Saad – Versuri.pro

Firdousi - Al XVIII-lea Yezdegherd (Șahia Lui A Durat Șaisprezece Ani) Saad Fiul Lui Vakkas Încotropește Iranul - Yezdegherd Trimise Pe Rostam Împotriva Lui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Omar îi dădu o oaste lui Saad al lui Vakkas,
spre-a se război cu șahul Yezdegherd: de cum află,
șahul ridică de-oriunde oaste și dădu porunci
căpetenie să fie însuși fiul lui Hormozd.
Notă informativă :
– Saad fiul lui Vakkas, căpetenie arabă.
– Yezdegherd al II-lea (590-651), ultimul șah din dinastia Sasanizilor.
– Este vorba de un alt Rostam care, față de „pahlivanui cu trup-de-elefant”, este mai mult un „pahlivan al spiritului”, un cititor în stele care prezice înfrângerea Persiei de către arabii islamizatori. -Omar (634-644) al doilea calif din cei patru. S-a distins printr-o sângeroasă islamizare a Iranului, Siriei Si Egiptului, dând foc bibliotecii din Alexandria ale cărei opere le-a socotit „păgâne”. ‘ -Hormozd (Hormisdas al 111-lea) (579-590), fiul șahului Nușirvan.
Căpetenia aceasta se numea Rostam; era
om clarvăzător și ager la pricepere și brav,
bun să cârmuiască lumea; prevestea din zodiac,
hărăzit cu-nțelepciune și urechea și-o pleca
la ce glăsuiau mubezii. Pahlivanul cum primi
astă grea poruncă, merse lângă șah înseninat,
urma-i sărută-n țărână, binecuvîntări cerești
aducîndu-i, și-n picioare rămânând în fața sa.
Șahul Yezdegherd cu multe laude îl copleși :
„O, vlăstar din șahii lumii, o, războinice cu trup
cât un elefant, cu ghiare ca de leu, te faci stăpân
peste crocodilul groaznic, și când spada, scurt, o tragi,
într-o zi de bătălie, tu dobori la căpățâni
dintre cele mai semețe! Auzit-am că arabi
într-o oaste fără număr, și cu chipuri de catran,
năvăliră-n țara noastră pentru a se război,
chiar de n-au năvălitorii nici haznă și nici vrun șah.
Căpetenie le este Saad, fiul lui Vakkas,
omul lacom de putere și averi. O, pahlivan
credincios, îți dau pe mână al împărăției steag,
o haznă și oaste mare. Rânduiește-ți cele oști,
pregătește tot de luptă, nici o clipă să nu pierzi.
și când vei pleca de-aicea-n bătălie să te-avânți,
și când oștile în față una pe-alta s-or privi,
însuți cercetează-arabii, cugetă-ndelung la tot
ce-ar fi în folosul nostru sau ar fi vătămător.”
Rostam zise: „îți sunt robul, iată-mă naintea ta,
la poruncile-ți sînt gata. Capetele voi zbura
celor care sunt dușmanii șahului, și voi zdrobi
pe acei de rea credință!” Buze, de pământ, lipi
și se-ndepărtă. O-ntreagă noapte el își petrecu
scufundat în cugetare ; Soarele strălucitor
când se arătă pe zare, Rostam, lacom de-a lupta,
se porni în mare grabă sub puterea lui luând
oameni tot de mare viță, buni viteji și veghetori.
Treizeci luni trecură astfel. Și când la Kadesiah
vru să deie bătălia, Rostam, marele-nvățat,
bunul cititor în stele, drept și binevoitor,
pricepând primejdea, zise: „Bătălia asta vai!
nu prea este priincioasă, fluviul șahilor pe-ăst vad.
nu va curge niciodată!” Își aduse-un astrolab,
cercetă cu deamănuntul zodiile, -și prinse-n mâini
capul când văzu cum vine ziua marelui prăpăd!
Fratelui, mâhnit, îi scrise-n mare grabă un răvaș
povestindu-i despre toate. După ce îl lăudă
pe Acel dătătorul zilelor de-mbelșugări
și nenorociri pe care el le presimți, urmă
să mai scrie și acestea : „Ale soartei preschimbări
sunt în stare să stârnească zbucium în oricare om
care cugetă. Din veacul ăsta-s cel mai vinovat
și- Ahriman m-a prins în lanțuri, fiindcă neamu-acestui șah
este osândit să piardă tronul, fiindcă noi acum
nu mai suntem într-o vârstă de izbînzi și străluciri.
