schelete – Versuri.pro

Johann Wolfgang Von Goethe - Dansul Macabru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În miezul de noapte stă paznicul în turn
Privind cum se-nșiră morminte;
Ca ziua e-acum cimitirul nocturn
Sub razele lunii preasfinte.
Se mișcă-un mormânt, și un altul apoi:
Apar un bărbat și-o femeie în noi
Și albe cămăși ce atârnă.
Se-ntind și nu vor să mai steie cuminți,
În horă se-rânduiesc glezne
De tineri, bătrâni, cerșetori și de prinți,
Dar dansul sub văluri nu-i lesne.
Și, cum de rușine aici nu mai pot,
Cu toții se scutură, și-și leapădă tot
Și-s movile albe de giulgiuri.
Picioare ezită, sar coapse acum
Și toți în mișcări se încurcă;
Și zăngăne, zuruie-apoi, ca și cum
Bat lemne în ritm de mazurcă.
Pe paznic ridicoli acum îl cuprind
Și-un hâtru-i șoptește-n urechi, ispitind:
„Hai, du-te și ia un lințoliu!”.
El, zis și făcut! și-ndărăt, după uși
Sfințite, apoi se salvează.
Și luna mai scaldă-n lumină și-acuşi
Un dans ce te vâră în groază.
Dar unul dispare, și altul curând,
Pier astfel, cu toții-mbrăcați, rând pe rând
Și țuști! se ascund pe sub iarbă.
Doar unul se-mpiedică-n mers în sfârșit
Și-abia se mai prinde de cripte;
Atât de rău semenii nu l-au rănit,
Și giulgiul prin aer și-l simte.
El zgâlțâie ușa ce-l zvârle-ndărăt,
– metalice cruci pe ea-n sclipăt se văd –
Și ce fericire pe paznic!.
Cămașa și-o vrea și nu stă el defel
Și, tot cu mișcări imprudente,
Se cațără-așa din crenel în crenel
Pe goticul turn cu-ornamente!
S-a zis și cu paznicul, vai! ce năuc!
Și urcă mereu din ciubuc în ciubuc,
Păianjen cu iuți picioroange.
Mai palid tot tremură paznicul sus,
Lințoliul l-ar da cu plăcere.
Când gheare – ah, viața de-acum i s-a dus! –
O margine prind cu putere.
Se-ntunecă luna, lumina-a pierit
Și clopotul tună de unu cumplit;
Jos țândări scheletul se face.

Ivan Bunin - Plimbarea de Noapte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cată luna în câmpii cum treci
Și-n ruini de catedrală, reci,
Două schelete sub zidiri albastre.
Hălăduiesc prin umbrele sihastre:
Un cavaler spre doamnă în plocon
(Craniu orfan de nas și ochi de om) :
“Aceasta ne unește, chit, că noi
Ne-am stins de mâna negrului noroi,
Eu sunt din veacul zece-curios:
−Sunteți din care veac? -vă-ntreb sub lespezi arse
Și ea-i răspunde cu glas blând și glorios:
“Ah, tânăr mai sunteți! Eu sunt din șase”.
Versuri tălmăcite de Traianus

Nichita Stănescu - A Șasea Elegie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Stau între doi idoli şi nu pot s-aleg
pe nici unul, stau
între doi idoli şi plouă mărunt,
şi nu pot să aleg pe nici unul
şi-n aşteptare-nlemnesc,
idolii-n ploaia măruntă, Eu stau
şi nu pot să aleg între două
bucăţi de lemn, şi plouă mărunt şi nu pot
în putreda ploaie s-aleg. Stau,
şi lemnele, cele două, şi-arată
coastele albite de ploaia măruntă.
Stau între două schelete de cal
şi nu pot să aleg pe nici unul, stau
şi plouă mărunt, topind pămîntul
sub oasele albe, şi nu pot să aleg.
Stau între două gropi şi plouă mărunt
şi apa roade pămîntul cu dinţi
de şobolan înfometat.
Stau cu o lopată în mînă, între două gropi,
şi nu pot, în ploaia măruntă,
să aleg prima pe care voi astupa-o
cu pămîntul muşcat de poaia măruntă.

Nicolae Labiș - Seceta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Soarele a băut râul
Valuri străvezii de căldură aduc
Aminte de valurile unui mort
Au rămas bolovanii
Au rămas rădăcinile
Au rămas scheletele albe ale celor înecați

Plouă
Cerul s-a înduioșat.
Mâine albia din nou va fi plină
Vor rămâne la fund bolovanii
Vor rămâne la fund rădăcinile
Vor rămâne la fund scheletele albe
ale celor înecați

În ochii mei persistă groaza
Când râd va seca din nou
Vor fi aceiași bolovani
Vor fi aceleași rădăcini,
Vor fi mai multe schelete

Alexandru Macedonski - Rășmelița Morților

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Domnea-n locașul vecinic o noapte-ntunecoasă,
Și unul după altul, falangă fioroasă,
Ieșeau de prin morminte scheletele de morți:
„Deschidă-ne iar viața lucioasele ei porți
Destul de când mormântul ne supse și ne roase“,
Strigă învălmășită râșmelită de oase,
„Destul de când ne-apăsă mormântu-ngrozitor
Vrem viață, vrem lumină, vrem soare-ncălzitor.“
Și țestele prin iarbă dau fuga-nsuflețite,
Pur țâțe de schelete în grab’ reîntocmite,
Așa că cimitirul era ca un vârtej
În care câte-o țeastă fugea după-un gâtlej,
Iar deget după deget, și coaste după coaste,
Urmau în goana mare ca oaste după oaste
Femurul, câteodată, un tibia prinzând,
Da jalnice ocoale, trosnind și șchiopătând,
Și-n groaznicul amestec, ciocnindu-se în cale,
Albeau prin noaptea neagră coloane vertebrale
Claviculă și cubit, și metatars, și stern
Păreau mișcate astfel de-același dor etern,
Iar oasele cu-ncețul la rând înghesuite,
Cu zgomot în schelete erau reîntocmițe,
Și glasul ce din toate țipă îngrozitor
Era: „Vrem aer, viață, vrem soare-ncălzitor“.