Rio – Versuri.pro

Carlos Drummond De Andrade - A Kiss, Un Baiser, Un Bacio

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

A kiss, un baiser, un bacio
pentru pământul ce-l primi-n sânul lui.
Așa vru al nostru Ștefan Baciu
să salute Rio, cel vechi și al lui.
Și nici de tot vechi, doar că treij’ de ani
țes o brumă de eternitate.
Între atâtea pagube și dezamăgiri
rămâne ceva, ca o claritate
(sau ca o penumbră) de rememorat
în surdină – oameni și zile trecute,
blând, în brațele visării abandonat.
Iar acele lucruri redevin prezente.
Ziarul și tramvaiul și mortadela
înghițită în grabă, într-o minută.
Iar împotriva destinului cenușiu-gălbui
doar Poezia ultima redută.
Voi valuri, voi plaje din Hawaii
palpitând în soare, voi vânturi, voi nori,
să nu ni-l răpiți pe Baciu de-ace
el e un carioca și chiar „ultra-honoris”.

Carlos Drummond De Andrade - Inima Multiplă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Era la Rio.
Treceam pe bulevard aproape de miezul nopții.
Sfârcuri de sâni zvâcneau spre puzderia luminoasă a sfârcurilor de stele.
Plutea în aer promisiunea mării
iar tramvaiele se legănau
sufocând căldura
ce dogorea din interiorul vântului,
iar vântul sosea dinspre Minas.
Paraliticele mele vise cu dezgustul de a trăi
(pentru mine viața este voință de a muri)
continuau să facă din mine un fel de individ cu flașnetă
din cei aflați în încinsa Galerie Cruzeiro fierbinte
și cum eu nu cunoșteam pe nimeni decât blândul vânt din ținutul minelor,
și nu aveam nicio poftă să beau, mi-am zis: gata cu toate.
Dar adia peste oraș fascinația unor case profunde,
automobile decapotabile lunecau în direcția mării
era voluptatea rătăcitoare a zăpușelii
mii de daruri pe care viața le face oamenilor indiferenți,
încât inima îmi bătea cu tărie, iar ochii mei inutili plângeau.
Marea dădea cu pumnii în pieptul meu, nu mai izbea în țărm.
Strada sfârșea brusc, cum de nu mai erau copaci? orașul sunt eu
orașul sunt eu
eu sunt orașul
iubirea mea.

Carlos Drummond De Andrade - Vrăjitoarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În acest oraș din Rio,
de două milioane de locuitori,
Sunt singur în cameră,
Sunt singur în America.
Sunt cu adevărat singur?
Un zgomot chiar acum
a anunțat viața alături de mine.
Dreptul nu este viața umană,
dar e viața. Și simt că vrăjitoarea..
prins în zona de lumină.
De două milioane de locuitori!
Și nici măcar nu era nevoie de atât de mult..
Aveam nevoie de un prieten,
cele tăcute și îndepărtate,
care a citit versuri de Horace
dar influențează în secret
în viață, în dragoste, în carne și oase.
Sunt singur, nu am niciun prieten,
și la acea oră târzie
cum să găsești un prieten?
Și nici măcar nu era nevoie de atât de mult.
Aveam nevoie de o femeie
care ar veni în acest minut,
să primească această afecțiune,
salvat de la anihilare
un minut și o afecțiune nebună
Am de oferit.
În două milioane de locuitori,
câte femei probabile
se întreabă în oglindă
măsurarea timpului pierdut
până când vine dimineața
aduceți lapte, ziare și calm.
Dar la această oră goală
cum să descoperi o femeie?
Acest oraș Rio!
Am atât de multe cuvinte frumoase,
Cunosc vocile animalelor,
Cunosc cele mai violente săruturi,
Am călătorit, am luptat, am învățat.
Sunt înconjurat de ochi,
de mâini, de afecțiuni, de căutări.
Dar dacă încerc să comunic
ceea ce există este doar noaptea
și o singurătate uluitoare.
Tovarăși, ascultați-mă!
Această prezență zbuciumată
dorind să străpungă noaptea
nu este pur și simplu vrăjitoarea.
Este mai degrabă o încredere
expirație de la un om.
Vol. MAŞINA LUMII şi alte poeme

Nicolae Guta - Copacabana

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ai bani, nu te doare capul,
Trăiești viața ca-mpăratul,
Să-ți permiți numai vacanțe
Cu iahturi și pițipoance.

Refren:
Copacabana, Rio, Havana,
Unde se coace banana,
Când în țară-i mare iarnă,
Eu stau pe Mediterană.

Când stai bine cu bugetul,
Atragi fete ca magnetul,
Crești invidia la alții
Că trăiești ca împărații.

Refren:
Copacabana, Rio, Havana,
Unde se coace banana,
Când în țară-i mare iarnă,
Eu stau pe Mediterană.