rascumparare – Versuri.pro

Dinu Olarasu - Îngerul Negru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E un Înger negru acolo în zăpadă
Cu aripa ruptă adormit sub tâmplă
E un Înger negru stai să nu ne vadă
Știi câte ciudățenii se întâmplă
E un Înger negru adormit frumos
Parcă a uitat de dureri în vis
Oare ce cartuș l-a lovit și-i jos
Ce portiță-n Raiuri s-a deschis
E un Înger negru asta nu-i o saga
Faptul că e negru are-un înțeles
A dansat în smoală poate o noapte întreagă
Și-a păcătuit poate mai ales
Și l-au dat afară pe pământ la noi
Unde sunt de toate ca într-un bazar
Să-l luăm de aici și să-l pansăm cu grijă
Și poate să-l dăm cu var.
Și ne-a povestit Îngerul cel negru
Cum s-au întâmplat toate acolo sus
Îngerul cel alb fără s-o dorească
L-a îmbrâncit prea tare, asta e ce-a spus
Și-a mai spus ceva despre culoarea lui
Despre cum a fost dăruit cândva
Cum venind în lume s-a înnegurat
Dar nu-i nimic la-napoiere
Sigur se va lumina.

Hillsong United - Pe Fiu L-ai Trimis (Prin Sângele Lui Isus)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Prin sângele lui Isus sunt iertat
Pe veci răscumpărat, eliberat
Splendoarea Ta umbrește ființa mea
În Tine mă încred, în Tine mă încred

Mă las purtat de frumusețea Ta
Simt harul Tău în slăbiciunea mea
Condus sunt prin Cuvânt de Duhul Sfânt
Găsesc iubirea Ta, găsesc iubirea Ta.

Pe fiu L-ai trimis ca orice suflet să cunoască
Numele Tău, iar El pedeapsa s-o primească-n
Locul meu, pe crucea mea El s-a jertfit
Iubind, iubind, o lume fără merit

Simion Felix Martian - Rugăciune În Pragul Noului An

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31a).
Prin Logos toate s-au înfăptuit,
Creația întreagă-i o minune
Iar când lucrarea, Doamne, ai isprăvit
Spre tot ce ai făcut Tu ai privit
Și ai văzut că toate-s foarte bune.
Eram cotat ca „foarte bun” și eu
Fiind administrator pe planetă,
Purtam în mine chip de Dumnezeu
Dar m-a îngenuncheat păcatul greu
Și mi-a mânjit această etichetă.
A trebuit să fie un Calvar
Marcând a veșniciilor răscruce,
Și Fiul Tău, aducător de har,
Să-mi curățească eticheta iar
Murind pentru păcatul meu pe cruce.
Acum, cu tot ce am dumnezeiesc,
Cu tot ce regăsesc curat în mine
Vreau să fac lucruri bune și doresc
Să pot, la fel ca Tine, când privesc
La ce-am făcut, să spun că-i foarte bine.
Aș vrea să îmi dispară din auz
Păcatul vechi, tot zornăindu-și lanțul,
Făcându-mă adeseori confuz,
Și n-aș mai vrea ca iarăși să mă scuz
Când, la sfârșit de an, îmi fac bilanțul.
Căci eu privesc la anul ce-a trecut
Și caut cu-ndârjire numai bine,
Dar din ce văd prin ceea ce-am făcut
Nu-s impresionat în mod plăcut
Și nu te mulțumește nici pe Tine.
Însă știind că ești îndurător,
Pentru iertare eu te rog fierbinte
Și pentru har în anul viitor,
Pentru ca la bilanțul următor
Să fii de mine mulțumit, Părinte.

Michelangelo - 298

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Voioși, pe cât de triști, aleșii fură,
că Tu, nu ei, murit-ai la răscruce,
și ai deschis cu sânge drum ce duce
de la pământ la cer orice făptură.
Voioși – scăpând străvechea creatură
de tot ce primul din păcate-aduce,
triști – căci Tu, serv al servilor pe cruce
ai devenit, prin chin și prin tortură.
De unde vii, ne-a spus-o clipa-n care
pieiră aștri, se mâhniră ape
și munții își clătinară meterezul.
Ai scos Părinții mari din bezna mare,
pe demoni i-ai surpat și-ai vrut să scape
dar omul, renăscându-l cu botezul.