De deasupra-a patru ceruri, Soarele văzu întâi
că în bătălia-aceasta se apropie de noi,
aprigă, nenorocirea. Marte, Venus rele ni-s;
nu putem scăpa de Roata cea măreață de azur;
Mercur și Saturn se-nfruntă și Mercur se află-acum
chiar în semnul Gemenilor. Asta-i starea :-n ochii noștri
se înalță uriașă o lucrare și vom fi
toți sătui de-această viață. Am cetit în viitor,
dar va trebui tăcere să păstrez. Îi plâng amar
pe iranieni și-n focul chinului sunt mistuit
când la Sasanizi mai cuget. Vai coroană, tron, județ!
Vai! putere, dinastie, măreție — toate-or fi
sfărâmate de-arăbime, fiindcă astrele din hău
se rotesc doar să ne piardă; vreme, patru sute de-ani,
nici un plod din stârpea noastră-n lume nu va fi stăpân
Lung război porni-va-n care mulți din nenfricații lei
vor pieri. Cei mari ce luptă bravi cu mine-alăturea,
pe-ale-arabilor pretenții nu pun nici un fel de preț :
« Cine-s oamenii aceștia și ce drept au în Iran
și-n Mazanderan să intre? Cotropirea căilor
și-a hotarelor, izbândă, -nfrângere, vom hotărî
doar cu grele buzdugane, doar cu săbiile-n mâini;.
Notă informativă :
Astrolab, strămosul sextantului, instrument pentru măsurat înăltimea stelelor deasupra orizontului. Sub dinastia Sasanizilor, și anume la sfârșitul acesteia, începe invazia arabilor islamizatori in secolul al VII-lea.
Cei mari sint amintiți într-un vers mai jos: Mirui din Tabaristan, Ermeni și Gulbui Suri. Propunerile arabilor de a li se da voie a face comert in Iran.
vom lupta toți bărbătește și dușmanii i-om strivi! »
Dar toți nu știau de taina cerului cel schimbător,
fiindcă până-acuma cerul dulce s-a purtat cu noi.
După ce-mi citești scrisoarea, ia aminte la ce-ți spun
ale cugetului sfaturi, străduie-te, cot la cot,
cu mai mari-Împarăției. Strânge laolaltă robi,
bogății și lucruri scumpe; fugi în Aderbaidjan
lângă cei mai mari de-acolo; tot ce ai ca telegari
dă-i acelui vistiernic al lui Adergoșasb-șah.
Dacă vin răzlețe trupe din Zabul sau din Iran
să se pună sub aripa-ți, să le-ntâmpini bucuros,
să le-mbraci, fii bun cu ele. Te sfiește de-acest cer
schimbător ce se rotește; el ne face ca ușor
de la bucurii să trecem la dureri, și când în slăvi
ne înalță, când ne-afundă. Spune-i mamei tot ce-ți scriu,
căci ea n-o să mă mai vadă; zi-i din parte-mi bun-rămas,
darnic dă-i a’ mele sfaturi, să nu fie-atinsă ea
de nici o nenorocire. Dacă, mai tîrziu, primești
despre mine-o tristă veste, nu mi te mâhni prea mult;
nu uita că-n pieritorul ăst lăcaș n-aduni comori
decât grija și nimicul. Fii deapururi credincios
Domnului, din piept alungă păsul trecătoarei lumi.
Ne va urmări ursita rea iar șahul meu nicicând
nu m-o mai vedea la față. Tu și toți acești vlăstari
dintru seminția noastră, preamărire aduceți
si pre Domnul lăudați-l în a nopții beznă grea.
Fiți prevăzători și darnici, și să nu dosiți nimic
pentru ziua cea de mâine; și aflați, eu, oastea mea
căreia îi dau poruncă, pradă am căzut înfrânți
de-oboseală și de zbucium și de-amarnice dureri,
si la capătul acestor n-am avut niciun liman.
Fie ca Iranul, dulcea țară să-nflorească-n veci!
