sculptor – Versuri.pro

Michelangelo - 242

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De-așa-i că-un sculptor uneori se scoate
pe el sculptând pe alții, pe-al ei sine
l-aș scoate ca pe mine,
cum ea mă face: trist și fără vlagă.
De-aceea se prea poate
ca eu să ies când vreau făptura-i dragă.
Aș zice: piatra vagă
cu ea prin duritate,
sculptând-o, capătă asemănare;
nu pot, nu pot cât timp mă neagă,
sculpta, adevărat e,
decât mizerele-mi bătrâne mădulare.
Cum arta harul are
de-a înveșnici splendoarea maiestoasă,
să fie bună ca s-o fac frumoasă….
din Poezii, traducere de C. D. Zeletin

Radu Gyr - Sculptorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ies umeri albi din vârfuri de unealtă
și brațe-adânci cu moliciuni de unde.
Mileniul ce-n lespede se-ascunde
se face coapsă limpede și-naltă.
Prin mână tot duhul meu pătrunde
în piatra ce surâde și tresaltă,
ivind minuni din opintiri de daltă
și din ciocan seninătăți rotunde.
Când aspră-n linii tari, când diafană,
vibrează clara rocii simetrie,
din sângele meu cald luându-și hrană.
Carnea palpită, marmura învie,
și din frânturi de clipă pământeană
mă-nalț în armonii de veșnicie.