Costache Ioanid - Învierea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Costache Ioanid.
„Bătea o aripă de vânt
și noapte era ca-n
Gheena
din vale, cu sufletul
frânt,
o ceată urca spre
mormânt;
și-n frunte era Magdalena.
Maria cea smulsă din
Iad
din șapte odgoane de moarte,
trecea printre stânci ca prin vad
și toate-i păreau ca o carte..
și-n toate citea lăcrimând
poemul cel scris de
curând
cu jilave slove de sânge..
.. acolo.. privirea-ntorcând,
Iisus o privise cum
plânge..
acolo.. căzuse-n genunchi..
aici.. îi vorbeau
heruvimii..
aici.. rezemat de un
trunchi,
vorbise cu milă mulțimii..
*.
Maria trecea mai
departe
și gându-i zbura spre mormânt..
„dar piatra din pragul
cel sfânt,
vai, cine-o va da la o parte?”
bătea o aripă de vânt
de-asupra cărării deșarte..
pe culme în tainicul loc,
vorbeau către ziuă
ostașii..
” dar cât vom mai sta
lângă foc,
pândind noi strigoilor
păii!”
” – ehei, păzitori de
prooroc,
e vremea acum să se
știe:
păzit de strajeri și
peceți,
Iisus, „dătătorul de vieți”,
n-a fost cu putință să-nvie!
căci astăzi e ziua a treia
și azi, când va fi spre
apus,
vor strânge bătrânii
Iudeea
să-L vadă-n mormânt pe Iisus
priviți-L! vor spune rabinii
aici e profetul Luminii!
apostoli, bătrâni,
ucenici,
aceasta e ziua-nvierii..
și totuși.. Iisus e aici!
lipsit de puteri și noroc,
aici Îi rămân-vor pașii,
aici Îl vor plânge părtașii..”.
Astfel, priveghind lângă foc,
vorbeau către ziuă
ostașii..
Deodată.. un vaier
ciudat,
un muget, un clocot de ape,
porni din adânc
depărtat,
urcând mereu mai
aproape
copacii ca oamenii beți,
pornira cu dealul
deodată
și piatra, uitând de
peceți,
cu vuiet căzu
răsturnată.
Săriră cărbunii răzleți
ca fulgere frânte; și-ndată,
din beznă, pe lespedea grea,
cu chip sclipitor ca o
stea,
un înger acum se arată
un înger cu strai ca
zăpada
înalță o spadă de jar!
ostașii, cu fețele var,
dau buzna pe stânci de-a grămada
și, grabnic, de spaima
Puterii,
pieiră ca fumul.. străjerii!..
*.
Bătea o aripă de vânt
cu dulce parfum de
narcise
asupra orașului sfânt
o geană de zori răsărise.
Maria urca spre
mormânt
iar gându-i zbura mai departe..
„dar piatra din pragul
cel sfânt
vai, cine-o va da la o parte!”.
Și ceata se-oprește acum;
iar inima-ncepe să bată
se-adună surorile-n drum
acolo.. sub stânca.. e
fum..
și piatra cea grea-i răsturnată!..
lăsând în țărâna povara,
aleargă femeile-n stol
și toate sunt albe ca ceara
mormântul.. mormântul e gol!..
se-apleacă în hohot Maria
și plânge.. vai, unde
L-au pus?
ori n-are un capăt urgia
ce tot mai lovește-n Iisus?
cum tremură frunza-n dumbravă
se-ncrâncenă carnea de-amar.
Deodată, în haine de
slavă,
alături doi tineri răsar
-„De ce căutați între
morți
pe REGELE gloriei
sfinte?
căci, iată, negrele porți
le-a frânt, cum v-a spus mai ‘nainte!”
Uimite, spre îngeri
privesc
femeile-n rugi fremătate
și fără de sine pornesc
din deal înspre sfânta
cetate.
*.