Dacă soarta-l va-ngenunche pe șah, nu precupeți
nici haznalele-ți, nici trupu-ți și nici însăși viața ta;
căci din spița lui vestită-ncununată cu noroc,
acest mândru șah e totul ce ne-a mai rămas. Să n-ai
nici un pic de slăbiciune-n orişice îți pui în gând;
noi nu mai avem pe lume decât un apărător,
singurul care-i în viață din toți șahii Sasanizi ;
după dânsul nu găsi-veți nici un alt moștenitor
al împărătescu-i sânge. Vai! coroana-i de pe cap,.
bunătatea-i și dreptatea-i — toate-acestea vor pieri
cu împărăteasca-i spiță! Fie mult să viețuiești
și ferice și puternic, șahului un scut să-i fii!
Dacă moartea l-amenință, apără-l cu spada ta!
Dacă va să se înalțe-amvonul mai presus de tron,
dacă proslăvite fi-vor numele lui Abu Bekr
și Omar, a noastră trudă veche se va irosi.
Un nemernic o să vină șah măret ; nu vor mai fi
frământări cu-mpărăție, tron, coroană, diadem.
Zodiile dărui-vor toate-acestea-arabilor;
zile după zile-urma-vor, puterii noastre-apus
după zorii măreției. Printre-acești străini, un neam
se va-nveșmânta în negru, se va-mpodobi pe cap
c-o tiară de mătasă. N-or mai fi coroană, tron,
nici botine aurite, pietre-scumpe, diadem,
și nici fiamură în freamăt peste capete de-oșteni.
Pentru unii numai trudă, pentru alții bucurii;
nu se va mai zbate nimeni drept să fie și milos.
Sub aripa nopții negre, dușmanul cel veghetor
năvăli-va-n casa celui ce se-ascunde. Un străin,
peste nopți și peste zile, se va-nscăuna stăpân,
se va-ncinge-n cingătoarea șahilor, tiară-n cap.
Se vor terfeli-n picioare: cinste, lege, juruinți.
Fi-vor prefăcătoria și minciuna-n mare cin.
Cei războinici or să lupte doar pe jos, ca pedestrași;
parte-avea-vor cavalerii de batjocuri și ocări;
iar plugaru-n luptă aprig va să aibă nume rău;
nașterea din spiță-aleasă va să nu mai poarte rod.
Unul despuia-va pe-altul și altminteri, rând pe rând.
Binecuvântări, blesterne — nu se vor mai osebi,
prefăcutul înaintea omului cinstit va sta.
Șahul lor avea-va-n locul inimii doar un pietroi;
fiu-l va urî pe tată iar acesta pentru fiu
va întinde mreji, capcane. Un bicisnic rob în tron;
viță-aleasă și mărire fără preț vor fi, de râs.
Notă informativă :
– Alegorie pentru preoțimea Islamului în ascensiune față de îndelunga monarhie persană.
– Abu Bekr, socrul ei urmașul lui Mahomed, primul dintre califi, mort în 634.
– Aluzie la dinastia Abasizilor a căror culoare oficială era cea neagră. Această dinastie a avut 37 califi arabi și a fost întemeiată de Abul Abbas, care a detronat dinastia Omeyyazilor din Damasc (331 —750). Abasizii au domnit în Bagdad (762-1258).
Lumea nu va mai cunoaște cinstea, și va năvăli
doar nelegiuirea-n inimi și pe buzele oricui.
O corcită seminție se va înălța din perși,
tiurci și-arabi; n-or să mai fie dihkani, tiurci și nici arabi; limbile-or părea o glumă. Fiecare-și va-ngropa
o comoară, și, la moarte, rodul trudei sale lungi
va îmbogăți pe dușmani. Cei mintoși, cei credincioși
se vor folosi de-ncrederi să urzească-nșelăciuni;
suferința Și mâhnirea și-nvrăjbirea vor domni,
cum domnit-a bucuria-n vremea lui șah Bahram-Gur.
Nici serbare, nici plăcere, și nici muncă la-adăpost;
pretutindeni viclenie, -nșelăciune, -ntinse mreji.
Patima de-arginți va rupe și-nvrăjbi: părinți de fii,
s-o mânca doar lapte acru, îmbrăca dulămi de-abă.
Fiecare-o vrea câştigul tot din punga celuilalt,
și credința n-o să fie decât vorbe goale-n vânt.
N-o mai fi deosebire între primăveri și ierni,
și nici dulce vin la praznic. Mi se-ngroașă inima
de-atât sânge care fierbe, chipul îmi pălește, alb,
gura-mi seacă însetată, buzele-mi s-au vinețit,
când gândesc că după moartea unui falnic pahlivan
cum sunt eu, întreg norocul sasanid s-o-ntuneca,
și că sfera schimbătoare ne-o trăda, ne-o urgisi,
smulge-va prietenia-i. Ale mele lănci, săgeți,
care pot străpunge fierul, nu pot face nici un rău
unui dușman gol la piele; paloșu-mi ce-n bătălii,
fără-a se toci, lovește gâturi de-elefanți și lei,
nici nu poate să sfâșie pielea de pe-acești arabi!
Nu mi-a spus cetirea-n zodii decât răul peste-alt rău :
nu mi-ar fi dat mie Cerul nici priceperea de-acum
și nici grija-acestor zile de noroc și nenoroc!
Capi-de-oști ce mă-nsoțiră până la Kadesiah
sunt războinici foarte crânceni, și dușmani înverșunați
de-ai arabilor; toți speră să sfârșească-n bine tot,
râuri revărsând, de sânge, preschimbând acest Iran
într-un Djeyhoim de sânge! Nimeni însă dintre ei.
Notă informativă :
Bahram-Gur (421-440) eah sasanid. Pasiunea lui
pentru vânătoarea de coluni i-a atras porecle de măgar sălbatic.
• Textual, camelat, postav din păr de capră.
– Vinul fiind oprit de preceptele Coranului.
• Djenhonn, numele persan al fluviului Oxus.
nu cunosc cereasca taină, și nu știu că ăst război
nu-i un lucru de nimica. Când viâța unui neam
s-a desăvârșit, ce-ajută oboseli și bătălii?
Cât privește despre tine, o, tu, fratele meu scump,
fie să ai viață lungă și să-l mângîi pe-acest șah
al Iranului! Căci țara Kadesiah îmi va fi
gropniță; și drept armură negru giulgiu voi avea,
și drept coif doar o coroană roșie de sânge-cheag!
Astea-s tainele ascunse ale Cerului măreț;
însă tu să nu-ți înlănțui inima, îndurerat,
de sfârșitul unui frate! Nu-l slăbi de loc din ochi
pe stăpânul lumii noastre și jertfește-ți viața-n câmp
si în toi de bătălie! Zilele lui Ahriman
vor ajunge foarte iute, fiindcă sfera de azur
ce se-nvârte ni-i vrăjmașă.” După ce pecetlui
epistăla sa mai zise: „Binecuvintări cerești
însoțească-l pe trimisul care duce-acest răvaș
fratelui, și să nu-i spună decât ceea ce-i de spus.”.
Cronica Șahilor

Firdousi - XVIII 3 Bătălia Dintre Rostam și Saad Fiul Lui Vakkas Moartea Lui Rostam

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cum plecă Şobah, de-ndată Rostam împărţi porunci
oastei pentru bătălie; trâmbiţi răsunară lung
şi de pretutindeni pâlcuri se-ncleştară, rând pe rând;
dintre nouri groşi de pulberi izbucniră lungi strigări,
care asurzeau urechea cea deprinsă cu-acest zvon.
De-altă parte, cum aduse Şobah vorbe-ameninţând
precum tunetul, viteazul Saad oştilor răcni
să se năpustească-n luptă cu-nfocarea unor lei.
Oştile cu pasul straşnic naintară, piept în piept,
şi se-amestecară-n câmpul cel de bătălie-ncins
lănci ţepoase scânteiară-n val de neagră pulbere,
precum stelele în cerul de-un albastru-ntunecat,
şi tăişuri se izbiră cu-ndoite izbituri
peste chivăre alhastre de oţel călit în foc.
Lupta se lungi trei zile-n locul ăsta-nsângerat.
Perşii nu avură apă: subt povară de armuri
grele şi apăsătoare, piept ţinură unui salt
al vrăjmaşilor cu suliţi; setea le secătui
bravilor curaju-n luptă şi căzură însetaţi
telegari de-aleasă vână; setea-i arse lui Rostam
buze, gură, și-apoi limba în fâşii i-o zdrenţui.
Chinurile însetării fură-atât de mari încât
luptători şi cai mâncară umed lut..
Rostam zvârli
ochii pe câmpia-n sânge şi văzându-şi cei mai bravi
capi-de-oşti ucişi, el scoase răcnete tunând, precum
tunetul. şi, faţă-n faţă, Saad şi Rostam şezând,
în acelaşi timp ieşiră dintre rânduri amândoi,
şi se-nsingurară unul şi cellalt de oastea lui,
îndreptându-se călare către poala unui dimb.
Cele două căpetenii se izbiră c-un curaj
ce ţi-l dă parcă turbarea; Rostam, răcnetu-i scoţând
precum trăznetul din nouri, fulgeră cu spada-i grea
calul lui Saad în ţeastă; telegarul de război
îşi rostogoli-n ţărână capul, şi viteazul Saad
fără telegar rămase. Rostam învârti din nou
paloşu-i de-oţel deie duşmanului său de jos.
izbitura cea din urmă, căpăţâna-i doborând;
însă pulberea cea neagră îi făcu pe luptători
unul nevăzut de altul. Rostam şi descălecă
de pe şeaua-i căptuşită-n pielea unui leopard,
şi legă de cingătoare capetele frâului;
dar un val de negre pulberi îl orbi. De-ndat’ Saad,
năvălind pe locul luptei, îşi trăzni duşmanu-n coif
cu izbirea spadei sale, care ţeasta-i despicând,
îi scăldă în sânge faţa, şi-i orbi şi ochii-adânci.
Plin de râvnă-arabu-acuma fu învingător; din nou
capul i-l lovi, grumazul, şi-i rostogoli în colb
trupul de viteaz războinic. Apoi cele două oşti
care până-acum n-avură despre căpetenii veşti,
se grăbiră să şi-i cate şi-alergară, val-vârtej,
în cel loc de bătălie. Când văzură pe Rostam
plin de pulberi şi de sânge şi cu trupul ciopârţit
dintr-o parte în cealaltă, perşii prinseră-a fugi.
Dintre-aceia mai de vază fură toţi măcelăriţi,
alţii în oblânc pieriră crud de sete chinuiţi,
şi în chipu-acesta lumea mulţi din şahii săi pierdu.
Oastea cea iraniană fugărită, când văzu
câmpuri, drumuri îțesate cu ucişi dintre ai săi,
alergă şi zi şi noapte să se-ntoarne lângă şah.
Spre Bagdad se scurse oastea-nconjurând pe Yezdegherd.
Cronica Șahilor

Firdousi - XVIII 2 Yezdegherd. Răspunsul Lui Saad Fiul Lui Vakkas La Scrisoarea Lui Rostam

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dăscălit despre sosirea-ăstui om vestit, Saad
îl întâmpină c-o oaste cât nisip e în deşert.
După ce-l aduse-n cortu-i, îi şi puse întrebări
despre oaste şi măritul pahlivan, şah, cap-de-oşti,
despre oameni, capi-de-oaste, şi ţinuturi din Iran.
O manta zvârlind subt Piruz îi grăi: „Suntem născuţi
toţi cu suliţa în mână şi cu sabia de-oţel:
printre aprigii războinici niciodată vorba nu-i
nici de-argint, brocart sau aur, nici de hrană sau de somn!”
Apoi l-ascultă pe Piruz cuvântând, şi-astfel luă
cunoştinţă de ştafetă, şi-i aduse mulţumiri.
Aşternu în scris răspunsul, una şi-alta înşirând;
scrise-acolo despre genii, despre oamenii de rând,
despre vorbele rostite de profetul haşemit,
despre dogma unităţii, de Coran, făgăduinţi
şi ameninţări, şi viaţa fericită de apoi.
Notă informativă :
Tribul şi neamul din care s-a născut profetul
Mahomed se numea Haşemi.
de religia cea nouă. Zugrăvi acolo-n scris
smoala-n clocot arzătoare, flăcări, ger, întregul iad;
raiul verde cu pâraie şi de lapte şi de vin,
cu risipa sa de camfor, cu izvoarele-i ţâşnind,
pomul său ceresc, şi-n şopot vinul, mierea din fântâni;
şi adause la urmă: „Şahul de va-mbrăţişa
legea asta-adevărată, pe drept i s-or cuveni
tron şi fericire-n cele două lumi; el va avea
pe de-apururi diademă şi cercei şi fel-de-fel
de-avuţii şi nestemate pentru care-o mijloci
Mohamed, şi dobândi-va iertarea păcatelor,
şi neprihăni-va-şi trupul ca apa de trandafiri
strecurată. -Avind răsplata raiului făgăduit,
nu mai trebuie sămânţa urii-n câmp s-o azvârlim,
să dea spic nenorocirea. Fiinţa lui Yezdegherd,
uriaşul glob de tină, şi seraiuri cu grădini,
sălile de ascultare, curţi şi tron împărătesc,
şi serbări şi mari ospăţuri — nu fac cât un fir de păr
al unei Huri. Coroana şi comorile te-orbesc
în şederea-ţi pieritoare; tu încredere îţi pui
în ăst tron din colţi de fildeş, în aceşti ogari şi şoimi,
în noroc şi-n diademă. şi-astă lume preţuind
cât un gât de apă rece — trebuie să-ţi nască-n piept
atât zbucium? Înţeleptul nici un ban nu dă pe ea;
leapădă-te de-amăgire şi de-ale credinţei căi
nu te-ndepărta. Oricine vrea cu mine crunt război,
n-o găsi decât o groapă strâmtă şi un loc în iad.
Raiul îţi va fi lăcaşul, dacă îl vei merita,
cugetă în care parte trebui-va să apuci!”
Saad puse o pecete-arabă peste pergament,
binecuvântări aduse-n cinstea celui Mohamed;
şi apăi dintre războinici pe Şobah Moghaira
îl trimise cu ştafeta la cel pahlivan, Rostam.
Dintre perşi un om cu faimă căpetenia-şi vesti
că venise o solie: „Este, -i zise, un bătrân
slăbănog; nici cal nu are şi nici platoşă pe el;
cocârjat, pe umăr poartă-ngustă sabie de-oţel,
şi veşmântul lui arată o mulţime de rupturi.
Notă informativă :
Huri, zână oacheşă din mitologia şi paradisul mahomedan.
De cum auzi acestea, Rostam înălţă un cort
din brocarturi, căptuşindu-l cu perniţe din Kitai.
Oastea lui, precum puzderii de lăcuste şi furnici,
se înşirui. Un scaun de-aur se aduse, -apăi
pahlivann-şi luă locul; cavalerii perşi, şaizeci,
precum lei de bătălie, în caftane viorii
şi ţesute-n fir de aur, daurite încălţări,
gât, urechi împodobite-n giuvaere şi cercei,
se orinduiră-n jurul cortului cel pregătit
şi gătit împărăteşte. Ond Şobah ajunse-n prag
şi intră în cort nu puse pe covor niciun picior,
ci, zmerit, doar pe ţărână merse şi se sprijini
doar în spadă-i ca în bâtă; pe pământ se aşeză
fără a privi la nimeni, fără-a ridica de jos
ochii către cel ce este căpetenie-de-oşti.
Rostam spuse : „Fii ferice şi atotştiinţa ta
să-ţi păstreze sănătatea şi în cuget şi în trup!”
Cel arab i-ntoarse vorba: „Omule slăvit de toţi,
de primeşti credinţa nouă, mântuirea fie-a ta!”
Nu-i plăcu aceste vorbe lui Rostam; se-ncruntă
şi păli; luă din mâna lui Şobah răvaşul scris
şi-l întinse către scribul care ştie-a tălmăci.
Rostam astfel îi răspunse: „Zi-i stăpânului arab,
zi-i din partea mea acestea :« Nu eşti şah şi nici nu eşti
vrun moştenitor de tronuri; dar norocu-mi părut că
se-ntunecă şi tronul l-ai râvnit din inimă.
Nu-i uşoară treaba-aceasta-n ochii celor încercaţi,
şi-ţi lipseşte prevederea când porneşti pe-astfel de drum.
De purta Saad coroană, voie-aş fi avut atunci
să iau parte la războaie şi la praznice cu el,
dar de vină-s zodii rele. Ce-aş putea adăuga?
Suntem într-un ceas amarnic. Călăuz dacă-mi va fi
Mohamed, şi dacă legea veche mi-o voi părăsi
pentru o credinţă nouă, totul se va răsturna
sub această-ncovoiată boltă de-nstelat azur,
şi-mi va fi de toate silă ». Mergi în pace, olăcar;
nu e vremea de palavre-n ziua cruntei bătălii.
Zi-i lui Saad că-i mai bine să sfârşească-nvingător
pe cel câmp de-ncleştare, decât să privească viu
cum duşmanu-i izbândeşte!” Şobah tabăra lăsă,
de-ai fi zis că vrea să-ntreacă vântul iute de picior.
Cronica Şahilor

Firdousi - XVIII 1 Yezdegherd Scrisoarea Lui Rostam Către Saad Fiul Lui Vakkas

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Rostam își mână de-ndată la Saad un olăcar
iute tocmai ca lumina și ca fulgerul din nori.
Puse, pe mătase albă, să se scrie un răvaș
luminos cum e-n amiază Soarele; și pe răvaș,
într-un colț, acestea scrise: „Fiul șahului Hormozd,
pahlivan în lumea-aceasta, Rostam preamărinimos
scrie către Saad, fiul lui Vakkas, ce-i însetat
de război zorind pieirea-și.” și-ncepu cuvântu-astfel
„Să nu dăm deoparte teama și slăvirea Domnului
carele neprihănit e : El e cel ce ține-n mâini
sfera pururi mișcătoare; El putere dă și tron.
Fie să se răspândească-a sale binecuvântări
peste șahul plin de faimă, care o podoabă e.
Notă explicativă :
.. șahul plin de faimă – Adică șahul Yezdegherd.
a coroanei și-a pecetei și a tronului înalt,
strălucirea măreției și măririi în izbânzi
și putere, el, stăpânul spadei, tronului măreț,
cel ce poate ține-n lanțuri și pe însuși Ahriman!
Un prilej de mișelie se ivi și în curând
va aduce multe chinuri, multe sterpe încleștări.
Spune-mi cine-ți este șahul, și tu însuți cine ești,
de ce lege, pe ce treaptă? Lângă cine-ți cauți tu
reazimul? Tu și-ale tale ordii ce le cârmuiești
sunteți goi; un pic de pâine mi te-ar sătura pe loc,
dar tu mori, te stingi de foame. N-ai nici tron, nici elefanți,
nici hazna. Te mulțumește că-n Iran ești încă viu:
și coroana și pecetea sunt în mâna altcuiva,
a stăpânului ce are elefanți, comoară, tron,
și putere, și e șahul cel vestit și e născut
dintr-o spiță domnitoare; Luna-n ceruri nu-i nimic
lângă el, și-ntreg Pământul n-are-un crai măreț ca el.
La ospăț când se așează, vesel, arătându-și doar
într-un zâmbet, albi, toți dinții ca argintul lucitor,
dă în dar mai mult și-atâta cât nu fac arabii toți
laolaltă, fără-a face pagubă-n comoara sa.
Are el de două-ori șase mii de câini și de gheparzi
și de șoimi cu zurgălăii pe lănțuguri de-aur fin;
toată vremea, pe câmpie, dintr-un capăt în cellalt,
cei nomazi ce poartă suliți, din vânat nu pot trăi,
că-i al șahului ce-l prinde cu ogari și iuți gheparzi;
cheltuiala care-o face c-un alai vânătoresc
nu-i sub ochii lui nimica. Trebuie într-adevăr
că n-ai umbră de rușine, trebuie că-n mintea ta
nu cunoști ce-i nalta cinste, nici sfiala nu știi ce-i;
tu ești cela ce cu fața asta și-obârșia ta,
cu apucături urâte, îndrăznești să năzui sus
la șăhia persiană? Dacă-ți cauți tu cumva
după merite puterea, dacă vorbele-ți nu sunt
niscai glume și batjocuri, să-mi trimiți un olăcar
grăitor, hârșit de viață, nenfricat și dăscălit,
să pricep mai bine ținta, țelul ce ți-l urmărești,
și ce cale-ți va deschide către tronul keianid.
Voi trimite-n goană mare pe un cavaler la șah
să cunoască și măritul ceea ce tu îi pretinzi;
nu căta să dai, tu, pieptul c-un puternic domnitor,.
căci mi-i teamă că sfârșitul tău va fi de jale plin.
E stăpânul lumii noastre, de-al lui Nușirvan nepot,
a cărui dreptate-n țară-ntinerește pe bătrâni;
un vlăstar de șahi, el însuși șah, nu-și are-n acest veac
nicăieri asemănare. Vezi să nu mi te preschimbi
într-o groază-a lumii, dușman al credinții-n Cel-de-Sus:
cel cu cap n-o să râvnească tronul unor Keianizi.
Bine să-mi cetești răvașul ăsta de povețe plin,
cugetul să nu-ți înpiedici de-a vedea și-a auzi.”
După ce pecetea-și puse pe scrisoare, i-o dădu
prințului Pirulz, ce-i fiul lui Șapur. Ăst pahlivan
se și duse cu ștafeta la Saad al lui Vakkas,
însoțit de căpetenii, toți la inimă senini,
platoșe de-argint și scuturi, și, de aur, cingători.
Cronica Șahilor