Mii De Ranii - Mii de Răni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cine a crezut în ce ni se vestise
Cine a cunoscut glasul Domnului
Când priveai la fața Lui,
Te-ngrozeai de-atâta chin.

Refren:
Mii de răni i-au făcut,
Mii de răni Mielului Sfânt.
Disprețuit și alungat,
Om al durerii, Miel curat.

Atât de mult El ne-a iubit,
Din dragoste s-a dăruit.
Ți-a deschis ușa spre cer,
Spre Dumnezeu, spre raiul Său.

Sângele șiroi curgea
Când străzile le colinda.
La Golgota când au ajuns
Sus pe cruce ei L-au străpuns.

/El era Om,
Om al durerii
Și disprețuit de toți./ 2x

Charles Baudelaire - Răscumpărarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Omul ce plăteşte o răscumpărare
Pe două ogoare rodnice trudeşte
Şi le defrişează, le desţeleneşte,
Cu-a lui raţiune ca fierul de tare.
Pentru-a face-o biată roză să-nflorească,
Pentru a constrânge spicele s-apară,
Cu sudoare frunţii şi lacrima-amară
Trebuie să ude fără să se-oprească.
Unul este Arta, celălalt Iubirea.
– Ca judecătorul să îl îmbuneze
Atunci când dreptatea vine să lucreze
În ziua aceea ce-ngrozeşte firea.
Ale lui hambare trebuie s-arate,
Pline ochi cu grâne şi fire de floare,
Pentru a lor formă şi a lor culoare
Îngerii din ceruri să îi ţină parte.

