Rian Roman - Râul Vieții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Viața începe la fel ca un râu
din locuri neatinse de talpă
din înălțimi se desprinde, nebănuită,
renunță la rădăcinile sătule de apă
ce rămân să proptească vârfuri prea reci
cu norii să le țină pe treaptă.
Subțire, cristalină, zgomotoasă și rece
cu repeziciune, ca mânată de bici
se izbește de simte și-n pori
mai întâi de pietrele transparente și mici,
apoi de cele mari, de bolovani,
se ferește ca de Rău când dă de urzici.
Ca la circ se aruncă în gol.
Se dă mare, face prinsoare în cascadorii fără spectatori
aruncă cu stropi la-ntâmplare
și nu are parte de sori,
următorii stropi se-nfing cu nepăsare
în cercurile fumurii, vânându-le unda așteptată de mare.
Apoi cu-alte ape în grabă se unește
mai repezi, mai limpezi, mai furibunde
se amestecă în scurt timp cu ele
se prinde-n vârtejuri cum se prinde un fluture
și devine mai adâncă, mai agitată, mai puternică, mai caldă, mai tulbure.
După ce aleargă zbuciumată o vreme
își încetinește curgerea spre câmpie
de parcă ar vrea să admire mai mult împrejurul
de parcă ar vrea să se țină mai vie..
regretă că nu a înțeles mai de timpuriu asta
grăbindu-se s-ajungă în valea pustie.
Nu o mai poate lua de la capăt
acum ar ști cum ar trebui să curgă
și pe unde ar fi bine să-și croiască drumul
dar degeaba, acum viața îi e de slugă
așa că nu are decât
să-și încetinească și mai mult trecerea prin luncă.
E mută, e adâncă, e lată și înceată
acum nu mai poate cascadorii,
nici stropi, nici zgomot și nici cristalină nu știe a fi
poartă cu ea mâl în cutii
cară buruieni pe putrezi bușteni
iar timpul și vremea începe a le ști.
Bivolii își răcoresc la amiază în ea
burțile înfierbântate de soare
copii se scaldă, de pe maluri se-aruncă
pe burtă, cu puțile albe și goale
de parcă ar vrea să bine-dispună o bătrână posacă devenită prea surdă.
Când simte că se apropie de final
renunță la tot, se împrăștie aiurea cu ciudă
acoperă văile și umple toate văgăunile
renunță la formă, devine urâtă și crudă
împrejurimile nu o mai atrag
nu-i pasă că totul inundă.
De parcă vrea să se răzbune
de parcă vrea să se revolte
de parcă vrea să le strice și altora socotelile
lin, fără pretenții, tacit, în bolte
se lasă înghițită de sărata mare..
și nu se opune, nu iscă revolte.
Iar marea e lipsită de scrupule
(sentimente apa sărată nu are)
adâncul nu are nici reguli, nici legi.
Pentru ea atât a fost deocamdată
râului vieții marea îi e sfârșitul
pentru ea ar fi fost de folos să fi știut că va fi și-altădată.

Rumi - Dacă Ai Văzut Această Primăvară

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dacă ai văzut această primăvară,
de ce nu ai devenit apă?
Dacă L-ai văzut pe Prieten aproape,
de ce te mai iubești încă pe tine?
Dacă înoți în râul vieții,
de ce ești însetat și nenorocit?
Nu fii încăpățânat, nu fugi de fericire!
”Iubirea a spus – Căutarea”

Eugenio Montale - Am Întâlnit Adesea Răul de a Trăi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Adesea, răul vieții pe care l-am întâlnit
a fost pârâul sugrumat care gâlgâia,
era ondularea frunzei uscate,
era calul căzut.
Păi nu știam, în afară de minunea
pe care o dezvăluie Indiferența divină:
era statuia în somnolența
după-amiezii, și norul, și șoimul înălțat.

Armas Elena - Raul Vieții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nu vreau poeme de dor / Și nici frumoase poeme / Tot ce-mi doresc cu ... →

raul vietii – Versuri.pro

Rian Roman - Râul Vieții

Rumi - Dacă Ai Văzut Această Primăvară

Eugenio Montale - Am Întâlnit Adesea Răul de a Trăi

Armas Elena - Raul Vieții