Veghind într-un loc tăinuit
apostolii-n freamăt de teamă
în zarea de zi s-au trezit
de-un iute și viu ciocănit
în ușa cu drugi de
aramă
„Mormântul..” femeile-au spus,
„e gol! pe Domnul L-luară,
și nu știm unde L-au pus,
și-acolo, pe-o lespede, sus,
doi îngeri..” dar glasul
s-a stins..
căci toți
le priveau cu-ntristare
iar Toma plângea ca
vins..
Dar Petru mijlocul și-a-ncins!
Ioan a sărit în picioare!..
*.
Și-ndată pe drumuri pustii,
sub cer sângerat ca o
rană,
cei doi străbătura în
goață,
livezi îngrădite și vii.
Cel vârstnic e lac de
sudori..
Suflarea în piept i se
curmă
rămâne pe coastă în
urmă
și sus, la mormânt, cu
fiori,
pe pragul cioplit ca o
treaptă
Ioan.. se-oprește.. așteaptă.
iar Petru curând năvălește
cum cade un fulger
pe-un trunchi
și plin de uimire,
privește..
fâșiile-n albe tipare,
întreaga lor formă
păstrând,
lăsaseră trupul să
zboare
din ele, cum zboară un gând..
în balta de smirnă și-aloe
stau pânzele tainic
deșarte
și-i strâns obrăzarul
deoparte
în hohot de plâns fără
voie
cu-ntreaga puterii măsură,
apostolii cred în
Scriptură!
Învinsă e veșnica
moarte!
Iisus e stăpân pe natură!.
*.
Rămase în urmă,
departe,
din nou către sfântul
mormânt
femeile-n valuri învolte
veneau prin aripa de
vânt.
Maria citea ca-ntr-o carte
în slovele sângelui sfânt..
iar sus, la mormântul
pustiu,
se-opriră pe piatră să
plângă;
un abur de nor auriu
venea până-n prag să se frângă..
și nimeni pe drum să
mai treacă..
dar vântul ce-adie domol.
Maria din nou se
apleacă
în cripta mormântului
gol..
se uită.. de unde să
strângi,
din beznă, măcar o
scânteie?
dar uite.. se-aprind curcubee..
sunt îngerii iarăși..
„femeie,
ce rană te face să plângi?”
„Eu plâng.. pentru
DOMNUL IISUS..
căci, iată, străinii L-luară
și nu știu unde L-au dus..”.
Și-un umblet se-aude afară..
sunt pași ce se-apropie blând..
e poate.. mai știi?..
grădinarul
-„Femeie, ce cauți
plângând?..”
Maria tresare ca arsă
îi mușcă în inimă teama
își pune sfioasă
marama
pe fața cea repede-ntoarsă
ca Iacov fugind de
Edom,
ar vrea să alerge
orbește
dar parcă un gând.. o
oprește..
că doar grădinarul.. e-un om..
o, inimă, cât de haină,
cu lacrimi o-ndupleci ușor
de-a scos pe IISUS din
gradină.
El știe în ce vizuină
L-au pus cei trimiși de
sobor
și parcă.. vorba senină
e-un murmur de râu ce te-alină
când dragostea-n suflet ai strâns.
Ea curmă și morților
somnul.
Va plânge cu râuri de
plâns
nimic nu-i prea mult pentru
Domnul!
„Stăpâne..” Maria a
spus..
„de-ai vrut ca să-L duci mai deoparte,
arată-mi doar unde L-ai pus?
noi.. lacrimi și mir.. I-am adus,
ca sfânt să rămâie și-n moarte
MESSIA IISUS!”
Și omul străin îi răspunde:
„Maria”.. iar ea s-a întors
Maria?.. tot sufletul
stors
renaște-n aceste secunde.
E EL! și-n fața minunii
Maria se-aruncă..”Rabini!”
„O, nu Mă atinge, Maria,
căci nu M-am suit la CEL BUN!
și totuși.. am vrut să vă spun
chiar azi tuturor bucuria..
ci du-te la frați să le spui
că astăzi la TATĂL MĂ
sui
la CEL ce-a zidit veșnicia!”.
