o fără milă cu sulița de fier,
Dă-i moarte bietei inimi ce n-a putut să moară.

Ion Pillat - Scutul Minervei II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

II.
Deoarece, senino, mireasă mi-ești și soră
Și călăuză-naltă pe valul ce-am urcat,
Cuminte și-ndrăzneață, cu capul ridicat
Să-mi stai, spintecătoare de veșnicii, la proră.
Iar eu din întuneric intrând în auroră,
Și limpezit cu totul de patimi și păcat,
Voi cerceta cu ochii părerea de uscat
Pe umăr de talazuri, albind ca o amforă.
Strălucitoare-n suflet e țara ta, zeiță!
Bachantele în fața-i prin noapte se ascund,
Fug speriați Silenii încununați cu viță.
Apollo însă tainic pe fruntea-ți cum răsare,
În razele răsfrânte de scutul tău rotund,
Îmi naște nouă muze mărețe la picioare.

Ion Pillat - Scutul Minervei XVI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

XVI.
În căutarea prăzii de aur a cântării,
Spre tainele Colhidei, nou Iason, am pornit.
De hiperboreene furtuni nebiruit,
Scăpai din valuri teafăr și de urgia mării.
Iar astăzi când din neguri răsar pe clina zării
Și dafinul, și templul tău alb, ce liniștit
Îmi trag la țărm trirema cu rostrul ei proptit
De plaja aurie în raza înserării.
Acum veniți, tovarăși! Juncanul nou la coarne,
Juncană fără pată să-i ducem la altar —
Ca jertfă lor norocul spre noi să ni-l întoarne.
Și tu, zeiță, lasă din falnicul tezaur
Ce l-a purtat berbecul divin, să smulg măcar
Pe liră o fărâmă din lâna lui de aur.

Ion Pillat - Scutul Minervei IV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

IV.
Adăpostit sub scutul Minervei stau deoparte
La umbra unui dafin ce n-are veștejiri,
De gloria lumească, de secile vrăjiri
A vremii-nșelătoare totuna de departe,
Adun pământ, și plante, și oameni într-o carte
Înaltă în simțire, bogată-n zugrăviri.
Din vechile otrăvuri făcut-am izbăviri,
Din turbure viață, armonioase arte.
Dar sarcofagul poartă îngemănate roade:
În juru-i saltă-n soare al zeilor alai,
Năuntru zace mortul ca viermele ce-l roade.
Nu-i nimeni deznădejdea din gând să mi-o ghicească.
Doar tu, zeiță clară ca flacăra, îmi dai
Puterea să-mi torn chinul în marmură cerească.

Ion Pillat - Scutul Minervei XV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

XV.
Din Helicon coboară iar cele nouă muze
Înconjurând altarul cu pasul lor pios.
În număr și-n cadență suind armonios
Eterna poezie li s-a desprins din buze.
Vin câte trele Grații în cântec de cobuze:
Un singur vânt le umflă veștmântul unduios
Din care, pentru tine crescând misterios,
Curat răsare ritmul din formele confuze.
Orfeu te părăsește pe veci, Euridice!
El lira și-o consacră Minervei ca un dar,
Și imnul proslăvirii dă cerul să-l despice.
Chiar Egipanul tainic, ducând la colțul gurii,
Un nai de trestii, lasă când repede, când rar,
Lung laudă să sune în liniștea pădurii.

Ion Pillat - Scutul Minervei XIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

XIII.
Din toate, numai roza ce-n moarte mai încheagă
O inimă de flăcări pe palidul stufiș,
Prin seara prelungită de soarele pieziș
Cum tremură în purpur, îmi este cea mai dragă.
Și numai tămâioasă ce s-a păstrat întreagă
În via pustiită de-al toamnei luminiș,
Acuma când scânteie de brumă prin frunziș,
Mai tare mă închină și locului mă leagă.
Mi-e dor de ce-nflorește sub semnul despărțirii
Și brațele ce albe de gâtul meu s-au prins
Mă țin când știu că mâine s-or șterge iar privirii.
Minerva-mi spune: — “Uită ce-n pulbere se cerne.
Ciorchini de stele setea ți-o sting și am întins
Iubirii tale cupa petalelor eterne.”

Ion Pillat - Scutul Minervei XVII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

XVII.
Nu-s vindecat cu totul, senino, de Himeră.
Pe buze tot îmi arde sărutul blestemat
Și-n ochiul rău și verde, pe care l-am urmat
Atât de mult pe vremuri, ivirea mea tot speră.
De nimeni dezlegată și astăzi îmi oferă
Enigmă-i dureroasă un sfinx neîndurat.
Și sufletul ce-n gheare atât i-a tremurat,
Mai tremură privindu-l și-acum din altă sferă.
Nu-s vindecat cu totul, Minerva mea. Simt încă
Harpiile pe frunte ca zborul lor nefast.
Mai simt străvechea spaimă și vraja ei adâncă.
Iar glasul de sirenă tot mai suav îmi sună
În cântecele morții, amăgitor și vast,
Ca marea care-și mișcă argintul viu sub lună.

Ion Pillat - Scutul Minervei IX

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

IX.
La Roma, când Horațiu prindea nemuritoare
cadența ta în odă, când verbul suveran
îl mlădia-n eglogă poetul mantuan,
la noi ziceau din frunză păstori pe la izvoare.
Dar să-ți înalț primește sonetul la picioare,
ca să înfrunte ritmic al vremilor noian —
când simt sub mână lira, pe fiecare an
mai pură, mai pioasă și mai învingătoare.
Din lutul țării mele mi-am ridicat spre tine
un suflet ca un codru adânc și nepătruns;
i-ai dat desăvârșirea coloanelor eline.
Nici azi nu-l va pricepe ilotul, și nici mâine,
dar versul meu în slujba-ți purificat, și uns,
și logodit în taină cu muzele, rămâne.

Ion Pillat - Scutul Minervei I

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

I.
Ajuns acum pe culmea vieții, înainte
De a descrește-n umbra ținutului tăcut,
Zeiță înarmată cu lancie și scut,
Stăpân deplin pe cuget, înalț o rugăminte.
De ani destui Diana cu raza ei mă minte
Și, falsă ca și valul din care s-a născut,
Cithereenei pradă destui ani am zăcut
Plătindu-i vamă chinul și lacrima fierbinte.
Cu mai păzită grijă îmi voi păstra odorul.
Spun crinului și rozei un veșnic bun-rămas:
Măslinul și un dafin să-mi străjuie ogorul.
Nu-ți dau, de patimi arsă, o inimă pustie,
Dar gânditorul suflet ce singur mi-a rămas,
Tu încunună-l, dreapto, cu verde poezie.

Ion Pillat - Scutul Minervei III

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

III.
Același zeu profetic cutremură stejarii
Dodonii, și la Delos înaltul palmier
Rămâne mărturie legând pământ și cer,
Dar au tăcut de-atuncea Homerii și Pindarii,
În temple profanate au năvălit barbarii,
Și viersul lor răsună strident și adulter,
Dar n-au să se ridice pe piscul auster,
Nicicând, al poeziei cu strictele fruntarii.
De laudă, de ura lor oarbă azi nu-mi pasă.
M-am depărtat de-un laur ce-n fiecare zi
Pe altă frunte-ngustă mai veștejit se lasă.
Căci tu îmi crești în suflet — la fel cum altădată
Din creștetul lui Joe destinul te trezi —
Senină fericire puțin îngândurată.