Recro - Dacă Plouă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dacă plouă des afară poate simțeam că n-am boală
Poate mințeam că-i doar vremea, altceva nu mă doboară
Cum îi fac acum să creadă că-s rece și n-am treabă
Au văzut când mă consum și realitatea-mi pleacă
Am încercat și tot încerc să fiu eu undă verde
Când simți să te oprești îți amintesc că n-ai defecte
N-ai ce pierde, calitățile-s și ele niște pietre
Neslefuite-ntr-adevăr, da’ omu’ bun o să te aștepte
Un miner cu experiență știe, nu dă cu picioru’
Mediu-i mult prea fragil să scuturi din el adevăru’
Și-i mereu un risc enorm între câștigi și astăzi mori
Așa că fii sigur pe tine, fără greșeli de amatori
Dacă știi că n-ai resurse, întoarce-te altă dată
De moment le stai în drum celor cu șanse mari să poată
Nu-i rău să fii umil și să accepți că uneori
N-ai puterea care-ți trebuie să dai drumu’ la schimbări
Mai nasol ar fi să nu evaluezi capacități
Să te arunci cu capu’ să creezi mai multe morți
E ceva mai rău de-atât, să știi clar că n-ai ce trebuie
Da’ să nu suprimi orgoliu, așa dai tot de perete
Îs de acord că-i ca-n shonen, tre’ să-ți depășești condiția
Și-n contextu’ cel mai greu, acolo-ți găsești muniția
Problema cu mesaju’ ar fi că-i greu de aplicat
Că omu’ nu digeră și zice deja că a mâncat
Dacă vine unu’ la tine sigur pe el ‘m-am schimbat’
Nu-ntoarce spatele, deși ești sigur că-i blocat
În vechile obiceiuri, vicii, îs de enumerat
Discursuri d-astea-n mod politic toți am învățat
Dacă-n schimb îl vezi că vine, capu’ oleacă aplecat
Știi c-a stat și-a analizat unde-a greșit și el de fapt
N-are nici tupeu de scuze, aia-i dovada supremă
Nu te minte, nu încearcă să-ți intre-n vis prin pernă
Și-a dat seama că-n cuvinte nu există alinare
Mai ales scuze, explicații, toate doar banale
Cum să umblu cu ranchiună, am destule să mă apese
Stările alea vechi revin, tot mai dense, tot mai dese
Deja oamenii mei m-au sesizat că-i cam evit
Îmi pare rău, oamenii mei, da’s iară prea lovit
Ca om și când mă simt așa mă izolez, că simt că-ncurc
Cum să vă pun să asistați, să mă vedeți cum om nu sunt
Câteodată-i pentru voi, vă țin departe de alte clickuri
Alte ori e pentru mine, simt că le vedeți nimicuri
Când mă pierd nu-s omu’ ăla caterincă, glume proaste
S mai mult câine plouat, speriat, schilod, caută oase
Știu că-s genu’ de relații ‘și bine și rău’
Da’ m-am săturat să vezi cum distrucție egal cadou
Totuși rareori vă sun dintr-un moment de letargie
Că-s pe cale să renunț și i-o mai dau lu’ altu’ s-o ție
Nu-nțeleg de ce efort maxim pentru task-uri puerile
Nu-nțeleg de unde oboseala, descărcări mii printre rime
Ma sună într-o zi ‘vad că n-ai mai scris de moarte
Ți-ai revenit? Ai lăsat gândurile deoparte?’
Îmi pare rău, femeie, dacă te dezamăgesc din nou
Când zic că să dispar în gol ar fi cel mai frumos cadou
Îmi pare rău că-mi cer iertare fără să schimb ce doare
Da’ fii sigură, s aici, uneori cer și-ndrumare

Vraja - În Întuneric

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Stau singur prins între 4 pereți prea reci
În compania unor umbre și cu mintea terci
Urmărit de niște demoni care vor să mă-nhațe
Cu gânduri și cu vise necurate să mă atace
Spun toate astea cu frică și cu multă îndoială
Văd totul în negru și viața pare o capcană
Caut cu disperare o ieșire, da’ nu găsesc
M-am săturat de toate relele ce mă urmăresc
Întunericul ascunde mii de capcane în care cazi
Te ridici, încerci să ripostezi, dar și mai rău te arzi
Te retragi ușor crezând că e cel mai bine
Te uiți atent în jurul tău și dai de fețe dure
Cad pradă mulți victime nevinovate
Urlete disperate ce își caută dreptate
Decorul e pătat de prea multă răutate
Infernul arde în flăcări imense și e realitate.

Refren:2
În întuneric văd ochi ce mă privesc cu ură
Lumea bună a dispărut fără nici o urmă
Sunt prins în întuneric singur fără umbră
Mă uit cu teamă spre hienele ce stau la pândă.

În capul meu se dă o luptă cuprinsă de întuneric
E prea multă liniște și poate va rămâne veșnic
Mintea îmi joacă feste și nu e pentru prima dată
Îmi aduc și acum aminte de prima palmă luată
Nimic nu s-a schimbat, a rămas tot o minciună
Lovit pervers de ură, am ajuns să port ranchiună
Pe tot ce se învârte și se plimbă în jurul meu
Mai am o singură speranță ce mă va urma mereu
În vise nu mai cred că nu se îndeplinesc
Poate e mai bine așa, poate supraviețuiesc
În fața oricărui coșmar ce mă împinge spre final
Poate reușesc să ies cu capul sus din banal
Într-un final mă gândesc prin câte am trecut
Ieri eram un om înconjurat, azi totul este mut
A dispărut ce-a fost odată, parcă mă înghite pământul
Sau poate cine știe, mi-am săpat singur mormântul

ranchuna – Versuri.pro

Recro - Dacă Plouă

Vraja - În Întuneric