sărman – Versuri.pro

Simona Mazare - La Moara la Dorohoi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Da, foaie verde baraboi
La moara la Dorohoi
Trece un car cu patru boi
Încărcat cu păpușoi
Da și în urma carului
Un ciocoi al dracului
– Da, bună ziua, mai române!
– Mulțumesc, ciocoi de câine!
– Mai române, tu ești beat!
– Latri, ciocoi gulerat!
– De trei zile n-am mâncat
– Și tu-mi spui că eu sunt beat?
Dar ciocoiul dracului
Nu iartă sărmanului
Pune mâna la umblic
Da și scoate un bici plumbuit
Da și-i dă sărmanului două
De-i rupe cămașa nouă!

Cintio Vitier - Camera Sărmanului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Camera giganticului sărman, nocturnă și decorată
de mâini atât de neputincioase că tocmai ating brocartul persan
al îngerului
îmi cercetează amănunțit pieptul, deschizându-și discuția
ca niște fălci triste.
Aici, șuvițele cărunte și buclele de lună și dantelă
cântă inextingibil maiestatea razei, aici, efigia
defunctului
leagă mărgelele ofilite de ureche, iar inima de
lampa sa însurită.
Întronare ca pentru smerenia mea! Camera sărmanului este un
vers foarte cumpănit,
e-o voce atât de liniștită și exprimată încât epuizează fericirea,
destrămându-mi sărăcia în augustele țesături ale unei
răceli dumnezeiești.
La sala del pobre.
La sala del pobre gigantesca, nocturna y decorada
por manos tan seniles que ya tocan el brocado persa del
serafín
dilucida mi pecho minuciosamente, abre su diálogo
como tristes fauces.
Allí los mechones grises y los lazos de luna y cenefa
indeleblemente cantan la majestad del rayo, allí la efigie
del difunto
liga el marchito abalorio a la oreja, el corazón a su
canosa lámpara.
Investidura que para mí suplico! La sala del pobre es un
verso tan maduro,
es una voz tan callada y canosa que agota la alegría,
que deshace mi pobreza en augustas cretonas de un
helor divino.

Aleksandr Blok - La Rugăciunea Sărmană

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

La rugăciunea sărmană
Spre locașul sfânt mă îndrept.
Și pe Prefrumoasa doamnă
În roșii umbre-o aștept.
Tresar, mă feresc de lumină,
Când scârțâie ușa grea.
Dar privește în ochii-mi, senină,
Doar visarea mea despre Ea.
Știu aceste odoare
Ale maiestuasei Soții.
Pe pervaz aleargă sprințare
Surâsuri, vise târzii.
O, Preasfânto, ce candele blânde,
Ce voioasă mi Te vădești!
Nici o vorbă acum nu se-aude,
Dar eu cred: Sublimă Tu ești.