Peste pământul aspru,
Pășind cu pași desculți,
Rescriu iar un cadastru,
Mulți comuniști inculți.

Hoție și prostie,
În fine își dau mâna,
Spulberând din glie
Biserici, e furtună!

Peste pământul aspru,
Cadavrele plutesc,
Apare un dezastru
Și oamenii roșesc.

E sângele mulțimii
Care în vis se stinge,
E somnul națiunii
În lacrimă ce curge.

Te căutam în Labirint,
Și oase de sărman apar,
Prințul nu este un Sfânt,
Oasele-i tot în vis dispar.

Peste pământul aspru,
Statuia ta nu vine,
E comunismul acru
Ce a rămas în vine.

Eroi din alte timpuri,
Ale copilăriei mele,
Mă prindeți iar prin gânduri,
Rostesc a voastre nume!

Pământul țării noastre
Are statui lucioase,
De comuniști – doar pietre,
Pălind spre zări albastre.

Statuia ta aievea
Se vede-n seri senine,
Spre mine ea venea
Cu voi să mă cunune.

Cătând spre altă boltă,
Statuia-ți necioplită,
Doar Îngeri mi-o arată,
E cu argint marcată.

Peste pământul aspru,
Doar buruieni răsar,
Eram la ceasul sacru,
Gândind la tine iar.