Costache Ioanid - Tâlharul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când citeşti Scriptura Sfântă şi rămâi pe gânduri dus,
parcă vezi prin ceaţa vremii cum, pe Golgota, Isus
înalţă spre cer privirea, dornic pironind văzduhul,
până pleoapele-I căzură peste ochii buni. Iar Duhul,
dezlegat, porni în grabă jos, în închisoarea morţii,
în Şeol, să frângă-n două, pentru-ai Săi, zăvorul porţii.
Şi te-nalţi apoi ca gândul în Eden. Şi vezi în zare
o cetate de lumină cu oştiri în sărbătoare.
Vezi pe porţile înalte de cleştar dintr-o bucată
heruvimi cu patru aripi şi cu spada-nflăcărată,
înălţându-se ca zorii peste floarea primăverii.
Dar deodată, din trompete dau un lung semnal străjerii.
Da.. Departe, printre stele, ca un fulger neîntrerupt,
un convoi străbate largul bolţilor de dedesubt.
Şi curând, de cântec falnic cerul cerului umplându-l,
iată-i.. cete după cete, ca-n oştiri ţinându-şi rândul,
vin în haine de lumină şi se-nalţă ca un stol
zecile de mii de duhuri ridicate din Şeol.
Izbăvit de sub pedeapsă, vine primul om, Adam;
apoi Eva, Set şi Abel, Noe, Terah, Avraam..
Iată.. Isaac şi Iacov, smulşi din lanţurile grele,
Iosif ca o stea sclipeşte între unsprezece stele,
Moise uşurat de greul lespezilor din Horeb,
— Iosua îi stă la dreapta, iar la stânga e Caleb —;
Ghedeon privind cetatea şi oştirea fără număr,
Şi Samson, lăsând să-i cadă pletele mai jos de umăr;
David, fericit să uite de păcatele-i iertate,
Solomon şi toţi urmaşii casei binecuvântate,
toţi profeţii şi martirii ce-au murit frângându-şi dorul,
de la nepătatul Abel la Ioan Botezătorul.
Iar în faţa tuturora.. ce luceafăr glorios
umple cerul de lumină şi de Har victorios?
E Isus!.. purtând pe frunte diadema de lumini
cu aceeaşi simplitate cum purtase crengi de spini.
E Isus!.. cu mâini întinse într-un gest de raze nins,
cu aceeaşi duioşie cum pe cruce le-a întins.
Vai!.. dar poarta cea înaltă dintr-un singur alb cleştar
cum îşi va deschide oare uriaşul stăvilar?
Până-n bolţi un glas răsună larg ca bubuitul lavei:
„Sus acum, voi porţi eterne! Iată Împăratul slavei! “
„Cine-i Împăratul slavei? “ „Domnul tare şi viteaz,
care-a biruit în luptă cel mai fioros grumaz! “.
Şi târziu, când Paradisul s-a închis c-un vuiet lin,
printre stele, către poartă, vine-ncet un biet străin.
Ochii lui sunt plini de frică. Păru-n frunte. Faţa suptă.
Peste trupul plin de sânge, poartă o cămaşă ruptă.
– Ce vrei tu? îi spune unul dintre îngerii străjeri.
– Cine eşti? îl mai întreabă iscodind cu ochi severi.
– Eu?.. răspunde-ncet străinul copleşit de un oftat,
sunt un păcătos din lume.. Nu ştiu să fi fost păcat
să nu-l fi făcut în viaţă. Am ucis. Am jefuit.
De copil m-a prins o vrajă de pahar şi de cuţit.
Mă ţineam ascuns în peşteri şi pândeam pe cei bogaţi.
Sângele curgea ca apa. Apoi galbenii prădaţi,
mi-i luau toţi cârciumarii şi femeile pierdute.
Şi cădeam în zori pe-o vale între brusturi şi cucute.
La altare n-am dus jertfă nici o mierlă de când sunt.
N-am ştiut de rugăciune. N-am avut nimica sfânt.
O putere, un balaur, îmi da brânci să beau, să prad..
– Vai, destul.. vorbi străjerul. Locul tău e-acolo-n Iad.
Şi, cu mâna lui întinsă, i-arătă în jos sub cer,
într-o gură de-ntuneric, flăcări vii într-un crater.
Se uită-ngrozit străinul. Iar apoi încet şopti:
– Da.. acolo.. Dar ascultă. Înainte de-a muri,
osândit fiind la moartea cea mai grea, mai blestemată,
ţintuit pe lemnul crucii, am văzut, hulit de gloată,
un profet murind alături. Ba.. mai mult ca un profet!
Nu era un om din lume. Ci, sub fruntea de nămet,
Îi plutea în ochi o pace.. şi-o dumnezeire-n grai.
El mi-a spus privindu-mi faţa: Azi vei fi cu Mine-n Rai!
Şi acum o întrebare.. un cuvânt mai am de spus:
Dacă tot ce văd e Raiul, nu-i pe-aici acel Isus?..
– O! Isus? E-aici în slavă.. tot ce vezi Îi aparţine.
Dar de ce-ţi acoperi faţa hohotind? Sau plângi, străine?
– Rogu-te, o vorbă numai.. Nu ştiu cum să-mi spun amarul..
Dacă e Isus aicea.. spune-I c-a venit tâlharul.
– Vino!.. Poarta e deschisă.. Domnul îi vorbeşte-n prag.
Îl priveşte lung tâlharul. Paşii înapoi se trag..
E Isus acest arhanghel în veşminte sclipitoare?
Părul.. Nu-i al Lui. Nici brâul. Nici cămaşa de ninsoare.
Dar.. privirea blândă.. Ochii. El e! Şi-a căzut grămadă.
Cum? Dar cine îl ridică? Ochii lui nu pot să creadă.
– Doamne, sunt murdar.. şi-n zdrenţe. Sunt..
şi-şi frânse vorba-n dinţi..
– Eu.. în haine de lumină? Eu, tâlharul, printre sfinţi?
Şi luându-l blând cu Sine, strălucitul Voievod,
lângă tron ducându-l, zise: „El Mi-a fost întâiul rod! “
Şi acum să ştie oricine: Unde a intrat tâlharul,
nu-i pe lume om să creadă şi să nu-l primească Harul!
Nu-i păcat pe care Domnul nu şi-a pus făgăduinţa.
Unul singur nu se iartă niciodată: Necredinţa!

Costache Ioanid - Dar Sus la Golgota

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E plin de miraje pământul,
de patimi ce-atrag în noroi,
Muşcăm din păcat tot mai lacomi
şi tot mai flămânzi şi mai goi.

Dar sus, la Golgota, pe cruce,
cu pieptul de-o lance străpuns,
la tainică vremii răscruce,
ne-aşteaptă cu lacrimi Isus.

În ritm de stridente orchestre,
perechile lumii petrec,
crezând că-s mai tari decât moartea,
spre braţele morţii se-ntrec.

Aleargă maşini pe artere.
Rachete zvâcnesc printre nori.
Tresare Selena-n cratere.
Saturn e cuprins de fiori.

Tu, rege al vremurilor noastre,
tu, om ce străbaţi prin stihii,
tu ştii să te-nalţi către astre,
dar taină supremă n-o ştii.

Tu nu ştii că sus pe Golgota,
cu pieptul de-o lance străpuns,
sub norii ce-ntunecă bolta,
ne-aşteaptă cu lacrimi ISUS.

AMIN

Creatssa - Povestea Lor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I. Ea a crezut că tu o iubești,
dar tu vroiai doar să o părăsești.
Ea își face griji pentru tine,
cât tu umbli, întotdeauna dispăreai.
Îi era frică pentru tot ce faceai,
deja tu deveneai un mare pericol, totul era deja ridicol.
Începeai la telefon să nu mai răspunzi,
să pleci cu zilele fără să anunți.
Plecai, dispăreai, nimeni nu știa
absolut nimic de persoana ta,
dar numai ea știa cât a plâns,
cu toate astea ținea de tine strâns.
Vroia să cumințească acel golan băiat
și să facă din el unul adevărat.

Refren: (2x) Am iubit-o și o iubesc în continuare,
fără ea viața mea n-are culoare.
N-am prețuit-o cât a fost lângă mine,
dar voi repara tot, asta știu bine.
Îi voi dovedi că nu mai sunt ce am fost,
că nu mai sunt acel golan prost.
Mă voi potoli, mă voi cuminți pentru ea,
voi face tot posibilul să fie iar a mea.

II. Acestea fiind spuse, ei s-au despărțit,
deoarece el s-a lăsat păcălit.
A picat în cursa unei panarame,
numai ea a știut cât doare.
Timpu’ a trecut, ea era neliniștită,
așteptând ca într-o clipă mintea lui să uite de acea tipă,
ca dragostea lor să reapară
și să continue iară și iară.
A trecut ceva timp până ca el să își revină,
acum plânge și suspină și așteaptă ca timpul să vină,
în timp ce ea își varsă amarul în aceste versuri
și își scrie viața printre resturi.
Încearcă dar nu realizează,
se panichează, se stresează și în sfârșit Dumnezeu o salvează,
îi redă fericirea, îi redă bucuria și în sfârșit îi redă și iubirea.

III. Totul a fost bine în continuare,
nici unul nu mai asculta vorbe goale,
se ascultau unul pe altul,
ascultau doar ce conta.
Ascultau numai ce le zicea inima
și uite așa povestea continuă,
nu era vorba doar de o simplă idilă – iubirea lor a continuat
și nici până în ziua de azi nu a încetat.

Refren: (3x) Am iubit-o și o iubesc în continuare,
fără ea viața mea n-are culoare.
N-am prețuit-o cât a fost lângă mine,
dar voi repara tot, asta știu bine.
Îi voi dovedi că nu mai sunt ce am fost,
că nu mai sunt acel golan prost.
Mă voi potoli, mă voi cuminți pentru ea,
voi face tot posibilul să fie iar a mea.

Jorge Luis Borges - Luca XXIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Păgân? Evreu? Un simplu păcătos
Al cărui chip în timp s-a-ncețoșat;
Din grea uitare nerecuperat
Rămâne al său nume silențios.
Despre clemență a putut afla
Ce știe în Iudeea un tâlhar
Pe cruce pus. Și nu avea habar
Ce-a fost înainte. La misiunea sa.
Din urmă-ajuns: să moară răstignit,
De la mulțimea ce-l batjocorea
A auzit că lângă el murea
Un Dumnezeu și-orbește i-a grăit:
De mine, când împărăția ta
Veni-va, să nu uiți, și necuprins
Glas ce-ntr-o zi pe toți i-o judeca
De pe cumplita Cruce s-a desprins.
Făgăduindu-i Raiul. Le-a venit
Apoi sfârșitul. Însă omenirea
Nu lasă să se piardă amintirea
Acelei seri în care au murit.
O, prieteni, inocența ăstu-i soț
Al lui Iisus, candoarea ce l-a-mpins
Să ceară-un rai pe care l-a atins
Spălându-și josnicia lui de hoț.
E-aceeași ce-mpinsu-l-a-n păcat,
prinzându-l în hazardu-nsângerat.