Se uită MESSIA zâmbind..
Golgota-i un Rai de Lumină
și raiuri în inimi se-aprind!
Femeile-n colb se înclină
și grabnic la goană se
prind..
o, cât e de bine s-alergi,
să duci bucuria cea
mare,
păcate și lacrimi să
ștergi
prin vestea de dulce
iertare!
Maria voioasă aleargă..
surorile fug necurmat
să strige: „IISUS A
ÎNVIAT!”.
De atunci.. în lumea cea largă,
o, câte Marii au strigat
câți martori de veste au dat:
„E viu SALVATORUL!
trăiește!
căci noi eram morți și
vrajmași păziți ca de tainici
ostași
iar DOMNUL, din bezna adâncă,
ne-a scos prin peceți și
prin stâncă
să ducem mesajul divin
E viu SALVATORUL! și
încă,
din cerul de glorie plin,
ne cheamă.. ne iartă.

Alexei Mateevici - Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim.
Glasuri de bucurie,
Laude şi rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Şi a chimvalurilor struni.
Iudeea sclavă
Poate-şi cânta izbăvirea?
Roma poate-i biruită
Şi venitu-i-a pieirea?
Împăratul cel puternic,
Aşteptat cu nerăbdare
Poate vine falnic, mare
La norodul său nemernic?
Drumul dinspre Galileea
Tună-n vuiete de glasuri,
Parcă toată Iudeea
A uitat a ei necazuri.
Şi mulţimea zgomotoasă
Merge-n valuri de lumină,
Aşteptând pe căi pietroase
Rămurele de măslină.
Poarta mare din cetate
S-a deschis de dimineaţă,
Gloate vii şi bucurate
Iese-n mâine cu verdeaţă,
Şi-a lor veselă, , osană”.
Prin împrejurimi răsună.
Calea cea galileeană
Cu Împăratul le-mpreună.
, , Bucură-se Cel Ce vine
Întru Dumnezeu la noi,
Cel Ce lumea cu-a Lui mâine
Slobozeşte de nevoi;
Şi-n blagosloviri trăiască
Al Davidului Fecior,
Ce-a venit să izbăvească,
Ce-a venit Mântuitor!”.
*
Glăsuiri de bucurie,
Laude şi rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Şi a chimvalurilor struni, –
Ele oare ce înseamnă?
Din măria pământească.
Nu-i căzută Roma-Doamnă,
Şi pierirea vrăjmăşească
Îi departe. Împăratul
Păcii, nu al biruirii,
Vine blând acuma, iată-L,
Spre măria răstignirii.
Nu-i înconjurat de slavă
Pământească, pieritoare,
Ci prin sânge câştiga-va
Slava-n veci judecătoare.
Izbăvi-va nu moşia
Iudeilor de dănii: –
Lumea toată — de robia,
De-njosirile sătănii.
Vine un voinic, cu gloata
De vânjoşi leghionari, –
Merge-ncet, smerit, în roata
Ucenicilor păscari;
Şi cetatea, ce-L primeşte
Nu un scaun de-mpărat, –
Cruce, spini îi pregăteşte,
Chipul cel însângerat.
Dar şi răstignit pe cruce
El trăi-va-n vecinicie:
Ucenicii Lui vor duce
Pretutindeni veste vie
De iubire şi dreptate,
Şi de mila cea frăţească.
Şi vor boteza noroade,
Ţările să le sfinţească.
*
Glăsuiri de bucurie,
Laude şi rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Şi a chimvalurilor struni.
Drumul dinspre Galileea
Tună-n vuiete de glasuri;
Parcă toată Iudeea
A uitat a ei necazuri;
Şi mulţimea zgomotoasă
Merge-n valuri de lumină,
Aşteptând pe căi pietroase
Rămurele de măslină.

sarbatori crestine – Versuri.pro

Costache Ioanid - Învierea

Alexei Mateevici - Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim