rudabe – Versuri.pro

Firdousi - 75 Manucehr. Sclavele Lui Rudabe Merseră Să-l Vadă Pe Zal-Zar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Roabele o părăsiră-n goană pe stăpâna lor,
și, viclene, se-apucară-n deznădejde-a unelti.
Grabnic se-nzorzonară în brocarturi din Bizanț,
și își prinseră prin plete și prin bucle: trandafiri.
Câteșicinci se coborâră lângă malul unui râu,
în culori, miresme, -asemeni preavoioasei primăveri.
Era-n Farvardin, în luna începutului de an.
Tabăra lui Zal pe malul râului se desfăta,
și copilele pe malul celălalt de Destan vorbeau.
Și-ncepură, trandafirii, să-i culeagă de pe mal,
și cu ei să-și umple sânul; rumene-n obraz, păreau
roze-nvoalte-ntr-o grădină! Alergară după flori
și-alergând încolo-ncoace, iată că s-au pomenit
drept în fața celor corturi ale șahului, și Zal
le ochii de sus, din tronu-i, și-ntrebă pe careva
cine-s trandafirii-aceștia care-adună trandafiri.
Cel pe care-l întrebase, îi răspunse: — „Ele sunt
sclavele pe care Luna din Kabul le-a fost mânat
din seraiul unde șade duh strălucitor, Mihrab —
să culeagă-aceste roze.” Zal îl ascultă și-n piept
inima-i zvâcni puternic; dragostea-l săltă din loc.
Bravul ce râvnea să fie-al lumii-ntregi stăpânitor,
se-ndreptă în mare grabă către mal, urmat de-un rob.
Când copilele pe malul dimpotrivă le zări,
își întinse mâna stângă, sclavul să-i dea arcul greu.
Merse ca la vânătoare dornic de-a afla vânat;
și zări o zburătoare băltăreață stând pe râu.
Robul cu pomeți de roze încordându-i arcul greu,
întinse-n mâna stângă. Scoase Zal un chiot scurt,
pasărea să se-aridice, și săgeata-și slobozi.
Doborî el zburătoarea care-n cercuri se zbătu
picurând din pieptu-i sânge și-apele împurpurând.
Zal un semn făcu să treacă robul pe celălalt mal
și vânatul să-i aducă, de săgeată doborât.
Robul peste râu, în luntre, lângă fete se opri.
Pajului cu chip de Lună, una-i puse întrebări
despre pahlivanul mândru și de lauri însetat:
„Cine oare e viteazul cel cu brațe ca de leu,
trupul cât e elefantul? Cărui neam îi este șah?
Oare, ce-ar gândi un dușman dinaintea unui om
care-și zvârle-astfel săgeata șuierând din arcul său?
N-am văzut noi niciodată cavaler mai mlădios,
mai destoinic mânuindu-și arcul și săgeata lui!”
Robul cel cu chip de pari, buzele și le mușcă
și-i răspunse: „Copilandră, nu vorbi astfel de șah,
el stăpân e pe ținutul de la Miază-Zi, și Sam
îi e tată iară șahii toți pe nume-i spun Destan.
Pe-altul cerul nu rotește-ndemânatec cavaler
precum el, și lumea seamăn nu-i găsește-ntre viteji.”
Tânăra zâmbi la spusa pajului cu chip frumos
precum Luna: „Copilandre, nu vorbi astfel: Mihrab
are în serai o Lună care-i mai presus c-un cap
decât șahul tău! La mijloc este fragedul platan;
la culoare-i ca de fildeș, și pe creștet poartă sus
o coroană de mosc negru ce i-a dat-o Dumnezeu;
ochii ei sunt de-ntuneric; sunt sprâncenele ei arc;
nasul ei e o coloană subțiratică precum
trestia cea argintată; strânsă, -ngustă-i gura ei:
inimă în om mâhnită; plete-i cad în cârlionți
cât brățările-i pe glesne; galeși îi sunt ochii-adânci,
liniile feței limpezi; cresc lalele din obraji;
păr de mosc și suflul vieții nu-și mai află un alt drum
decât gura ei; în lume nu-i o Lună precum ea.
Din Kabul băturăm drumul până lângă acest șah
din Zabul numai cu gândul să unim într-un sărut
buze de rubine scumpe cu o gură de viteaz,
și aceasta va să fie minunat și de dorit:
Rudabe s-ajungă-aleasa inimii lui șah Zal-Zar!”.
Pajul cel cu fața mândră auzind ceea ce-au spus
roabele, i se schimbară în rubin pomeții săi,
și-astfel le dădu răspunsul : „Luna pururea-i pe plac
Soarelui, strălucitorul. Hei, când Universul vrea
să-mpreune două inimi, fiecărui pentru vis
inima-i îmbobocește; când să le despartă vrea,
nu se pierde-n vorbe goale, ci le poartă de îndat’
hăt! departe una de-alta ; el firesc desparte și
tot firesc unește inimi, și-amândouă-s firea lui.
Când cel inimos voiește-n neprihană a-și păstra
soata, din priviri o soarbe la răgaz și-n tainic loc;
și copila-i să n-ajungă a se înjosi cumva,
numai vorbe minunate el îi picură-n auz..
Iată ce îi spuse șoimul soaței sale când în cuib
ouăle și-acoperise, aripile desfăcând:
Măi femeie, de vei scoate vreo copilă dintr-un ou,
spulberi dintr-un tată râvna de a mai avea copii! »”
Surâzând se-ntoarse pajul, și-al lui Sam vestit fecior
îi și puse întrebarea: „Ce ți-au spus de-mi vii zâmbind
„ și-arătând întredeschise buze și arginții dinți?”
Spuse cele auzite pahlivanului ce-n piept
voioșia dintr-o dată inima-i întineri.
Zise către pajul tânăr, chip de Lună-mbujorat :
„Du-te, spune-le-n grădină să rămână-o clipă doar,
poate că-ntre roze-or duce giuvaeruri lângă sâni;
la serai să nu se-ntoarne până tainic n-or primi
o ștafetă de la mine.” Din haznaua lui luă
aur, și argint, și scule, cinci bucăti de scump brocart
toate-n joc de curcubeie; robului îi porunci
să le ducă lor în taină fără a vorbi cuiva.
Sclave duseră la cele tinere, la câteșicinci,
vorbe pline de simțire, bani de aur și comori.
Aur, giuvaericale, de la pahlivanul Zal
le-mpărțiră; dintre sclave zise una către cel
sol cu fata cum e Luna: „Un cuvânt va rămânea
tainic pentru totdeauna dacă-l știu numai doi inși ;
trei de-l știu, nu e o taină, patru, -atuncea toți îl știu.
Omule cu judecată, omule cu gândul bun,
zi-i stăpânului tău mare să-mi destăinuie acum
dacă are-o taină-a spune.” Tinerele câteșicinci
își șoptiră între ele : „Leul a intrat în laț ;
visurile celor tineri, Rudabe și Zal, priviti,
se-mplinesc; o fericită soartă pașii ne-a-ndrumat.”.
Vistiernicul, ochi ager, carele-n aceste trebi
om de-ncredere fiindu-i bunului stăpân, pe loc
se întoarse și îi spuse-n taină tot ce-a auzit
de la cinci mari vrăjitoare. Șahul însuși se porni
spre grădina cea de roze, și încet se-apropie
de copilele-acestea din Kabul, și acești cinci
idoli din Tharaz cu față de pari, și obrăjiori
cum sunt trandafirii proaspeți, se plecară-n fața lui.
Șahul le-ntrebă de chipu-i, mijlocu-i de chiparos,
și de grai și-nfățișare, de pricepere și duh —
pentru-a ști dacă prințesa este vrednică de el :
„Spuneți-mi de toate, însă drept să-mi spuneți aș dori.
De-o să-mi spuneți adevărul, cinstea-mi vă va copleși;
însă de-oi ghici că-mi treceți vreo minciună, cât de cât,
porunci-voi să v-azvârle subt picioare de-elefanți!”
Roabele se-nroșiră ca rășina de brad roș,
și-n țărănă-i sărutară urma tălpilor de șah.
Cea mai tânără din toate, dar cu harul de-a grăi
și la minte mai isteață — spuse fiului lui Sam :
„Niciodată, nici o mumă, printre marii cei mai mari,
n-a adus un făt pe lume să îi semene lui Zal
la mijloc, la-nfățișare, la înțelepciune, la
inimă neprihănită, la prevederi de-nțelept ;
dar mai este o făptură, o, voinice cavaler,
geamănă ți-i de statură și de brațe ca de leu :
Rudabe cu mândră față, care-ți seamănă leit;
este precum chiparosul argintiu și încărcat
de culori și de miresme ; iasomie, trandafir
e din tălpi și până-n creștet, e strălucitoarea stea
din Yemen ce stă deasupra unui mândru chiparos ;
chipu-i parcă vin revarsă, păru-i e de chihlimbar.
Din cupola argintie-a frunții cad până-n pământ
pe deasupra trandafirii din obrajii înfloriți
și-i cad lațuri de capcană ; capu-i e urzit din mosc
și din chihlimbar, iar trupul, din rubine-i zămislit
și din giuvaericale; plete, bucle, cârlionți,
sunt ca ochiuri moi de zale inelate doar din mosc,
parcă-i râură inele pe inele; n-ai să vezi
nici chiar în Kitai un idol să se-asemenea cu ea;
Lună plină și Pleiade îi aduc închinăciuni!”
Șahul îi răspunse sclavei cu simțire, dulce grai,
vorbe pline de dulceață: „Spune-mi cum să aflu drum
către ea, căci al meu cuget și-a mea inimă din piept
pline-s numai de iubire pentru ea, și dorul meu
e să-i văd o dată fața Roaba îi dădu răspuns:
„De ne-ngădui să ne-ntoarcem la seraiul minunat,
unde crește chiparosul, unde-om pune-n faptă-ndat’
vicleșugurile noastre, unde-om povesti pe rând
despre cum e pahlivanul ager, trupeș și chipos,
despre graiul său și despre duhul său strălucitor:
nici un gând rău n-om ascunde. L-om vârî lui Rudabe
capu-nmiresmat în mreajă, și gurița-i de rubin
sub rubinul lui Zal. Dacă cel viteaz, cu un arcan
vrea să vină la seraiul cu acoperișu-nalt,
și pe meterez să-și zvârle lațu-i pe după-un crenel,
leul bucuros vâna-va prada lui: o mielușea.
Soarbe-o din priviri acolo și atunci, cât vei pofti;
ceea ce-am venit să-ți spunem tare te va bucura! ”.

Firdousi - 76 Manucehr. Întoarcerea Sclavelor la Rudabe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Preafrumoasele cinci sclave se porniră, Zal plecă,
măsurând încetineala nopţii ce-i păru un an.
Preafrumoasele la poartă îndărăt când au ajuns,
fiecare-n mână-aduse câte-un ram de trandafir.
Paznicul de pe cetate le văzu la poartă, jos,
şi se puse pe dojană, cu asprime-n graiul său,
inima de li se strânse: „Sunteţi din serai afară
la nepotrivite ceasuri; uluit sunt c-aţi ieşit! ”
Idolii se pregătiră să-i răspundă toate-n cor
tropăind de-ncurcătură: „Ziua de-astăzi e la fel
cu-alte zile, şi-n grădina rozelor nu-i nici un div.
A venit doar primăvara, şi-n grădină am cules
trandafiri şi levănţică fragedă de pe tulpini.”
Paznicul grăi: „Voi, astăzi, din serai nu trebuia
să ieşiţi ca-n alte zile, pe când Zal cu oastea sa
nu era-n Kabul şi încă ţara nu o adumbreau
corturile lui şi oastea-i. Voi, pe şahul din Kabul
nu-l vedeţi cum de-a călare pleacă din serai în zori
şi-şi petrece ziua-ntreagă, du-te-vino, tot la Zal,
fiindcă sunt demult prieteni? Dacă v-ar vedea ţinând
trandafiri în mâini, v-ar face pulberea s-o mirosiţi! ”
În serai apoi intrară idolii de la Tharaz,
se-aşezară lângă Lună, tainic să-i şoptească-aşa:
„N-am văzut noi niciodată leu asemenea lui Zal;
e-n obraz ca trandafirul, chipul, pleată, albe-i sunt.”
Inima prinţesei foarte se inflăcără de dor,
în nădejdea c-o să-i vadă, ochi în ochi, frumosul chip.
Tinerele copilandre aşternură-n faţa ei
aur, giuvaericale, şi ea le-ntrebă de zor
din câte văzură: „Oare, aţi făcut ceva cu Zal?
E mai bine să-l văd, oare, sau s-ascult numai poveşti
despre faima-i fără seamăn?” Chip de pari câteşicinci
când aflară nimeritul loc să poată glăsui
către Rudabe, grăbiră toate un răspuns să-i dea:
„Zal este viteazul lumii; nu-l întrece nimenea
în purtări şi vrednicie. Omu-acesta-i un înalt
chipreş verde, şi-are farmec şi-i măreţ — un împărat;
de culori şi de miresme este plin ca un copac
ce-şi desface groase ramuri, e un mândru cavaler
tare subţirel la mijloc, larg în piept, şi cei doi ochi
sunt narcise lucitoare, buzele îi sunt mărgean,
şi obraji-i sunt de sânge, mîini ca labele de leu;
ager, veghetor, şi are inima unui mubed,
şi-o ţinută-mpărătească; pletele îi sunt de-omăt,
singuru-i cusur şi încă prin aceasta-i răpitor.
Pletele şi-obrajii-acestui pahlivan al lumii-ntregi
sunt asemeni unor zale de argint învăluind
roza-mpurpurată-a feţei. Zice-vei că doar astfel
bine-i şade, şi iubirea ce-l însufleţeşte-atât
nu creştea nici c-o fărâmă, altcum dacă arăta.
Datu-i-am noi vestea bună că te va putea zări,
şi când s-a întors la corturi, inima-i nădăjduia.
Hai, acum şi-ţi pregăteşte mijloace pentru-a-l primi
pe ăst oaspe, şi o veste dă-ne să i-o înmânăm!”
Chipreşul răspunse celor roabe- : „Odinioară, voi,
sfaturi şi cuvinte-altminteri îmi dădeaţi, şi-acest Zal-Zar
pe-atunci. „pui de zgripţuroaică”, „teastă de moşneag ”era;
„moşul” s-a schimbat în tânăr şi-are în obrajii săi
roşii trandafiri, şi mijloc subţiratic şi mlădiu,
un viteaz cu mândră faţă! Nurii mi i-aţi lăudat
dinaintea lui, şi-mi cereţi pentru laude — răsplăţi.”
Zise-acestea şi pe buze un surâs îi înflori,
şi obrajii îi roşiră precum floarea rodiului ;
şi apăi împărăteasa spuse uneia: „Să-i duci
chiar în seara-aceasta vestea bună; cată să-i grăieşti
şi să-i sorbi răspunsul; spune-i într-acest fel: „Gândul tău
s-a-mplinit, te pregăteşte, vino-ndată să priveşti
Luna plină de toţi nurii!” Sclava îi dădu răspuns :
„O, stăpîna mea frumoasă, pregăteşte toate-aici
pentru-a izbuti, căci Domnul ţi-a dat tot ce ţi-ai dorit ;
fie ca-nceputu-acesta s-aibă norocos sfârşit!”
Rudabe porni în grabă spre a face pregătiri
pe-ndelete şi în taină să nu ştie cei părinţi.
Un serai, o primăvară veselă, avea şi tot
plin era doar cu icoane de-ale marilor viteji ;
ea întinse largi brocarturi din Kitai, şi aşeză
vase de-aur, şi-n amestec puse vin, mosc, chihlimbar,
presărând pe jos rubine şi smaralde din belşug.
De o parte : roze roşii, albi narcişi şi arghavani,
de-alta : crengi de iasomie şi neprihăniţi, dalbi crini.
Toate cupele de aur şi de peruzea luceau,
şi erau muiate bine în balsam de trandafiri
mult alesele bucate; din seraiul minunat
al copilei care poartă Soarele în loc de chip,
nori suiră, de miresme, până-n ceruri ajungând.

Firdousi - 74 Manucehr Rudabe Se Sfătui Cu Sclavele Sale

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Într-o bună zi el, şahul Mihrab, se sculă din pat,
ieşind dis-de-dimineaţă din seraiul său măreţ.
Merse drept către seraiul minunatelor femei
şi zări în larga sală doi sori vii: una era
Rudabe cu mândră faţă, cealaltă era Sindokht
gingaşă şi temătoare. O grădină în april
îţi părea seraiu-acela cu miresme şi culori
şi icoane zugrăvite-n fel şi chip. Mihrab se-opri,
şi privi la frumuseţea fiicei sale Rudabe,
şi chemă asupră-i Domnul să-şi reverse mila lui.
O văzu drept dinaintea-i ca pe-un tânăr chiparos
peste care luce Luna, şi purtând pe fruntea sa
diadem de chihlimbare, şi pe trupu-i un veşmânt
de brocart, podoabe de-aur, mândră cum e raiul sfânt!
Sindokht deschizându-şi gura şi-arătându-şi, sclipitori,
dinţii de mărgăritare, pe Mihrab îl întrebă:
„Cum te simţi pe ziua de-astăzi? Fie ca asupra ta
braţul rău să nu se-abată! Spune-mi ce fel de om e
al lui Sam fecior cu părul coliliu ca de bătrân?
Oare şi-aminteşte tronul ori cuibarul..? Şi ce zici:
firea lui e omenească? Merge-n urma celor bravi?”
„O, tu, chiparos cu sânul argintat — Mihrab i-a zis —
chip de Lună luminoasă! Nimeni de pe-acest pământ,
dintre toţi vitejii lumii, nu cutează de-a călca
urmele lui Zal! Seraiuri niciodată n-au văzut
zugrăvit pe un perete om asemeni braţe-având
şi din frâu strunindu-şi bine telegarul, precum Zal!
Inimă de leu, puterea unui aprig elefant,
şi-i sunt mâinile-amândouă, valurile de pe Nil;
stând pe tron, revarsă aur; prins în luptă, îndârjit,
zboară capete! Obrajii — roşii flori de arghavan,
tânăr, şi cu ochii-n patru, tânără-i şi steaua sa!
Crâncen e în bătălie: crocodil vătămător,
şi călare-i un balaur, labe, ghiare de oţel!
El, în ura-i înroşeşte brazdele cu sânge cald,
şi jungherul şi-l învârte ca pe-un fulger orbitor!
Singuru-i cusur e pleata-i albă, totuşi pentru ea
nu-ndrăznesc să-l dojenească nici acei răuvoitori.”
Rudabe, aceste vorbe, le-ascultă, şi ochii săi
străluciră-n fulgerare, chipu-i rumen se făcu
precum floarea cea de rodiu, inima i se umplu
de a dragostei văpaie pentru Zal, şi de pe-atunci
nu a mai avut nici foame, nici răbdare, nici răgaz;
patima luîndu-i locul minții, fata şi-a schimbat
pe de-a-ntregul fire, cumpăt şi înaltele purtări.
Bine zise înţeleptul: „Nu vorbi de un bărbat
faţă de muieri, căci sânul de muiere-i cuib de div,
şi-orice vorbă azvârlită naşte-n ea un vicleşug.”.
Rudabe avea cinci roabe tinere care-o slujeau
şi-o iubeau. Şi-acestor roabe agere le spuse-astfel:
„Vă desvălui ce ascuns e; am încredere în voi
şi v-am spus atâtea taine, căci cu toate mă slujiţi,
şi-mi aduceţi mângîiere, când mâhnită sunt de griji.
Deci aflaţi şi fiţi cu ochii veghetori, voi, toate cinci
(fie ca numai Norocul să vă-ndrume anii toţi!)
da, aflaţi că sunt nebună de iubire şi mă zbat
precum marea ce-n furtună zvârle valuri către cer!
Inima îmi este plină de lumină pentru Zal,
chiar şi-n somn îl văd şi gândul mi-i la el neîncetat!
Inimă şi gând şi suflet pline mi-s de dorul lui,
zi şi noapte, doar la chipu-i, doar la ochii-i mă gândesc.
Trebuie s-aflăm un mijloc cugetu-mi şi inima-mi,
să le scap de suferinţă. Taina numai voi mi-o ştiţi,
voi ce-mi sunteţi credincioase şi dibace câteşicinci.
Roabele încremeniră de o faptă-atât de rea
ce venea pe negândite de la fiica unui şah.
Se grăbiră să-i răspundă ţopăind ca nişte draci:
„O, tu, care eşti cununa-mpărăteselor sub cer,
şi a mândrelor copile-a’ celor mari de pe pământ,
tu, de care s-a dus vestea de la Indii la Kitai,
care-n mijlocul atâtor mândre din acest serai
străluceşti ca piatra scumpă pe inelul preţios;
tu, ce-ntreci într-o grădină fiecare chiparos
prin a trupului zvelteţe, care cu obrajii tăi
şi Pleiadele le-ntuneci, tu, al cărui mândru chip
zugrăvit e şi trimis e la Kanudj şi la Mai
şi la şahul cel din Soare-Apune: tu, în ochii tăi,
n-ai de tatăl tău ruşine, cuviinţă n-ai deloc?
Vrei să-l strângi la sân pe-acela ce-l zvârli din braţe-acum
bunu-ţi tată, vrei pe-acela care-a fost crescut în munţi
de o zgripţoră, pe-acela care este înfierat
cu-a blestemului pecete de toţi oamenii! Nicicând
n-a adus o mamă-n lume un copil născut bătrân,
şi nicicând n-o să plodească vreun fiu vrednic de născut.
S-or mira toţi să te vadă (două buze de mărgean
şi păr negru cum îi moscul) alergînd dup-un bătrân
Lumea-ntreagă te-ndrăgeşte, şi-n icoane chipul tău
se-află-n orişice seraiuri. şi când ai asemeni chip,
trup asemeni, păr asemeni, Soarele ar trebui
patru ceruri să pogoare pentru-a fi bărbatul tău!”.
Ascultând aceste vorbe Rudabe îşi aţâţă
inima cum se aţâţă focul vânzolit de vânt;
scoase-un ţipăt de mânie împotriva sclavelor,
faţa-i fulgeră şi ochii i se-ntunecară-adânc.
Ochii, faţa-nflăcărată de furie, şi-ncruntând
din sprâncene, mânioasă, zise: „Fetelor, în van
vă împotriviţi; ce spuneţi nici nu merită s-aud!
Inima mi-i rătăcită după un luceafăr viu;
cum să-mi fie dragă Luna, când nici Lunii dragă nu-s?
Celui care-i place colbul, n-o privi la trandafir,
chiar de este trandafirul decât colbul mai de preţ;
cine-şi află lecuirea inimii în acru-oţet,
şi mai crâncen chin afla-va gustul mierii încercând;
nu vroi nici pe împăratul din Kitai, nici vreun Chezar,
nici vreun prinţ de prin Iran, doar pe Zal, fiul lui Sam,
cu el seamăn la statură; are umăr, braţ de leu.
Spuneţi-i bătrân sau tânăr, cugetu-mi şi inima-mi
dar în el îşi află-odihnă; nimeni altul n-o avea
loc în cugetu-mi; vorbiţi-mi numai despre el mereu.
Fără ca să-l văd o dată, dragostea-i mi-a săgetat
inima; el mi-i iubitul, singură mi l-am ales
dar din câte auzit-am de la alţii despre el.
Dragostea eu nu i-o caut pentru plete, pentru chip,
ci doar pentru bărbăţia-i.” Sclavele i-au cunoscut
taina ascultând cum geme pieptu-n chinuri sfâşiat,
şi-ntr-un glas: suntem roabe şi din suflet te iubim,
şi îţi suntem slujitoare. Cumpăneşte-orice porunci
ne vei da să ducă toate drept spre fericitu-ţi gând!”
Una-adaose: „O, chipreş! caută ca nimenea
să nu afle taina-aceasta. Fie-n veci să ai zălog
capete ca ale noastre, una sută mii în cap!
Fie să te-ajutoreze isteţimea lumii-ntregi!
Chiar dacă vrăjitoria trebui-va s-o-nvăţăm
şi cu farmece, descânturi, ochii lumii să-i orbim,
gata, vom zbura ca păsări, vrăjitoare, -om călări
pe cerboaice ca de-ndată să-ţi sărim în ajutor,
în dorinţa de-a-i aduce Lunii noastre şahul său,
şi de-al face să-ţi slujească subt picioare, scăunaş.
Rudabe cu două buze de rubine îi zâmbi,
şi-nclinând asupra sclavei obrăjiorul de şofran,
preafrumoasa-i zise: „Dacă ţie îţi va izbuti
vicleşugurile-acestea, tu sădi-vei un copac
zdravăn ce purta-va roade; doar rubine va rodi
zilnic şi înţelepciunea le-o culege-n sânul său.”